Ziua de marţi, în care se vor atinge maxime de 24 de grade Celsius, va fi cea mai călduroasă zi din această iarnă, un record de temperatură pentru luna februarie, care nu s-a mai înregistrat din anul 1961.
Cele 24 de grade, până la cât va urca mercurul din termomentre în zonele sudice ale României, vor consemna un record al ultimilor 55 de ani, astfel de temperature ridicate în ultima lună a iernii fiind ultima dată consemnate în 1961.
Acum un an, tot pe 16 debruarie, vremea era total diferită, cerul fiind înnorat, în multe zone fiind burniţă sau chiar ninsori slabe, în timp ce ceaţa dădea bătăi de cap şoferilor în toată ţara.
Încălzirea globală este una dintre cauzele acestor valori atât de mari în această perioadă din an, iar medicii avertizează că organismul poate avea de suferit în urma acestor temperature neobişnuit de ridicate pentru această perioadă a anului, activitatea virală fiind mai intensă, iar corpul suferă din cauza oscilaţiei termice.