În cadrul urmăririi penale a celor 20 de marinari chinezi de la bordul „Fu Yuan Yu Leng 999” aflați în arest preventiv s-a stabilit că încărcătura transportată în cală 6,623 rechini. Printre aceștia se aflau și specimene aparținând unor de specii vulnerabile și pe cale de dispariție, cum ar fi rechinii cu ciocan, rechinii cu ochi mari și rechinii vulpe.

Barca de 98 de metri a fost interceptată pe 13 august lângă Insula San Cristobal, în timp ce naviga ilegal în apele din Arhipelagul Galapagos, o zonă clasificată drept patrimoniu natural pentru flora și fauna sa unică.

Aripile de rechin sunt foarte populare în rândul gurmanzilor asiatici.

Toate speciile aflate în perimetrul Arhipeleagului Galapagos, cea mai mare rezervație marină din lume și sanctuarul diferitelor animale, inclusiv rechini, sunt protejate prin lege, iar cei care o încalcă riscă pedepse cu închisoarea de la unu la trei ani.

Potrivit reprezentanților Parcului Național, nava chineză a primit o încărcătură de rechini de la două ambarcațiuni taiwaneze pe data de 5 și 7 august, punctul de întâlnire fiind la „mai mult de o mie de kilometri de la nord-vest de Galapagos”. În momentul în caer au fost prinși, ei plănuiau să treacă rezervația, să meargă în Peru și apoi să se întoarcă în China.

Tonajul și mărimea lui Fu Yuan Leng 999 face ca acesta să fie cel mai important caz de pescuit ilegal în apele arhipelagului, unde 17 nave sub pavilionul ecuadorian au fost descoperite în ultimii trei ani pentru aceeași infracțiune.


Citește și: VIDEO/ A fost inventată bacteria-cyborg care produce energie ieftină. Cum funcționează noua „tehnologie”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.