Răpită de pe plajă din Japonia și dusă în Coreea de Nord, unde a fost forțată să instruiască spioni. Soarta fetiței pe care mama încă o așteaptă acasă, chiar și după 44 de ani

În noiembrie 1977, Megumi Yokota, o fetiță de 13 ani din orașul japonez Niigata, s-a despărțit de prietenele sale, cu care fusese la antrenament la badminton, și a plecat spre casa aflată la doar câteva sute de metri distanță.

Nu a mai ajuns însă.

După o oră, mama sa, îngrijorată, a alergat spre școală, sperând că se va întâlni cu Megumi pe drum. Acolo a aflat însă că fetița plecase deja.

Poliția a demarat rapid căutările, cu mulți oameni și câini, pe străzile din zonă și în pădurea de pini din apropiere. Fără succes.

În timpul acesta, pe Marea Japoniei, o barcă manevrată de agenți nord-coreeni, se îndrepta cu viteză spre Peninsula Coreeană, cu fetița îngrozită la bord.

În urma lor nu au rămas nicio urmă și niciun martor. De fapt, răpirea era atât de bizară încât puțini și-ar fi putut imagina un astfel de scenariu, scrie BBC.

Unii analiști spun că numărul răpirilor ar fi mai mare, în jur de 100.

O răpire „întâmplătoare”

Autoritățile au căutat-o pe Megumi zile în șir.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

O unitate specializată în răpiri s-a mutat în casa familiei Yokota. Bărcile Pazei de Coastă patrulau frecvent marea.

Dar rezultatele anchetei și ale căutărilor au întârziat să apară.

Tatăl lui Megumi rătăcea pe plajă în fiecare dimineață. Seara, plângea în baie, așa cum plângea și soția sa, încercând să se ascundă de ceilalți copii ai săi, frații lui Megumi, gemenii de 9 ani.

În acest timp, fetița era vie, în Coreea de Nord.

Ahn Myong-jin, un spion nord-coreean, care a defectat în Coreea de Sud în 1993, le-a spus autorităților de la Seul povestea răpirii lui Megumi. El a explicat că aceasta îi fusese relatată de unul dintre răpitori, un agent secret senior.

Răpirea a fost de fapt întâmplătoare. Doi agenți secreți care terminaseră misiunea din Niigata așteptau barca ce urma să îi ducă acasă în Coreea de Nord în momentul în care și-au dat seama că au fost văzuți de o persoană.

Din teama că vor fi descoperiți, ei au răpit persoana și au dus-o cu ei. Megumi era destul de înaltă pentru vârsta ei, așa că cei doi nu și-au dat seama imediat că tocmai au răpit un copil.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Megumi a ajuns în Coreea de Nord după 40 de ore, într-o magazie a bărcii, cu degetele însângerate din cauza tentativelor de a evada.

Agenții care au răpit-o au fost criticați pentru gestul lor. Megumi plângea și refuza să mănânce.

Pentru a o liniști, autoritățile nord-coreene i-au promis că dacă va munci și va învăța coreeană, atunci va primi permisiunea de a se întoarce acasă.

Era o minciună. Răpitorii ei nu aveau o astfel de intenție. De fapt, autoritățile din Coreea de Nord aveau de gând să o forțeze pe Megumi să instruiască spioni, învățându-i limba și comportamentul japonez, la o școală de elită pentru agenți secreți.

Un precedent pentru alte răpiri

Cazul în sine era extraordinar. Dar răpirea întâmplătoare a lui Megumi a stabilit un precedent în Coreea de Nord.

Viitorul lider al țării, Kim Jong-il, pe atunci șef al serviciilor secrete, intenționa să extindă programul de spionaj.

Străinii răpiți puteau fi buni profesori, dar puteau fi, la rândul lor, spioni. Sau regimul de la Phenian le putea fura identitatea, pentru a fabrica pașapoarte false.

O altă variantă – aceștia puteau fi căsătoriți cu alți străini, iar copiii lor puteau fi folosiți de regim.

Plajele Japoniei erau pline de oameni obișnuiți, gata să fie răpiți.

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Golul lăsat în urmă

Acasă la Megumi, familia trăia drama dispariției fetei.

Frații fetiței, Takuya și Tetsuya Yokota, aveau 9 ani în momentul incidentului. Polițiștii care o căutau pe Megumi le-au arătat clipuri video cu arte marțiale și i-au îndemnat să fie puternici, să nu se lase bătuți. Timp de 43 de ani, Takuya a încercat să urmeze acest sfat.

Dar imediat după momentul răpirii, familia era devastată.

„Era foarte vorbăreață, foarte isteață. Fără ea la masă, conversația lâncezea. Atmosfera a devenit sumbră”, explică Takuya pentru BBC.

„Eram foarte îngrijorat, dar cumva m-am dus la culcare, apoi m-am trezit dimineață, și apoi în fiecare zi, pentru a descoperi că nu este acolo”, spune el.

Timp de două decenii de la dispariție, familia Yokota a încercat fără succes să înțeleagă ce s-a întâmplat.

În același timp, au încercat să își imagineze cum ar putea să arate Megumi.

Evenimente neobișnuite

În orașele de coastă japoneze, veștile despre diverse evenimente neobișnuite au început să circule cu repeziciune.

Localnicii vorbeau despre semnale radio bizare și despre lumini ale unor bărci necunoscute, despre pachetele de țigări coreene lăsate în urmă de necunoscuți, pe țărm.

În august 1978, doi tineri aflați pe plajă în prefectura Toyama au fost legați de patru oameni care vorbeau o japoneză cu un accent ciudat. Au fost însă abandonați, după ce de ei s-a apropiat un bărbat care își plimba câinele.

Alții au fost mai puțin norocoși.

Pe 7 ianuarie 1980, ziarul Sankei Shimbun a publicat un lung articol în care trata dispariția a trei cupluri de pe plajele din Fukui, Niigata și Kagoshima.

„Este vreun serviciu secret străin implicat?”, întreba ziarul.

Mult mai târziu a venit și confirmarea.

Kim Hyun-hui a fost acuzată de uciderea a 115 oameni, după ce a ajutat la plasarea unei bombe într-un avion de pasageri sud-coreean, în 1987. În fața unei sentințe capitale, ea a mărturisit că era agentă nord-coreeană și că acționa la ordinele statului.

Mărturisirea a fost destul de clară, dar guvernul japonez nu a admis oficial că regimul nord-coreean îi răpește cetățenii.

Cele două țări aveau o istorie de ostilitate și nu întrețineau relații diplomatice. Era mai simplu ca Tokyo să ignore dovezile.

Negociatorii japonezi au încercat să discute situația, în mod neoficial, dar Phenianul a refuzat vehement să admită răpirile.

În 1997, la 20 de ani după răpirea lui Megumi, regimul nord-coreean a acceptat, în cele din urmă, să investigheze situația.

„Fiica dumneavoastră este vie”

În același an, familia Yokota a primit vestea: „Avem informații că fiica dumneavoastră este vie, în Coreea de Nord”.

Shigeru Yokota, tatăl lui Megumi, a fost șocat.

Informația îi fusese oferită de Tatsukichi Hyomoto, secretarul personal al unui parlamentar, care cercetase răpirile organizate de Phenian de mai bine de zece ani.

Întrebarea era: cum putea fi adusă Megumi acasă?

În primul rând, familia Yokota a decis să facă toată povestea publică. Erau îngroziți că regimul de la Phenian ar putea să o ucidă pe fată, pentru a ascunde cazul, dar au decis să scoată la iveală toate faptele, pentru a încerca să determine o inițiativă din partea autorităților japoneze.

Familia a apărut la televizor, dezbaterea s-a rostogolit, întrebări au fost adresate în parlament, iar în scurt timp, guvernul a admis că răpirea lui Megumi nu a fost un caz izolat.

Șapte familii aflate în aceeași situație au format un grup de sprijin, pentru a cere eliberarea celor dragi: Asociația Familiilor Victimelor Răpite de Coreea de Nord.

În cele din urmă, situația răpirilor a ajuns în centrul discuțiilor dintre Tokyo și Phenian.

Coreea de Nord admite răpirile

În timpul unei rare vizite în Coreea de Nord, în septembrie 2002, unde s-a întâlnit cu liderul Kim Jong-il, premierul japonez Junichiro Koizumi s-a trezit în mijlocul unei ambuscade diplomatice.

Phenianul cerea ajutor sub formă de alimente și investiții, după o foamete care omorâse peste două milioane de persoane, dar și scuze din partea Japoniei, pentru colonizarea Coreei de Nord din trecut.

Japonia a cerut, în schimb, detalii despre toate persoanele răpite de Phenian.

Cauzele morții celorlalți opt erau: înec, intoxicare cu monoxid de carbon, infarct și două accidente de mașină, într-o țară în care cetățenii nu prea dețin mașini.

Ulterior, Kim Jong-il a susținut în fața premierului japonez că răpirile au fost opera unei grupări speciale din cadrul serviciilor secrete, motivate de patriotism și de un eroism prost înțeles.

„Imediat ce faptele lor mi-au fost aduse la cunoștință, cei responsabili au fost pedepsiți. Astfel de fapte nu vor mai avea loc”, a promis el.

Dictatorul a vorbit și despre Megumi, cea mai tânără dintre victime, spunând că răpitorii ei au fost găsiți vinovați în 1998. Unul a fost executat, iar altul a murit în închisoare, a spus Kim Jong-il.

Acasă, în Japonia, într-o casă de protocol a Ministerului de Externe, familiile victimelor așteptau nerăbdătoare veștile.

Pentru părinții lui Megumi, veștile nu erau însă bune.

O presupusă sinucidere în pădurea de pini

Autoritățile din Coreea de Nord au anunțat că Megumi s-a spânzurat într-o pădure de pini pe 13 aprilie 1994, în curtea unui spital de psihiatrie din Phenian, unde era tratată pentru depresie.

Inițial, regimul spusese că fata ar fi murit pe 13 martie 1993.

Autoritățile nord-coreene au oferit și „dovada” decesului, adică un document al spitalului de psihiatrie, pe care Japonia l-a catalogat drept „foarte suspect”.

O altă femeie japoneză răpită, Fukie Chimura, a declarat ulterior că Megumi s-a mutat alături de ea în iunie 1994, deci la două luni după data presupusă a morții, și că a trăit acolo timp de câteva luni.

Familia Yokota nu a crezut niciun moment varianta sinuciderii.

La doi ani după ce Megumi fusese declarată moartă, Phenianul a trimis o urnă cu ceea ce susțineau că ar fi cenușa fetei.

Părinții păstraseră cordonul ombilical de la nașterea fetei – o tradiție în Japonia. Când specialiștii au făcut o analiză ADN a rămășițelor din urnă, au descoperit că acestea nu se potriveau.

Întoarcerea acasă

În octombrie 2002, cele cinci persoane răpite de regimul nord-coreean s-au întors acasă, în Japonia.

Teoretic, autoritățile nord-coreene le permiseseră o vizită de cinci-zece zile în Japonia. Evident, cei cinci nu s-au mai întors niciodată în Coreea de Nord.

Celelalte familii au continuat să trăiască cu drama pierderii celor dragi și, în același timp, cu speranța că aceștia ar putea fi încă în viață, scrie BBC.

La un moment dat, părinții lui Megumi au aflat că aceasta s-ar fi căsătorit cu un cetățean sud-coreean, probabil răpit și el.

Ulterior, ea ar fi născut o fată – pe Kim Eun Gyong.

Părinții lui Megumi s-au întâlnit cu Kim Eun Gyong, nepoata lor, în Mongolia, la Ulan Bator, în 2014, potrivit publicației japoneze Asahi Shimbun.

„Arăta ca Megumi, iar visul meu de o viață s-a îndeplinit”, a declarat Shigeru Yokota.

Tatăl lui Megumi a murit în iunie 2020, în spital, cu poza fetei sale lângă pat. Sakie, soția sa, este încă în viață, va împlini 85 de ani în februarie.

Fratele lui Megumi, Takuya a continuat campania părinților săi, în tentativa de a afla adevărul despre sora sa.

Răpită de lângă copiii săi

Alături de Takuya, angajat în campanie este și Koichiro Iizuka, un bărbat de 43 de ani. Cea care a fost răpită, pe când el avea doar 16 luni, a fost mama sa, Yaeko Taguchi.

Taguchi a dispărut în 1978 fără urmă, iar copiii ei au rămas într-o creșă din Tokyo.

Koichiro a fost adoptat de unchiul său, în vreme ce sora lui a fost crescută de o mătușă. Până la 22 de ani, nu avea nici cea mai vagă idee că era adoptat sau că mama sa fusese răpită.

A aflat acest lucru din întâmplare, în momentul în care și-a făcut un pașaport, pentru a pleca din țară într-o delegație. Ulterior, părinții lui adoptivi i-au mărturisit totul.

Aceasta a mărturisit că Yaeko Taguchi fusese profesoara ei de japoneză.

Koichiro a decis să se întâlnească cu Kim Hyun-hui, care fusese condamnată inițial la moarte, apoi grațiată de președintele Coreei de Sud.

„Mi-a spus că Yaeko i-a fost ca o soră și că se bucură că mă poate vedea”, relatează Koichiro. „Mi-a mai spus că speră ca într-o bună zi să ne vedem cu toții”, adaugă el.

Oficialii din Coreea de Nord spun că Yaeko Taguchi ar fi murit într-un accident rutier în 1986. Dar Kim Hyun-hui susține că a vorbit cu un șofer care a văzut-o în viață, în 1987.

Dacă ar mai trăi, Yaeko Taguchi ar avea 65 de ani.

„Dragă Megumi”

Megumi Yokota ar avea 56 de ani.

Mama ei, Sakie, îi scrie scrisori deschise, în speranța că acestea vor ajunge cumva la ea.

Un fragment dintr-o astfel de scrisoare a fost publicat de un site japonez, anul trecut, înainte de moartea soțului ei.

„Dragă Megumi,

Știu că ar putea să pară ciudat că pur și simplu încerc să dau de tine. Ești bine?

(…) Am încercat din răsputeri să trăiesc o viață plină, dar simt că trupul îmi e tot mai slab și fiecare zi e mai grea. Când îl văd pe tatăl tău la spital, încercând să-și facă exercițiile de reabilitare fizică, mă copleșește dorința de a găsi o cale pentru a-l ajuta să te vadă.

(…) Nu mai avem prea mult timp rămas. Am luptat multă vreme din toată inima, dar nu mai putem rezista.

(…) Îmi doresc să îmi sărbătoresc următoarea zi de naștere alături de tine. Doar guvernul Japoniei poate face ceva în privința asta. Mă îndoiesc însă că vor rezolva această problemă și că vor găsi o cale de a aduce victimele acasă.

(…) Dragă Megumi, voi găsi o cale de a te aduce înapoi acasă la mine, la tatăl tău și la frații tăi. Hotărârea mea rămâne de nezdruncinat, chiar dacă am 84 de ani. Așa că ai te rog grijă de tine și nu pierde niciodată speranța”.

O anchetă suspendată

În 2014, Coreea de Nord a acceptat să deschidă o anchetă pentru a elucida soarta celor opt persoane care nu s-au întors niciodată acasă în Japonia, chiar dacă anterior le declarase decesul.

Ancheta a fost lungită până în 2016, apoi suspendată, în urma unui conflict pe tema sancțiunilor impuse Phenianului pentru testele nucleare.

În 2017, președintele SUA Donald Trump a menționat-o pe Megumi, într-un discurs ținut la Adunarea Generală a ONU, în care acuza guvernul de la Phenian.

„Știm că au răpit o fetiță dulce de 13 ani de pe o plajă din orașul ei, pentru a o obliga să devină profesoară pentru spionii nord-coreeni”, a spus Trump.

Mama lui Megumi, Sakie, s-a declarat surprinsă de gestul liderului de la Casa Albă. „Îi sunt recunoscătoare pentru că ridicat problema în fața tuturor reprezentanților din întreaga lume”, a spus Sakie Yokota.

Urmărește-ne pe Google News