Sorin Sava a declarat, referitor la informaţia potrivit căreia mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, că SRI confirmă că este vorba despre un nou atac cibernetic la adresa României, la finalul lunii februarie.
„Acest atac este unul cu totul nou faţă de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine şi să preia sub control reţeaua compromisă, în scop exfiltrării (opusul infiltrării, n.r.) de informaţii. Potrivit şi estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanţă în planul securităţii naţionale a României prin profilul entităţilor compromise, motiv pentru care, în prezent, Serviciul, prin echipele specializate de reacţie la atacuri cibernetice, întreprinde măsuri specifice pentru identificarea tuturor entităţilor afectate, evitarea consecinţelor şi stoparea atacului”, a spus Sava, potrivit Mediafax.ro.
El a menţionat că SRI cooperează, în acest scop, cu STS şi CERC-RO (Centrul naţional de răspuns la incidente de securitate cibernetică, n.r.).
Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, a anunţat Kaspersky Lab România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.