La cererea Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite (FBI), Unitatea de Informaţii Financiare (UIF) din Mexic investighează presupuse operaţiuni de spălare a banilor ale unei bande din România implicate în jafurile bancomatelor din Cancun şi alte destinaţii turistice din ţara mexicană, conform Mediafax.

Într-o scrisoare trimisă pe 10 februarie 2020, FBI a solicitat colaborarea UIF în urmărirea proprietăţilor şi tranzacţiilor efectuate de mai mulți români.

FBI l-a investigat pe unul dintre români, ca urmare a plângerilor depuse de cetăţenii americani pentru jaful de la bancomate, când şi-au petrecut vacanţele în Mexic.

Potrivit El Universal, banda ar fi ajuns să controleze 100 de bancomate cu dispozitive speciale care copiau datele de pe carduri.

Organizaţia, cu ramificaţii pe trei continente, a furat între 2014 şi 2019 milioane de dolari de la bancomate aflate în principalele destinaţii turistice din Mexic, dar şi în Indonezia, India, Barbados, Grenada, Paraguay, Brazilia, Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan.

114 cetățeni români sunt blocați în aeroportul din Cancun de patru zile. Mai precis, oamenii sunt practic sechestrați în aeroport, din 30 ianuarie. Potrivit unor relatări de la fața locului, oamenilor le-au fost confiscate pașapoartele și telefoanele mobile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI