Prin acţiunea “Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”, Poliţia Română acţionează, la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor prin verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfăşurate cu produse specifice Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, poliţiştii au fost prezenţi săptămâna trecută în marile complexe comerciale, precum şi în pieţe şi târguri pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare.
O săptămână plină
Poliţiştii din toată ţara au verificat în intervalul 30 noiembrie – 6 decembrie 1.760 de societăţi comerciale şi aproape o mie de persoane fizice, fiind constatate peste 200 de infracţiuni. Au fost confiscate aproximativ 15 tone de fructe şi legume, peste 4.000 de obiecte ornamentale de Crăciun, precum şi alte bunuri comercializate fără respectarea normelor legale. În cadrul activităţilor desfăşurate săptămâna trecută, poliţiştii au aplicat 53.400 amenzi, dintre care 7.600 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 13,2 milioane de lei, iar a bunurilor confiscate este de 330.000 lei. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro