În timp ce ploile torențiale aduse de un ciclon din Marea Neagră continuă, mai multe intervenții sunt în plină desfășurare și duminică.
Cincizeci de gospodării din localitatea Vădeni, județul Brăila, care s-a aflat sub cod roşu de averse, sunt inundate şi se acţionează pentru scoaterea apei din curţile oamenilor.
„Plouă foarte mult, iar din şanţuri apa a plecat spre curţile oamenilor. Avem aproximativ cincizeci de curţi inundate. Facem şi noi cât putem, înaintea focului şi a apei nu ai unde să te duci”, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Vădeni, Coman Stanca.
De asemenea, patru familii din localitatea Neguleşti, comuna Piatra Şoimului, județul Neamț, au rămas izolate după ce podeţul peste pârâul Iapa a fost luat de viituri.
Misiunea a avut un grad ridicat de risc deoarece deplasarea peste pârâu s-a făcut pe sub o linie electrică de medie tensiune, a precizat ISU Neamț.
În județul Vrancea, mai multe drumuri judeţene sunt închise din cauza apei revărsate pe carosabil sau a prăbuşirii unor poduri, informează Agerpres.
Drumul Judeţean DJ 204D a fost închis traficului duminică dimineaţa, după ce râul Putna a ieşit din matcă şi a inundat partea carosabilă, iar douăzeci de gospodării au fost inundate, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
„În judeţul Vrancea, în perioada 19 iunie, ora 20.00 – 20 iunie, ora 9.00, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice aflate sub incidenţa codului roşu hidrologic, 50 de gospodării au fost inundate la Bilieşti, trei persoane au fost evacuate, iar alte 10 s-au autoevacuat”, a transmis ISU Vrancea.
„În comuna Reghiu 20 gospodării sunt izolate. De asemenea, la Tulnici, în satul Lepşa, punctul Streiu, două pensiuni şi 20 de case de vacanţă sunt izolate din cauza surpării unui podeţ, iar în satul Coza 40 de locuinţe sunt izolate rutier, accesul se face doar pietonal. La Vânători, în satul Mirceştii Noi, trei gospodării au fost inundate”, a precizat ISU Vrancea.
În plus, în comuna Nistoreşti, sat Herăstrău, s-a prăbuşit podul peste râul Năruja şi 40 de locuinţe au rămas izolate, accesul făcându-se doar pietonal. Potrivit primarului, Teodor Dobre, alte trei poduri mai mici peste râul Năruja se află în pericol de prăbuşire după ce apa a săpat la rădăcina pilonilor.
În municipiul Galați, în urma ploii torențiale, zeci de curţi, anexe gospodăreşti, subsoluri şi străzi au fost inundate, duminică, în cartierele Valea Oraşului şi Barboşi.
În numai trei ore, duminică între 05.00 și 08.00, în municipiul Galaţi s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii, cuprinse între 60 şi 80 l/mp, iar apa s-a acumulat astfel în mai multe zone din oraş.
Din cauza debitului mare al Dunării, apa acumulată în Valea Oraşului nu poate fi deversată gravitaţional şi se evacuează doar prin pompare.
Cele trei pompe de la Staţia de pompare 13 iunie funcţionează la capacitate maximă, de 5.000 metri cubi/oră fiecare.
În județul Tulcea, mai multe curţi au fost inundate în localitățile I. C. Brătianu şi Rachelu, traficul este blocat pe DN 22 între Luncaviţa şi Văcăreni din cauza unei alunecări de teren în urma ploilor abundente
Efecte ale fenomenelor hidrometeorologice au fost înregistrate, sâmbătă, în 21 de localități din opt județe, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Ploile torențiale din ultimele zile au provocat mai multe pagube și au dus la moartea a două persoane, care au fost luate de ape. În total, 49 de localități din 18 județe au fost afectate de inundații.
FOTO: IGSU – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro