Florian Bodog răspunde acuzaţiilor de plagiat. Explicațiile ministrului pentru infirmarea plagiatului, confirmate de una dintre colaboratoarele sale

Comentează

Ministrul Sănătății Florian Bodog răspunde acuzaţiilor de plagiat. Bodog spune că lucrarea sa de doctorat este originală și respectă toate standardele de calitate și etică profesională.
Ministrul Sănătății precizează că fragmentele indicate ca fiind plagiate sunt materiale de cercetare academică realizate de el și care au fost folosite ca note de curs pentru studenți, de către Lucia Daina, cu acordul său, situație confirmată și de aceasta. Lucrarea de doctorat a lui Bodog va fi analizată de Universitatea de Vest din Timișoara, unde ministrul Sănătății și-a susținut texa de doctorat, în urmă cu nouă ani.
Ministrul Sănătăţii a dat primul răspuns după ce a fost acuzat că a plagiat.
"Stimată doamnă Emilia Șercan, am primit solicitarea Dvs. cu privire la prezentarea unui punct de vedere referitor la subiectul tezei de doctorat în economie a Ministrului Sănătății, domnul Florian Bodog. În ciuda timpului extrem de scurt pus la dispoziție pentru a lămuri acuzațiile aduse acestei lucrări, vă informăm că suntem în măsură să formulăm un punct de vedere preliminar la chestiunea ridicată.Informațiile pe care le deținem arată că teza a fost redactată cu respectarea tuturor standardelor de calitate și de etică profesională, iar originalitatea acesteia aparție integral autorului tezei, domnului Florian Bodog. Argumentele pe care le cunoaștem și pe care vi le comunicăm pentru demonstrația faptului că teza la care faceți referire aparține, fără dubiu, dl Florian Bodog sunt următoarele:
- partea generală a tezei a fost elaborată în perioada 1999-2001 la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universității Oradea, sub coordonarea regretatului profesor univ. dr. Mihai Demetrescu. De asemenea, referatele care fac parte integrantă din lucrare au fost susținute în aceeași perioadă.
- din 2001, Facultatea de Ştiinţe Economice de la Oradea a rămas fără prof. univ. dr Mihai Demetrescu, urmare a decesului acestuia; prin urmare teza respectivă de doctorat nu a fost finalizată; la acel moment domnul Florian Bodog și-a dat acceptul ca materialele de cercetare academică realizate de dânsul să fie folosite ca note de curs pentru studenți. Aceste note de curs nu au fost niciodată publicate anterior, ci au constituit doar suport în procesul didactic.
Odată cu înmatricularea la Universitatea de la Timișoara, domnul Florian Bodog a revenit asupra tezei respective de doctorat, a continuat studiile necesare și a finalizat teza de doctorat prin elaborarea părții aplicate, și anume a capitolelor de cercetare științifică, sub coordonarea profesorului Gheorghe Ionescu, directorul școlii doctorale.
Evident că  în această perioadă au fost actualizate datele din literatura de specialitate și bibliografia lucrării, prin citarea completă și corectă a surselor conform standardelor academice.
Așa-numitele suprapuneri între teza realizată de domnul Florian Bodog și fragmente din manualele care au drept autor principal pe doamna dr. Lucia Daina sunt în realitate o preluarea a informațiilor care, în fapt, aparțin în întregime domnului Florian Bodog în calitate de autor al acestora. Domnul Florian Bodog si-a dat acceptul ca materialele sale de cercetare academică să fie folosite ca note de curs pentru studenți în manualul semnat de doamna Dr. Lucia Daina, ca autor principal", se arată într-un răspuns transmis de Biroul de Presă al Ministerului Sănătăţii.
Cu toate acestea, Universitatea de Vest din Timişoara va analiza situaţia ministrului Bodog, acuzat de plagiat, pentru a stabili dacă rezultatele anchetei jurnalistice se adeveresc.
O mărturie a medicului din lucrarea căreia ar fi copiat Florian Bodog ar putea schimba total cursul anchetei.
"Subsemnata Daina Lucia, autor al cărţii Manual de management sanitar, publicat în anul 2007, fac următoarele precizări:
- Manualul reprezintă suport de curs pentru studenţi şi masteranzi şi are la bază note de curs elaborate din anul 2000 până în anul 2007 de către un colectiv alcătuit din prof. Dr. Armean Petru, Prof. Dr. Bodog Florian şi subsemnata.
- Aceste note de curs nu au fost publicate anterior.
- Materialelel legate de Management şi Sisteme de sănătate au fost elaborate de către Prof. Dr. Bodog Florian şi mi-au fost puse la dispoziţie pentru elaborarea notelor de curs.
- Ulterior am avut acceptul pentru a le publica în manualul pentru studenţi, Domnia sa nedorind să figureze coautor.
Menţionez că am mai colaborat cu domnul Prof. Dr. Florian Bodog în diferite proiecte de cercetare", explică medicul Lucia Daina, despre care Emilia Şercan a scris că este autorul lucrării din care Florian Bodog a copiat pentru lucrarea de doctorat.
Potrivit jurnalistei Emilia Şercan, ministrul Sănătății, Florian Dorel Bodog, ar fi plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Științe Economice, intitulată „Managementul și marketingul unităților sanitare” şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Două dintre cărțile din care a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.
















Doctoratul în Ştiinţe Economice este cel de-al doilea titlu științific de doctor pe care îl deține Bodog, primul fiind cel în Științe Medicale, obţinut în 2001, la Universitatea din Oradea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru