REPORTAJ. Ce cred bărbații care își cresc singuri copiii despre cine trebuie să stea la cratiță: „Nu luăm o femeie slugă când ne căsătorim. E o chestie de mentalitate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Există bărbați în România care își cresc singuri copiii, fiindcă soțiile lor au plecat la muncă în străinătate. Libertatea v-a prezentat cazul soților Rusu din Valea Mare, Vaslui, care au reușit să rămână uniți și să crească patru copii, cu toate că în cei 22 de ani de căsnicie, 17 i-au petrecut vorbind mai mult la telefon decât față în față. Nu toate familiile rezistă testului distanței, însă există tați care rămân fideli rolului lor de părinte. Astăzi, povestea a doi bărbați, unul din Vaslui, altul din Dâmbovița, divorțați, dar care își cresc singuri băieții și care sparg, de nevoie, stereotipul că femeia trebuie să se ocupe de casă și copii.
Cuprins:
- „Mamele ar trebui să-i învețe pe băieți treburile casnice”
- „Tații sunt primii care răspund pe grupurile de părinți”
- „Sunt femei care sparg și lemne, dar nu e chestia despre asta, că și eu fac curățenie, mâncare”
- „Ia uite, un bărbat care spală rufe!”
- „Copiii au visuri mari, dar ne limităm la ce putem”
- Emigrarea a însemnat pași mici pentru emanciparea femeii
- „Majoritatea deciziilor despre și asupra femeilor sunt încă luate de bărbați”
În sala de sport a Școlii gimnaziale Prof. Paul Bădică din Târgoviște, zeci de copii se aleargă, aruncă mingi la poartă, strigă, se hârjonesc. Sunt trei clase care au sportul în același timp și profesorii încearcă să-i adune din sunetul ascuțit al fluierului.
Din mulțime se desprinde o gașcă de puști. Unul aleargă repede spre Marius și-l prinde în brațe. Are părul lipit de cap de la atâta alergat și respiră rar, apăsat. Nu știe ce caută tatăl lui la școală la ora aia. Se mai îmbrățișează o dată și copilul pleacă în pasul ștrengarului, cu ceilalți copii. „Să nu mai transpiri”, îi strigă tatăl din spate, așa cum auzi la locurile de joacă în care se adună mame și bone.
„Mamele ar trebui să-i învețe pe băieți treburile casnice”
Marius Badea își crește copilul singur în ultimii patru ani. A fost plecat în Spania, unde a lucrat în agricultură de cum a împlinit 18 ani și a ieșit cu o diplomă de electrician din școală. La 21 și-a întâlnit soția și l-au avut pe Andrei la 27. Copilul avea patru ani când relația a început să nu mai meargă.
S-a întors în țară, apoi a mai plecat o vară la muncă și atunci a decis să vină cu tot cu băiat, să-l înscrie la școală în Târgoviște. Mama copilului lucra de noapte într-un bar și a acceptat situația, fiindcă îi era greu să se ocupe de el.
„A simțit lipsa de mamă la început, îi era dor de ea câteodată, dar am făcut tot posibilul să-l alint, să vorbesc cu el: hai, tati, că o să vină și mami. Vorbesc la telefon, pe cameră”, povestește bărbatul de 36 de ani.
Relația lui cu băiatul a fost dintotdeauna foarte apropiată. „L-am crescut de mic, eu îl legănam pe picioare, eu îi dădeam să sugă la biberon, cu mine dormea, dacă nu era tati, plângea. Eu îl schimbam, eu îl spălam”, spune tatăl.
Le-a făcut pe toate intuitiv, nu că ar fi știut cum se face. Crede că e o problemă faptul că mamele nu-și învață băieții să facă și treburi casnice. „Acasă fac mâncare, curățenie, călcat. Am învățat singur, nevoia te învață. Nu le fac eu ca o femeie, dar mă descurc, nu mă vait. Când eram copil, nu făceam eu așa ceva, o aveam pe mama. Să știți, poate mamele ar trebui să-i învețe pe băieți lucrurile astea, nu se știe ce te lovește în viață”.
„Tații sunt primii care răspund pe grupurile de părinți”
Ajutat de personalul de la organizația „Salvați Copiii”, aproape exclusiv feminin, a învățat multe lucruri despre creșterea unui copil. Dintre toți copiii care vin la centrul pentru copiii cu părinți plecați în afară, unde au afterschool și consiliere, îi numeri pe degete pe cei care au rămas cu tații. „Nu le facem statui taților, e datoria de părinte până la urmă, dar tații le prind din urmă pe mămici”, spune asistenta socială Andreea Gheorghe.
„Întotdeauna, tații sunt primii care răspund pe grupuri. Avem grupuri de părinți și acolo îi anunțăm cu privire la donații de alimente, o schimbare de program, o excursie, o tabără. Ei sunt primii care răspund și vin cu întrebări. Mami, practic, își are tema făcută, știe cu ce să vină în băgăjel copilul, dar tati trebuie să întrebe: câte perechi de șosetuțe trebuie să aibă, suc sau apă la el. Sunt întrebări pe care o mamă nu le-ar pune, în mod special”, este diferența pe care o vede Andreea.
Psihologa Gabriela Ștefana a observat că unii bărbați sunt extrem de autoritari cu copiii. Aici crede că ar trebui să facă o schimbare. „Tații ar trebui să aibă o relație apropiată, sinceră, bazată pe comunicare și afecțiune cu copiii, să încerce să fie cât mai empatici. Unii cred că dacă îi răsfață, vor deveni prea slabi. «De ce plângi, ești fetiță?», există această mentalitate. Depinde și cum au fost ei în copilărie”, spune psihologa.
Marius Badea nu intră în această categorie, a fost mereu extrem de grijuliu și „matern”.
„Sunt femei care sparg și lemne, dar nu e chestia despre asta, că și eu fac curățenie, mâncare”
Bărbatul are grijă, pe lângă băiatul lui, și de bunica bolnavă. „Eu spun că am doi copii. Dacă mai ies la poartă cu cineva, zic: stați aici, că mă duc să dau la copii de mâncare”, spune Marius.
A învățat, ajutat de internet, să gătească orice, chiar și ciorbă de perișoare, dacă se străduiește.
Lucrează ca mecanic la un service din Târgoviște, face naveta din Căprioru în fiecare zi, sat la 20 de kilometri. Îl duce pe cel mic la școală, apoi îl ia. Când băiatul are antrenament de karate, îl mai ajută sora sa, până iese de la muncă. „Salariul nu e mare, dar pentru program am rămas aici, ca să fiu cu copilul, altfel nu am cum”.
Vrea pentru copilul lui un viitor diferit de al lui, să facă școală, mai ales că deja are rezultate foarte bune. „I-am explicat că eu am fost mai mult cu munca decât cu școala. Tu să fii atent la școală, la doamne când îți explică, că vezi că eu nu prea mă pricep. Mă ascultă, e printre primii”.
Băiatul și-ar dori să fie inginer, dar cochetează și cu fotbalul. E abia în clasa a IV-a. Orice ar face, tatăl e pregătit să-l susțină. Oricum e deja clar că destinul lui va fi diferit de al său. „Eu am plecat singur afară, nu cunoșteam pe nimeni. Se făceau niște preselecții cu străinătatea, eram și eu băiat mare, flăcău, și îmi trebuia și mie banul meu, că mama și tata nu aveau posibilități”.
Astăzi, Andrei are de toate. Mai puțin un calculator pe care tatăl încă nu și-l permite. Dar cu timpul... Marius, și-ar dori să întâlnească o femeie cu care să-și împartă viața. Îi mai spune și Andrei, mai mult să-l tachineze, când nu-i iese mâncarea grozav. Marius știe că are viziuni ciudate pentru un bărbat de la țară cu privire la rolul femeii. „Eu am spus tot timpul: o femeie contează foarte mult. Nu jumate-jumate, dar femeia poate să facă mai multe chestii decât un bărbat. Sunt femei care sparg și lemne, dar nu e chestia despre asta, că și eu fac curățenie, mâncare”, spune tânărul. O familie trebuie să fie un parteneriat. „Nu luăm o femeie slugă când ne căsătorim, ne ajutăm. E o chestie de mentalitate”.
„Ia uite, un bărbat care spală rufe!”
La 370 de kilometri distanță de Târgoviște, în Negrești, Vaslui, se aprinde un ochi de aragaz. Venit în grabă de la serviciu, Daniel Ilie pune la încălzit ciorba de găină pe care a făcut-o de cu seară. Îi toarnă o farfurie lui Denis.
În casa de lut, cu doar două camere, fiecare lucru e la locul lui, curățenia e regulă sfântă. Daniel are doi băieți, Denis, într-a VII-a, și Albert, într-a XI-a, pe care îi crește singur. Lucrează în Negrești, ca tractorist. Primăvara și toamna, în plină campanie agricolă, aproape zi-lumină și iarna, mai puțin, că doar întrețin utilajele. E mulțumit că are un loc de muncă permanent, totuși.
Fosta lui soție, de care e divorțat acum, e plecată în Germania. Dar nu ăsta e motivul pentru care vasluianul și-a dorit să fie părinte cu normă întreagă. Pur și simplu relația lor nu mai mergea și nici prin cap nu i-a trecut vreodată ca băieții să nu stea cu el.
Chiar dacă și el, până atunci, copilărise într-ale gospodăriei. Adică nu știa să facă mare lucru prin casă. Pe vremea lui, băieții nu spălau farfurii sau rufe. A învățat tot de la mama lui, când era deja adult și părinte. „Datorită ei știu să fac mâncare. N-a fost nimeni învățat. Mai râd foști colegi de-ai mei. Unul trecea cu soția pe la mine pe stradă și eu spălam la mașină: nu-i nicio rușine! Ia uite, un bărbat, i-a zis femeia. Tu nu știi, dar el știe să spele pentru copii”, își amintește bărbatul de 52 de ani.
Și-ar dori să se recăsătorească, dar nu vrea să-și forțeze norocul. În plus, nici nu crede că femeile ar lua de bărbat un tată cu doi copii. „Femei sunt, dar sunt sătul. Eu voiam pe cineva cu care să fac echipă”.
„Copiii au visuri mari, dar ne limităm la ce putem”
Visează pentru băieții lui, ca toți românii, acel mai bine. Când era de vârsta lui Denis, Daniel a fost strămutat din satul în care locuia din cauza unor inundații și a trăit câțiva ani într-o școală veche. Copiii lui au azi și internet, și canale prin satelit și amândoi visează să-și continue școala.
Cel mare e pasionat de fotbal și face parte și din echipa de frisbee a școlii, cu care a mers prin turnee. „Ei au visuri mari, dar ne limităm la ce putem. Vor multe, dar nu am posibilitate. Vor să dea la facultate, aici depinde de ei. Băiatul mai mare a trecut cu brio la liceu. Eu tot aici am făcut zece clase și profesionala, am ieșit de pe băncile școlii direct în meserie, așa era atunci”.
Toți trei țin o gospodărie. „Pe timp de campanie în agricultură, sunt de la 7 dimineața la 11 noaptea. Celui mare i-am arătat cum se umblă la aragaz, mai fac un cartof, un ou, când mai ajung, le mai pregătesc eu. Am băieți cuminți, respectuoși”.
Emigrarea a însemnat pași mici pentru emanciparea femeii
Cei doi bărbați sunt însă excepții, spune sociologul Radu Mălureanu. Și nu e o mentalitate pur românească. „Aceste stereotipuri de gen sunt aproape insurmontabile. Discursul egalității și feminismului se lovește de monoliți (ideologici, religioși) care par înfipți bine în culturile cele mai progresiste, darămite în spații mai înfipte în tradiție. Vedem ce s-a întâmplat în SUA în ultimii 5 ani, când de la discursul lui Obama s-a reajuns la Trump, vedem că în Europa există o rezistență teribilă la egalitarism și feminism. Iar România, ca mai întotdeauna, e un pic defazată cu progresul ideologic și cu temele sociale ale discriminărilor, inclusiv de gen”, spune specialistul.
Totuși, intrarea României în UE a deschis și portițe pentru creșterea rolului financiar al femeii și spargerea unor stereotipuri, chiar dacă timid. „Cumva adiacent, emanciparea economică și migrarea duc într-o măsură destul de redusă, dar duc, la propagarea unor astfel de idei în spațiile tradiționale. În familiile de emigranți, către Occident, s-a mai întâmplat ca membrul rămas în țară să-și asume rolul celuilalt. Tații fac și lucruri altădată exclusiv în repertoriul mamelor, dacă ele sunt plecate, sau viceversa, mamele singure devin și tați”, spune Radu Mălureanu.
„Majoritatea deciziilor despre și asupra femeilor sunt încă luate de bărbați”
Analiza sociologului este strâns legată de statisticile crude. Aproape 30% din femeile din UE lucrează cu normă parțială. Femeile din UE câștigă cu 13% mai puțin decât bărbații. 70% dintre lucrătorii din sectorul social și al sănătății sunt femei, cum ar fi asistenți medicali, medici sau asistenți de curățenie.
De unde ni se trage? „Undeva, s-a produs un clivaj intra-specie și există unii membri ai speciei noastre care consideră «natural» să eticheteze valoric jumătate din populația Homo Sapiens. De ambele genuri, auzim expresiile: «treabă de bărbat», «treabă de femeie», «femeie la volan» (pe un ton ironic, cum altfel?), «să conducă și nevastă-mea, ca să pot să beau și eu la o petrecere (ea nu are voie să bea, sau ce!?)» , «nu schimb eu scutecele la copil, e treaba maică-sii» ș.a.m.d.”, crede Mălureanu.
<strong>Pandemia a dus la un regres. Ca să-i ajungă din urmă pe bărbați, femeile au nevoie de 135 de ani, arată un raport din 2021 despre disparitatea de gen la nivel mondial. Înainte de pandemie erau doar 100 de ani.</strong>
„Singura modalitate a conștientizării faptului că majoritatea reprezentărilor despre gender este formată din stereotipuri care favorizează masculinul este educația. Cum o fi ea, formală, non-formală, continuă, la zi, la seral, în casă sau instituțională, mediatică sau tradițională, dar să fie. Altfel, vom asista la aceeași tragică perpetuare a abuzurilor și segregării... Pentru că, să ne înțelegem, majoritatea deciziilor despre și asupra femeilor sunt încă luate de bărbați. Ei sunt experți în ce înseamnă naștere, avort, sarcină, sexualitate, nutriție, nevoile corpului, standarde de frumusețe. Câte jurii de concursuri de miss au membri femei?”, mai spune sociologul.
