Cum era de aşteptat, despre harul actoricesc desăvârşit al maestrului s-a dus vestea şi peste hotare, cariera sa fulminantă, precum şi jocul actoricesc unic, fiind elemente extrem de apreciate şi iubite şi de alte popoare. Prin urmare maestrul se simte onorat şi în aceeaşi măsură obligat să comunice prin arta emoţională a artei teatrale şi cu admiratorii de alte nationalităţi şi să le expună maretia artei în esenţa sa nealterată. Astfel, în acest an, mai exact în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie, la finalul stagiunii de vară a piesei “Egoistul”, marele artist român porneşte într-un voiaj profesional pentru a împărtăşi clipele memorabile ale carierei sale cu publicul spectator din Franţa şi chiar îndepărtata China. “Conferinţa despre artă şi viaţă” – o superbă şi emoţionantă “incursiune” prin viaţa marelui actor va impresiona cu siguranţă deopotrivă publicul francez dar şi cel asiatic prin mărturisirile şi dezvăluirile inedite ale unei vieţi dedicate scenei.Până la plecare maestrul va da o reprezentaţie pe 29 august la Palatul National al Copiilor. Biletele se află în vânzare la preţurile de 50 şi 70 Lei şi se pot achiziţiona de la Magazinele Vreau Bilet din Unirea Shopping Center şi Carrefour Feeria – Băneasa Shopping City şi online www.vreaubilet.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.