Reacții ale liderilor UE după decizia de primire a României și Bulgariei în „Air Schengen”: „Au muncit din greu, o merită”

 23 comentarii
Arhiva foto

Decizia luată sâmbătă, 30 decembrie, cu unanimitate de voturi de Consiliul UE, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, din martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime, a fost salutată de liderii Uniunii Europene, în mesaje publicate pe rețelele sociale.

Anunțul privind votul în Consiliul Uniunii Europene de primire parțială a României și Bulgariei în Schengen a venit la câteva ore după ce Viena confirmase că a acceptat acordul cu România și Bulgaria cu privire la Air Schengen.

Decizia înseamnă că românii vor putea călători liber pe cale aeriană în interiorul UE și în țările Schengen și se elimină controalele la frontierele maritime.

Deocamdată, nu există un calendar pentru aderarea și cu granițele terestre. Comisia Europeană a precizat că discuțiile în acest sens vor continua anul viitor „și se estimează că o decizie în acest sens va fi luată de către Consiliu într-un interval de timp rezonabil”.

Șeful Consiliului European: „Un pas mult așteptat”

„Felicitări României şi Bulgariei pentru extinderea spaţiului Schengen pentru pasagerii transportului maritim şi aerian”, a transmis preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe X, fostă Twitter.

El a precizat că acesta este „un pas mult aşteptat de cetăţenii români şi bulgari pentru a se bucura de o mai mare libertate de mişcare, cu perspectiva transportului terestru, care va urma”.

Congratulations to Romania and Bulgaria on the extension of #Schengen for maritime and air transport passengers. 

A long awaited step for Romanian and Bulgarian citizens to enjoy easier freedom of movement with the perspective of land transport to come. https://t.co/yDIdARSEOm— Charles Michel (@CharlesMichel) December 30, 2023 

Ursula von der Leyen: „Au muncit din greu, o merită”

La rândul ei, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că decizia reprezintă „un pas major înainte”, într-un mesaj publicat în limba română, bulgară și engleză, pe contul ei de X.

„O zi de mare mândrie pentru Bulgaria şi România. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România este un pas important pentru ei şi pentru spaţiul Schengen. Ambele ţări au muncit din greu pentru asta. Ambele ţări o merită. Vor face Schengen şi mai puternic”, a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

O zi de mare mândrie pentru România și Bulgaria.

Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene și maritime cu ???? reprezintă un pas major înainte, pentru ele și pentru spațiul Schengen.

???? au muncit din greu.
???? o merită.

Vor face Schengen și mai… pic.twitter.com/D5fwqoWl28— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) December 30, 2023 

Șefa Parlamentului European: „Face ca Uniunea noastră să fie mai puternică”

„Felicitări cetăţenilor din România şi Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen, odată cu ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene. A durat mult timp. Aceasta face ca Uniunea noastră să fie mai puternică şi ca poparele noastre să fie mai în siguranţă. Europa uneşte”, a transmis şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, pe X.

Congratulations to the people of Romania and Bulgaria for joining the Schengen area with the lifting of maritime and air border controls.

It was a long time coming. It makes our Union stronger and our people safer.

Europe unites. ??????— Roberta Metsola (@EP_President) December 30, 2023 

Iohannis: „Obiectivul rămâne intrarea completă”

După decizia unanimă a Consiliului UE, președintele Klaus Iohannis a spus că „acest rezultat pozitiv de etapă se datorează implicării active a tuturor instituțiilor cu atribuții în materie, mai ales Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe”.

El a adăugat că „obiectivul prioritar al României rămâne acela de a aplica integral acquis-ul Schengen” prin „eliminarea controalelor la frontierele terestre interne, așa cum prevede și Decizia Consiliului UE adoptată astăzi”, a adăugat el.

Ciolacu: „Am promis, am făcut!”

În România, liderii PSD și PNL au salutat aproape simultan decizia intrării aeriene și maritime în Schengen din martie 2024.

„Am promis, am făcut! Acum este oficial: din martie, se ridică granițele aeriene și maritime și vom putea emite vize Schengen. După 13 ani de eșecuri și umilințe, acest Guvern a pornit un proces care de astăzi este ireversibil. Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest proces”, a transmis Marcel Ciolacu, premierul și liderul PSD, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Nicolae Ciucă, liderul PNL și președintele Senatului, a subliniat că „este o promisiune îndeplinită”.

„Admiterea României în Spațiul Schengen este o promisiune îndeplinită. Fiind vorba despre cel mai important obiectiv de țară după integrarea în Uniunea Europeană și în NATO, PNL a lucrat continuu pentru atingerea acestui proiect de țară. Toți miniștrii liberali ai Afacerilor Interne, ai Justiției și ai Afacerilor Externe din 2019 până azi au făcut din dosarul Schengen o prioritate. Acordul pentru ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime este o etapă foarte importantă și vom continua, în 2024, să lucrăm pentru un succes deplin, reprezentat de intrarea în Spațiul Schengen și cu granițele terestre”, a spus Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (23)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 31.12.2023, 10:20

    Să vedem finalul ,când și cum va fi.

  • Avatar comentarii

    mica 31.12.2023, 10:21

    Deocamdata ne felicita ca nu am intrat in Schengen.

  • Avatar comentarii

    durban22 31.12.2023, 10:30

    Sa nu ne laudam pana nu trecem apa, in plus la toti liderii EUROPEI le convine sa mai paseze niste migranti sirieni si afgani la noi si la bulgari, care sigur nu au ajuns acolo prin filiera de EST !.BRAVO BULGARILOR CARE DIN START NU AU ACCEPTAT ACESTE CONDITII CU MIGRANTII---RUSINE CIOLACU CARE TE LAUZI FARA ROST SI AI PLECAT CAPUL !!.

  • Avatar comentarii

    Dr123 31.12.2023, 10:33

    De facut publice ”compromisurile” facute de Romania si care i-au determinat pe austrieci sa zica da...daca este mai mare daraua decat ocaua este bai !

  • Avatar comentarii

    User Șters 31.12.2023, 10:37

    Da stai ca si noi am muncit din greu!Cu furca si cu fan!Voi de cand de unde?!

ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală