REPORTAJ. La nouă luni de la exploziile din Crevedia, oamenii acceptă posterul primarului pe poartă și oferta de despăgubiri a patronilor stației GPL: „Nu e de-ajuns, dar ce să facem?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Exploziile de la stația GPL din Crevedia, din seara zilei de 26 august 2023, au ucis șase oameni. În jur de 60 de răniți au fost numărați atunci, mare parte dintre ei, din rândul pompierilor. După ce au fost mutați la căminul cultural, localnicii afectați au primit containere, care să țină locul peste iarnă pentru casele distruse sau avariate.
Cuprins:
- Locul exploziei, ras cu buldozerul
- Răniții, încă sub tratament
- Iarna, în container. „Ne-am încălzit cu țoale”
- „La fiecare bușitură, aoleo, ce-o fi?”
- Primarul, candidat pentru un nou mandat
- „N-am de ce să fiu contra, că ne-a ajutat!”
- „Ce-am avut nevoie, mi-am făcut din banii mei”
- Căprițe, castraveciori. Poate și o bicicletă nouă
Dosarul se află încă în faza de cercetare. 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză și solicită despăgubiri în valoare totală de aproximativ 26,5 milioane de euro, anunța Parchetul General în octombrie.
Dar după ce avocatul patronilor stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, a început să colinde cu liste și oferte de despăgubiri prin comuna dâmbovițeană, mai mulți dintre cei afectați au renunțat la proces. Oamenii oricum își reparaseră casele din resurse proprii, iar apelul la justiție presupune cheltuieli de bani și de timp pe care nu și le permit.
Locul exploziei, ras cu buldozerul
În Crevedia, casele se vindecă mai repede decât oamenii. La nouă luni de la explozii, peste drum de fosta stație GPL au înflorit macii și se unduie mohorul. Pare că nimeni n-a locuit niciodată în spațiul ăsta viran.
Poarta de fier rămasă în picioare, la fel ca și puțul cu scripetele topit și împodobit cu o pânză de doliu, sunt printre puținele semne că aici au trăit oameni. Că aici și-au prins rădăcinile, aici și-au făcut case, și-au crescut copiii, de aici și până aici au mers pe aleea mărunțită de pickhammer, pe sub bolți, acum spulberate, de viță și de corcoduși, ca să privească spre stradă, la caruselul de pe DN1A.
Terenul a fost debarasat de ruinele negre ale gospodăriilor, apoi netezit. Pe grilajul porții închise pentru totdeauna, de pe o poză mărită, un bătrân cu o cană în mână, pe care o ridică spre gură, într-un gest oprit la jumătate, e sigurul martor la operațiunile de la fosta stație GPL. O echipă de muncitori din județul Olt sparge fundația de beton a stației și sapă cu excavatorul în jur. Din pământul răscolit, presărat cu zdrențe galbene de la panglicile poliției, se ridică miros de ars, încă puternic după atâtea luni.
Răniții, încă sub tratament
În spatele fostei stații locuia Ionel Petre, un bărbat de 61 de ani rănit în explozie. După nouă luni, tot nu s-a întors acasă. Cu arsuri pe 90 la sută din corp, el a fost dus întâi în Italia, la Milano, de acolo la Timișoara, iar de la Timișoara, la București, unde, din decembrie, se recuperează la Spitalul Bagdasar Arseni, potrivit tvrinfo.ro. Reînvață să meargă.
„Ginerele meu a fost ars, a fost spitalizat. Nici acum nu s-a vindecat bine pe spate, și pe mână, și pe picioare. Dă cu alifie. Două milioane un tub. Îi ajungea câteva zile un tub. Trebuia noi să băgăm bani. Acum e mai binișor. E mai bine. A început iar lucrul, doarme, că lucrează de noapte, șofer”. Povestește Vasilica, o femeie de 73 de ani.
Rămasă văduvă, ea s-a mutat din Colacu în Crevedia, să locuiască alături de familia fiicei sale. Nu are viză de flotant și nu s-a aflat pe nici o listă cu sinistrați. Dar i-au ars toate lucrurile și, după a treia explozie, s-a trezit, laolaltă cu fata, nepotul și ginerele, că nu mai au un acoperiș deasupra capului.
„Au fost geamuri sparte, acoperiș luat, muncă... Am plecat cu ce aveam pe mine, telefonul în buzunar. Am pățit-o. Cât de bine-am pățit-o! Dar zicem mersi c-am scăpat cu zile. E mai rău de cine-a murit. Cine știa că se-ntâmplă nenorocirea asta?”.
Iarna, în container. „Ne-am încălzit cu țoale”
La poarta lor a venit într-o zi un avocat, din partea patronilor stației GPL. „Ce era să facem? Să mergem prin judecată? Nu mai, a renunțat ginerele. A acceptat cât i s-a dat. A construit o cămăruță și o bucătărioară, pentru mine. Dar e gol, n-avem mobilă în el. N-avem pat, pe ce stau eu? Am 1.300 de lei pensie. 400 de lei pe lună dau pe medicamente. Fata are 2.300 de lei pe lună, lucrează și ea numai de noapte. Copilul e la școală, cere multe. Și nu s-ajunge, nu s-ajunge să ia un dormitor”, spune Vasilica.
Suferă de Parkinson și de inimă. Iarna, cu ginerele în tratament și acoperișul încă avariat, Vasilica a stat în containerul pus la dispoziție de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița. „Ne-am încălzit cu țoale. Ne-a dat un calorifer, dar vă dați seama, știți cât avem acuma de plătit? 12 milioane, 1.200 de lei factura la curent. Că ăla consumă curent, ca să-l ții o noapte-n priză. Îl țineam câte cinci minute, zece, maxim un sfert de oră, că nu ne ținea buzunarul. O dată, l-am ținut 3 ore în priză și s-a simțit la curent”.
Reparațiile la casă sunt încă în curs, că „toate alea scumpe, scumpe, scumpe, materialele de construcții costă exagerat. Despăgubirile n-au fost de-ajuns, dar ce să facem?”, întreabă iar, retoric, Vasilica. „Trebuia să meargă cu avocat prin judecată, trebuia să te duci, zile să pierzi, ani. La Colectiv ce s-a întâmplat? S-a despăgubit? Așa și noi, ce era să facem? Atâția ani să mergi prin judecată? Nu. Am zis asta e, bine c-am scăpat cu viață”.
„S-a despăgubit” la Colectiv, dar după opt ani de la tragedie.
„La fiecare bușitură, aoleo, ce-o fi?”
Vecinul lor, două case mai încolo, mai aproape de locul exploziei, și-a pierdut soția în flăcări. Patronii fostei stații de GPL i-au construit acestuia o casă nouă, ca scoasă dintr-o cutie. Așa, fără perdele în geamuri, fără flori în curte și fără amintiri, ar putea fi casa oricui și a nimănui. Îți dai seama că nu a locuit deocamdată nimeni în ea. Bătrânul văduv stă plecat mai mult la București, la rude. „De Paști”, spune Vasilica, „l-am chemat la noi, la masă, să nu stea singur de sărbătoare. Și a venit”.
Să umbli singur printr-o casă goală, asta e imaginea de nesuportat pentru Vasilica. De asta și-a lăsat gospodăria din Colacu, aflat la 16 kilometri distanță, și a venit în Crevedia. „Zicem mersi c-am scăpat cu viață. Asta e cea mai mare bucurie. Ce făceam dacă murea copilul sau fata, sau ginere-meu, sau eu? Hai, că eu sunt mai bătrână... Dar oricum... Ce făceam? Și-am rămas și traumatizați, la fiecare bușitură, aoleo, ce-o fi? S-a dus fata cu băiețelul la psiholog, au plătit. E marcat copilul. Mi se rupea sufletul de el, cum fugea cu mânuțele puse peste cap”.
Primarul, candidat pentru un nou mandat
Ideea că cineva e vinovat pentru explozie și că trebuie tras la răspundere s-a împrăștiat ca o cerneală în râul timpului. Pe moment, s-au conturat tot felul de figuri, au apărut în apă chiar litere, cifre, nume, chipuri și sume, dar acum nu mai e nimic clar pentru sinistrații din Crevedia.
Când își amintesc de acea noapte de pomină, oamenii se felicită că au făcut mișcările salvatoare și au fugit în direcția bună. Când se uită la locul faptei, la copacii cu trunchiuri de cărbune, care așteaptă drujba, localnicii văd mai degrabă urma lăsată de aripa fatalității. Nu de vreo mână criminală sau de vreun cap complice și iresponsabil.
După explozii, primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din PSD. Acum candidează pentru un al treilea mandat, tot din partea social-democraților. Afișele cu el sunt lipite pe multe dintre gardurile sinistraților.
„Primarul a venit pe la noi, atât cât a putut și ce-a putut, ne-a ajutat... Dacă apelăm, ne servește...”, explică Vasilica. „Atunci, la început, au venit. Ne-au dat vreo șase luni mâncare în fiecare zi, era binevenită că nu mai aveam nimic, tot ce-a fost s-a distrus, și în grădină, și în ladă, că aveam, băgasem și noi. Carne de pasăre, verdeață, legume... Apoi nici n-a mai venit nimeni să ne-ntrebe: aveți sau n-aveți?”.
Și vecina de peste drum a Vasilicăi, Alina, simte că „Primăria și-a luat mâna de pe noi”. Adică n-au mai fost întrebați, de autoritățile locale sau de alt fel, cum se descurcă după ce viața le-a fost dată peste cap. În curtea Alinei tronează un container cu stemă pe el. „Acum stăm în casă, că s-a făcut cald. Am stat astă-iarnă în container, până am reparat geamurile”.
„N-am de ce să fiu contra, că ne-a ajutat!”
Florica, 77 de ani, are o părere bună spre foarte bună despre cum s-a implicat primarul în problemele sinistraților. „Mi-a dat, mi-a adus”, repetă femeia. Dar în fața fiecărui „mi-a dat” bântuie, nerostit, un „mi-a luat”, „mi-a distrus”, „mi-a omorât capre, găini, rațe, mi-a ars grădina, mi-a stricat casa, grajdul, nutrețul, liniștea”. Cine? Nu primarul, nu. Focul. Gazul petrolier lichefiat. Soarta.
„N-are nimica. S-a întâmplat. Bine c-am scăpat cu viață. Toată iarna am stat legată la genunchi, unde m-am lovit când m-a aruncat. Pe băiatul meu l-a aruncat tocmai sub Salvare. Era operat de două săptămâni. Foarte afectați am fost, dar ce să facem?”.
Arătând spre afișul de pe poartă, cu primarul candidat, femeia confirmă: „Mi-a cerut voie. Am zis că nu sunt contra. Că n-am de ce să fiu contra, că ne-a ajutat, să știți. Eu n-am nici o nevoie, dar băiatul meu are. A căzut la pat. A făcut hernie de disc, nu mai putea merge. Domnul doctor de familie a venit și l-a ridicat cu niște infiltrații”.
Florica locuiește lângă cei doi fii ai ei, unul căsătorit, care are locuința lui, în curtea din spate. Și unul divorțat, cu care împarte casa bătrânească. Cel divorțat s-a îmbolnăvit. Și, deoarece muncea la negru, nu avea asigurare de sănătate. „Am vândut doi porci, ca să se opereze. A făcut RMN-ul, cu banii pe porci. Dumnezeu a făcut un miracol cu el, l-a ridicat”.
Între timp, Florica s-a dus la primăria comunei, „cu scandal, să-i facă și lui un ajutor social, ceva. Că în loc să caute el de mine, caut eu de el. Au vorbit toți foarte frumos. Foarte frumos mi-au vorbit”. Situația cu ajutorul social nu s-a rezolvat, dar Florica are încredere în primar. „Acum, că poate umbla, mai umblă și băiatul după acte”.
„Ce-am avut nevoie, mi-am făcut din banii mei”
Necazul cu explozia se îndepărtează călare la apus, mânat de necazurile proaspete. Împreună cu fiii ei, Florica a acceptat sumele propuse drept despăgubiri de patronii stației GPL: „A venit avocatul, m-a pus de-am iscălit. Mi-a dat băiatul ăsta divorțat cât a vrut el, din partea noastră. Mi-a dat 7.000 de lei. Mi-am cumpărat hidrofor în grădină, sape, lopeți. Că deja nu mai aveam nevoie. Ce-am avut nevoie, mi-am făcut pe banii mei, din pensie. 4.500 m-a costat mâna de lucru. Dar sunt mulțumită”.
În jurul celor două containere din curtea Floricăi se întind tufe de bujori și trandafiri. „Containerele nu prea le-am folosit, că să știți că în ele plouă. Da, plouă! Le-am folosit să pun acolo în ele ceapă, cartofi, tot, tot, ca o magazie. Am dormit în ele, dar când a fost frig, am băgat radiatorul. Curentul, scump. Nu-mi convenea. Ne-a adus lemne de la Crucea Roșie, de la Sfat (n.red. - primărie). Mai bine în casă. O cădea, n-o cădea pe mine, mai bine decât în container”.
Căprițe, castraveciori. Poate și o bicicletă nouă
Femeia și-a pierdut câteva capre în incendiu. A primit altele, în schimb, donații de la persoane impresionate de povestea ei. Dar după ce s-a lovit la o mână și n-a mai putut să le îngrijească, Florica a vândut caprele. Apoi, după o vreme, a cumpărat din nou o capră. „Mă durea inima să văd curtea goală. Nu pot să mă las de ele, de căprițe. Să am și eu lapte, un pic de brânză”.
O altă mulțumire e că grădina de legume, arsă și ea, a înverzit. „Cu mânușițele astea două obosite, am reușit de-am făcut-o la loc. Nu m-am lăsat. Uite castraveciorii, uite roșiile, uite pătrunjelul!”.
De 31 mai, de ziua ei, Florica își dorește o bicicletă mai bună. Cea veche e ruginită și are cauciucurile roase. De altceva nu mai are nevoie. Din banii dați drept despăgubiri, fiul ei și-a cumpărat un scuter, singurul mijloc de locomoție pe care-l poate folosi, pentru că nu-i solicită prea mult spatele.
tomitan 24.05.2024, 10:49
Ieftini ca braga,asa sunt românii.Cu un pui congelat ,1 ltr de ulei si 100 ron le cumperi si sufletul daca vrei. Prima dată când a spus Marcelino a spus " românii au intotdeauna dreptate" l-am injurat, dar acum imi cer scuze public, are perfectă dreptate.Bravo Marcelino,go ahead!Te uiti la amărăstenii astia si-ti dai seama ce gândire primitiva au in sec XXI culmea si-n UE.Mentalitate de nord-coreeni. PS. Eu sunt curios câți bani o sa le dea celor decedati, nu de alta dar sa aflu si eu cât mai costă carnea de om pe tarabele mioritice.Poate guvernul o fi plafonat pretul dupa cazurile : Giulesti ,Colectiv ,Pascu sau Crevedia.
bogy_692003 24.05.2024, 11:10
Bai, eu zic sa vina si cu bani de acasa. Ce neam de sclavi! Incredibil!!!
guest67 24.05.2024, 11:58
Sclavi care se vând pe o sacosa și o galeata. Popor îndobitocit de popi și de comuniști.
User1032 24.05.2024, 12:11
Cât dispreț pentru efectiv cei mai săraci, amărâți și vulnerabili oameni. Mai puțin rușinos pentru ei cât pentru tot restul nostru cu liderii noștri în frunte că poți lăsa niste oameni să cadă la limita disperării
NicolaeS 24.05.2024, 13:29
Esti cam ironic la adresa oamenilir de rand. Nu uita ca nu toti au avut sansa si posibilitatile materiale de a urma cursurile scolilor, nici chiar primare. Pentru unii viata se reduce la traiul de pe o zi pe alta. Nu e cazul sa vorbim urat despre ei. Mai bine intraba-te ca oare noi astia, ceilalti, facem ceva pentru a schimba situatia ? Sau doar dam din gura si ii criticam tot pe ei. Am luat noi atitudine impotriva celor care comit atatea faradelegi, de la baronii locali pana la parlamentari ?
Vasile123d 24.05.2024, 20:51
nu iti trebuie scoala sau bani sa iti mearga mintea si sa nu fi carpa cuiva