14 septembrie 1895: este inaugurat podul peste Dunăre

Mâine se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea podului metalic proiectat de inginerul Anghel Saligny ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă. La vremea dării sale în folosinţă, în anul 1895, era cel mai lung pod din Europa Continentală, cu 4.088 m, şi al treilea cel mai lung din lume.

14 septembrie 1928: e sfinţită crucea de pe Caraiman

Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, din Munţii Bucegi, a fost construită la iniţiativa reginei Maria, în memoria eroilor ceferişti căzuţi în Primul Război Mondial. Monumentul, vizibil din depărtare, a fost ridicat anevoie, din pricina zonei dificile: materialele de construcţie au fost transportate o parte din drum cu care trase de boi, apoi, au fost duse în spinare de cai şi măgari, pe cărările înguste. A fost sfinţit chiar de Ziua Sfintei Cruci.

16 septembrie 1836: «se naşte» leul românesc

Miercuri, 16 septembrie, se împlinesc 179 de ani de când Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti, a instituit ca monedă oficială a românilor leul. Totuşi, deşi taxele şi impozitele se calculau în lei, se plăteau în monedă străină. Primele monede cu denumirea leu au fost puse în circulaţie în 1868. Aveau imprimate chipul lui Carol I (foto) şi inscripţia “Carol I, domnitorul românilor” şi valorau un pol, adică 20 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.