Reportajul onest din Mariupol al unui ziar rusesc a făcut o audiență uriașă: „De ce ne-ați eliberat, de Filarmonica noastră, pe care ați distrus-o? De pensia mea ne-ați eliberat?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un articol publicat în Rusia, care conține și mărturiile ucrainenilor, descrie Mariupolul cu totul altfel decât versiunea oficială promovată de Kremlin. Articolul are o audiență record, a strâns o jumătate de milion de citiri pe site-ul ziarului.
Cuprins:
„Cel mai izbitor este faptul că străzile din Mariupol pot fi străzile oricărui oraș din Rusia, blocurile au aceleași magazine la parter, bănci, farmacii și dozatoare de bere, doar că branduri diferite”, scriu corespondenții ziarului rus Kommersant în reportajul pe care l-au realizat în Mariupol. Reporterul Alexander Chernykh și fotograful Anatoly Zhdanov au ajuns în portul de la Marea Avoz venind din Donbas. Au trecut de mai multe puncte de control, de oameni care fug și au ajuns „în ceea ce cândva a fost un oraș”.
Ei descriu peisajul din Mariupol ca pe unul care i-a împietrit. Mașini arse stau lângă cele intacte, clădiri distruse se îngemănează cu unele neatinse, oamenii vii nu s-au spălat din februarie, cei morți au ajuns în case pe care nu le-au văzut niciodată, iar steagurile Ucrainei și al Rusiei se concurează, uneori pe aceeași bucată de pământ.
„Suntem oameni ca și voi, cei din Rusia”
Jurnaliștii din Moscova au vorbit cu locuitorii orașului cucerit de armata rusă și le-au consemnat mărturiile, protejându-le numele.
O femeie le-a spus: „Am fost economistă până la pensie. Nu semăn, nu-i așa? Nu te uita la cum arătăm acum - nu ne-am spălat din februarie, astăzi pentru prima dată am reușit să ne spălăm șosetele. Și suntem oameni ca și voi, cei din Rusia”.
„Dar chiar dacă sunt pensionară, sunt activă, am fost la schi în fiecare iarnă. Am avut pensie, am avut o contribuție, deși mică, dar a mea, sincer câștigată. Știam ce se va întâmpla cu mine mâine. Dar ce se va întâmpla cu viața mea acum? Nu a mai rămas nimic”, spune femeia.
Apoi are loc un dialog greu de parcurs.
„Ne-ați eliberat de orașul nostru?”
„Ești din Rusia?”, îl întreabă pe jurnalist prietena femeii, care stătea lângă ea. „Ce se zice despre mine la televiziunile din Rusia?”.
„Se spune la televizor că armata noastră te-a eliberat”.
„Eliberată? Ilona ridică vocea. Și de ce ne-ați eliberat? De Filarmonica noastră, pe care ați distrus-o? De pensia noastră? Ne-ați eliberat de orașul nostru? Ei bine, mulțumesc.
Apoi, locuitoarea din Mariupol povestește cum, chiar cu o zi înaintea invaziei, și-a felicitat prietenii din Rusia cu ocazia unei sărbători naționale. E vorba de ziua „Apărătorilor patriei”, ziua fondatoare a Armatei Ruse.
„Știi, pe 23 februarie, am sunat și am scris toată ziua, felicitându-i pe prietenii noștri din Rusia. Da, nu există o astfel de sărbătoare în Ucraina. Dar ne amintim de ei. Am sunat și ne-am felicitat. Și o zi mai târziu - a început... Și cu cine?! Cu oameni care am sărbătorit aceeași sărbătoare cu o zi înainte”.
„Am fost nemulțumiți de primarul nostru. Şi ce dacă?”
Ziaristul o întreabă cum era viața lor în Ucraina.
- Știi, nu am fost mulțumiți de toate. Pensia este mică, da. Utilitățile sunt scumpe. Am fost nemulțumiți de primarul nostru, e adevărat. Şi ce dacă? Probabil că și pe al tău îl certați, nu?
- Se întâmplă, răspunde jurnalistul.
- Ei bine, vezi? Dar acestea sunt probleme comune. Nu a meritat demolarea întregului nostru oraș din cauza unor astfel de probleme.
Reporterii de la Kommersant au intervievat și soldați ruși. Le-au arătat lăzi cu coktailuri Molotov, „le pregătiseră pentru noi, dar nu au mai avut timp să le folosească”.
„Am fost recrutat în Donețk acum puțină vreme. Tot ce am învățat, am învățat acum. Înveți repede sau mori repede”, le-a spus un bărbat ziariștilor.
Drum printre cadavre
Scenele descrise sunt post-apocaliptice. Ziariștii narează cum oamenii își reiau viața printre cadavrele de pe stradă. „Un om mort zace pe burtă, cineva i-a acoperit capul cu o jachetă. Miroase vizibil, vrei să-ți astupi nasul și să te întorci. Deodată, de sus se aude un sunet ca o împușcătură; inima mea bate o duzină de bătăi pe secundă deodată, fața îmi arde, fălcile mele se încleștează. Încremenesc și ridic capul. Pe balconul supraviețuitor al unuia dintre etajele superioare stă o fată cu un prosop în mâini. Ea se uită în ochii mei și scutură încă o dată cârpa tare. Îmi mut privirea”.
Un bătrân de 82 de ani, ucrainean, dar cu băiatul lucrând ca polițist în Rusia, povestește: „Știi, în timpul Uniunii Sovietice ne spuneau că suntem gunoaie și mă deranja asta. Și m-a ajuns vorba asta la bătrânețe: caut prin gunoaie”.
Câinele dintre ruine
Cu o zi înainte, scrie ziaristul de la Kommersant, „un reporter cunoscut din Donețk mi-a spus: La începutul săptămânii am văzut un câine atât de frumos, un teckel, în ruinele Mariupolului. Era la fel ca al părinților mei, pursânge. Am început să îl mângâi, mi-a lins mâna... și apoi m-am gândit: probabil că a mâncat cadavre, altfel cum a supraviețuit aici? M-am uita la teckel și stomacul mi s-a întors pe dos. Câinele s-au uitat la mine și a fugit înapoi în tufișuri”.
Am trăit la fel ca voi. Am băut cafea în cafenele, am mers la cinema, la Filarmonică. Știm ce înseamnă Filarmonica! Și ce înseamnă un teatru!Locuitoare din Mariupol pentru cotidianul Kommersant:
