Regele Arabiei Saudite a ajuns joi în Moscova, când a avut parte și de un incident. Atunci când suveranul saudit a vrut să coboare din avion, scările rulante aurite s-au oprit. După mai bine de 15 secunde în care a stat pe loc, regele în vârstă de 81 de ani a decis să coboare … treaptă cu treaptă.
De la aeroport, coloana oficială a plecat către centrul orașului, fiind escortată de mai multe echipaje ale poliției ruse. Ca și celelalte vizite în străinătate, saudiții au vrut să se asigure că se simt ca acasă, notează sursa citată. Se pare că regele saudit a fost însoțit de o delegație de …1.500 de oameni, iar hotelurile Four Seasons şi Ritz Carlton au fost ocupate integral.
Mai mult, în perioada vizitei oficiale de patru zile, un avion a zburat zilnic între Riad și Moscova pentru a aduce provizii, inclusiv 800 de kilograme de mâncare.
Totodată, unii angajați ai hotelurilor au fost înlocuiți de cei care călătoresc adesea alături de liderii saudiți, pentru că aceștia știu cum preferă cafeaua și micul dejun liderii țării arabe. Un alt detaliu al vizitei: delegația saudită și-a adus propriile covoare, iar regele Salman și-a adus chiar și propria mobilă. De altfel, hotelul Fours Season, unde acesta este cazat, nici nu este deschis pentru public în această perioadă.
Costurile pentru cazare ar putea să ajungă la trei milioane de dolari, potrivit vicepreşedintelui Federaţiei proprietarilor de restaurante şi hotelierilor din Rusia. La această sumă se mai adaugă și costurile pentru servicii, mese la restaurant, dar și vizitele la SPA. Chiar dacă vizita nu s-a încheiat, Arabia Saudită și Rusia au ajuns deja la un prim acord care deschide calea achiziţionării unor sisteme ruse de apărare antirachetă de tip S-400 şi produceriii lor în regatul saudit.
Citește și: VIDEO | Povestea lui Dodo, pilot de avion supersonic. Trăiește…cu viteza sunetului!
Foto: EPA