„Ne cerem scuze pentru impedimentul creat. STB SA depune toate eforturile pentru ca, în viitorul apropiat, infrastructura existentă să fie una modernă, utilizabilă în condiții normale de către mijloacele de transport”, a transmis purtătoarea de cuvânt a societății de transport bucureștean, Brîndușa Mariana Raeceanu, după ce un bărbat a fost străpuns de o șină de tramvai, vineri după-amiază, pe linia tramvaiului 19.
Tramvaiele 19, 40 și 36
Cum arată tramvaiele Capitalei? Linii învechite, strâmbe și peticite, care te poartă printr-un bumpy ride ca în cântec. Stații ca în filmele western, topite în arșița sfârșitului de iunie. Hurducăială, insolație, restricții de viteză în cartierele cu clădiri din alte timpuri și lipsa unor elemente de minimă civilizație, cum ar fi programul curselor, care lipsește cu desăvârșire din locurile de panotaj.
Am mers, în weekend, pe trei linii din colțuri diferite ale orașului:
- Tramvaiul 19, care merge din capătul sudic al cartierului Ferentari până la Complexul Comercial Titan;
- Tramvaiul 36, care leagă Republica de Pipera;
- Tramvaiul 40, care circulă de la Complexul Comercial Titan și până-n inima Capitalei, lăsându-și călătorii la Piața Sf. Vineri.
Tramvaiul 19 oferă senzația că va sări de pe șine
Se numește 19, dar s-ar putea intitula „zgâlțâială”. La fiecare curbă, deplasarea este atât de puternică, încât provoacă un scurtcircuit, iar lumina din vagoane se stinge pentru câteva secunde.
Tramvaiul, care merge de la Zețari până-n Vitan, a rămas blocat în anul 2001. Mai exact, în octombrie 2001, așa scrie pe banda digitală care ar trebui să afișeze numele stațiilor.
Plecând de la capătul din Ferentari, 19-le face dreapta pe strada Zețarilor și o ține drept, zgomotos, până pe șoseaua Giurgiului, unde face stânga cu o aruncare în aer care îți dă impresia că va decola.
Urmează o porțiune de drum mai bună de șase-șapte stații, acolo unde șina de tramvai e direct pe pământ, ca și cum doar iarba poate înghiți zbuciumul fiarelor de deasupra.
Odată pătruns pe Calea Șerban Vodă și până la Adesgo, iluzia binelui încetează. Tramvaiul pocnește din nou. Călătorii sunt aruncați dintr-o parte-n alta, iar o mână nu este suficientă pentru a te ține neamestecat în această imensă mașină de spălat.
Pe Calea Vitan, zgomotul făcut de tramvai crește. Pe șoseaua Mihai Bravu urmează o porțiune mai silențioasă, dar făcând dreapta în intersecție pe Camil Ressu, revin zgomotul și levitația prin vagoane.
Privind în spate, pe geamul murdar din capătul tramvaiului, linia nu este dreaptă, ci ușor ondulată. Caruselul trece pe lângă Parcul IOR și mai apoi pe lângă Park Lake, până spre Auchan Titan, pe bd. Theodor Pallady.
Lipsa de confort nu este creată doar de zgâlțâiala continuă a tramvaiului și de zgomotul din cauza căruia nu-l auzi nici măcar pe cel de lângă tine, ci și de căldura aproape insuportabilă.
Chiar pe seară, când arșița a trecut, aerul în tramvai este în continuare greu de respirat. Geamurile nu se deschid suficient de mult, iar aerul condiționat lipsește. Nici evantaiele improvizate de călători nu fac față zăpușelii.
Când cobori e ca și cum ți-ai scoate clăparii de la schi. Sau și mai corect: mirosul te anunță că tu însuți ești piciorul scos din clăpar.
36-le e o experiență completă, cu sectoare line și zone în care dansează scaunele
Al doilea experiment poartă numele 36. Capătul de linie al tramvaiului 36 este la Republica. Aici, infrastructura știrbă și onestă te avertizează că va urma o aventură. Lipsesc segmente întregi din metalul care sprijină șina. Iar bucățile de cauciuc care despart șina de asfalt sunt roase de șobolanii anonimi ai deceniilor de neîngrijire.
La bord, zgâlțâiala dictează ritmul petrecerii. Fiecare vibrație pătrunde adânc în oase, iar umerii călătorilor se mișcă la unisonul trepidațiilor, ca o trupă de rockeri.
Mișcarea spasmodică nu e singura bucurie. De-a lungul primelor cinci stații, pasagerii au drept companion un zgomot asurzitor care vine de sub podea și călătorește din botul tramvaiului până în coada sa. Rockerii de 70 de ani continuă să danseze.
Lucrurile se îmbunătățesc ușor, dureros de lent, spre capătul bulevardului Basarabia. Dar prima porțiune cu adevărat bună începe când tramvaiul lasă în urmă bulevardul Chișinău și pătrunde pe șoseaua Pantelimon. Prin geamul din spatele tramvaiului, șinele lucesc în urmă și sunt încastrate perfect în bitumul negru. Zgomotul dispare în totalitate, iar fiecare oprire e silențioasă, dar șoseaua își schimbă complet haina, din nou, odată ce trece de Mega Mall.
Fericirea durează trei stații
Aici revin zgâlțâielile care se simt în pelvis și zgomotul. Apoi, călătoria redevine mai silențioasă în apropiere de Piața Obor, în timp ce tramvaiul 36 traversează strada Ziduri Moși.
Dacă dragostea durează trei ani, fericirea în tramvai ține trei stații. Zgomotul și trepidațiile reapar violent pe strada Turmelor și apoi pe Reînvierii.
De-a lungul porțiunii care însumează doar două stații, podeaua se cutremură cu violență în folosul viitoarelor laboratoare și spitale private unde vor ajunge acești acești oameni și ligamentele lor.
Situația se îmbunătățește puțin pe strada Maica Domnului și ceva mai mult pe bulevardul Tei. Apoi urmează cea mai silențioasă porțiune, de-a lungul străzii Petricani, unde șinele stau direct pe pământ și sunt încadrate de verdeață.
Dar finalul călătoriei e la fel ca începutul – odată ce virează pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, tramvaiul tremură din toate încheieturile. Șinele se mută de pe pământ pe plăci de beton și revin problemele: bucăți de metal lipsă, cauciuc ros și pietricele isterice, folosite pentru a amortiza contactul dintre șină și beton.
40, tramvaiul stadionului Euro 2020 care-i scos din uz în zi de meci
România s-a lamentat ani la rând de problemele autostrăzii ori ale metroului până la aeroport, cerințe prezente în caietul prin care țara noastră a câștigat organizarea Europeanului. Însă a uitat fix linia de tramvai care face legătura în mod normal între Centrul Vechi și Arena Națională.
Norocul organizatorilor Euro 2020 e că, în zilele de meci, linia 40 e deviată și nu circulă pe bd. Basarabia. Altfel s-ar umple YouTube-ul, chiar și-n Macedonia sau Ucraina, de filmări cu oameni care se zgâlțâie cu tot cu bare, burdufuri și fulare. Nu poți rata un asemenea spectacol.
În zilele cu meciuri, circulația pe bulevard e oprită, lumea vine pe jos la stadion, iar 40-ul o ia prin altă parte. Dar în restul zilelor din an, bucureștenii trăiesc minute de cutremur de la Diham la Piața Muncii și mai departe, spre Hala Traian și Unirii.
Privind linia de la Diham, ea strălucește mândră și strâmbă.
Între șine sunt pauze și de câțiva centimetri, iar stațiile nu sunt acoperite, astfel încât cine nu vrea să stea-n arșița începutului de după-amiază se ferește la umbră, pe trotuar, riscând o șerpuială printre mașini când apare un tramvai în zare.
Reporterul a luat tramvaiul de aici, fiindcă până aici traseul se suprapune cu cel al colegului din 36. Imediat după intersecția Diham, tramvaiul trece de Spitalul Județean Ilfov și ajunge în fața intrării principale a Arenei Naționale, cea din bd. Basarabia. Tramvaiul tremură din toate încheieturile, iar motivul se poate vedea cu ochiul liber: șinele sunt strâmbe. Pe orizontală și pe verticală.
Probabil și în a patra dimensiune, cea unde fiecare dintre noi trăim o altă viață, tot strâmbe sunt șinele de tramvai.
Oamenii sunt deranjați, asta când își pot aduna gândurile aruncate prin colțurile vagoanelor.
Unii dintre călători se țin strâns de bară, vigilenți și încordați, ori se sprijină de geam chiar și atunci când stau jos.
Din fericire, e suficient de liber încât lumea să nu stea și în picioare, unde efortul de a te ține în echilibru se întețește.
Trepidațiile persistă pe tot traseul, dar se simt la parametri maximi între Diham și Piața Muncii. Aici distanțele dintre stații sunt mai lungi, iar tramvaiul prinde ceva viteză. După Muncii, traseul ajunge la Hala Traian, de unde tramvaiul reduce din viteză printre casele vechi. După restricție vine finalul cursei, la Piața Sfânta Vineri.
Deși drumul spre centru e mult mai direct decât cu metroul, reporterul a observat un singur călător care a venit de la Diham și până la Piața Sfânta Vineri. Restul au mers pe distanțe scurte, maximum 4-5 stații. Călătorul care a parcurs traseul integral era probabil cineva venit, prin portalul timpului, din altă dimensiune. Arăta deprimat, ca un om care a nimerit tot într-un oraș strâmb.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro