De Andreea Radu,

25 de ani am lucrat cu elveţienii nu pot să spun că am ajuns la un nivel despre care să spunem că suntem extraordinari şi perfecţi. Nimeni nu poate să zică asta. Evoluţia şi dezvoltarea trebuie să fie una continuă, una care nu se opreşte. În secunda în care s-a oprit, începi să rămâi în urmă. (…) Astăzi sărbătorim colaborarea cu Confederaţia Elveţiană, una dintre cele mai importante colaborări pe care le-am avut vreodată şi cele mai consistente care durează deja de 25 de ani. Aceste lucruri nu neagă şi celelalte colaborări pe care le-am avut: SUA, Franţa, Italia, Norvegia şi multe altele, şi cu Scoţia, pe care nu trebuie să o uit, pentru că chiar din anii ’90 am început şi a durat câţiva ani – colaborare foarte importantă cu ei, a spus Raed Arafat, potrivit Agerpres.

De asemenea, Arafat a mai spus că prin intermediul programelor elveţiene au fost aduşi în România cei mai buni experţi din lume.

Sistemul este pentru cei care beneficiază de el. Voluntarii – un segment extraordinar de important şi pe care am început să îl dezvoltăm din ce în ce mai mult în sectorul de urgenţă. (…) O cooperare care a salvat vieţi, a subliniat şeful DSU.

La același eveniment, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Arthur Mattli, a afirmat că „niciodată în istoria României serviciul de urgenţă nu a crescut atât de puternic”.


Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $


Gigi Becali, derapaj sexist la adresa Vioricăi Dăncilă. Incredibil ce a putut sa spuna despre ea: "Ne ducem pe miriște!"
GSP.RO

Gigi Becali, derapaj sexist la adresa Vioricăi Dăncilă. Incredibil ce a putut sa spuna despre ea: "Ne ducem pe miriște!"

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri
HOROSCOP

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri