Romaniţa e zimbru în Haţeg!

Pentru cea mai cunoscută rezervaţie de zimbri din România, cea din Haţeg, anul 2008 a fost un an bun, ba chiar memorabil. Pe neaşteptate, cei pa­tru zimbri care dominau pădurea de ani de zile s-au înmulţit, devenind şa­se. Din nefericire, în „casa” acestor animale fără pereche intră puţină lume. Noroc cu copiii, care nu şi-au pierdut inocenţa şi curiozitatea.

Verdele crud al Şării Haţegului îţi arde delicat privirea, deşi rugina toamnei s-a urcat şoptit prin păduri şi suflet, dezvăluind nostalgia u­nor locuri de poveste. În­cremenită în chinga munţilor, rezervaţia de zimbri de la Slivuţ ne pri­meşte cu braţele des­chise şi cu un drum nou, proaspăt, care leagă lu­mea de spaţiul în care Romo, Roxi, Romina, Ro­xana, Romaniţa şi Ro­zina îşi rumegă existen­ţa. „Romo, care are 15 ani, e singurul mascul, restul sunt femele. A fost o surpriză uriaşă pentru noi că într-un singur an, 2008, au fătat şi Roxana, mama Romaniţei (5 luni), şi Roxi, mama Ro­zi­nei (4 luni). Acest lucru se întâmplă foarte rar, pentru că împerecherea între membrii aceleiaşi familii aduce şi proble­me de natură genetică”, ne spune Petre Cră­ciu­nescu, omul care are grijă, de peste zece ani, de rezervaţia din Haţeg. Toate exemplarele au fost botezate cu nume în­cepând cu „Ro”, de la România, obicei rămas de la primii zimbri aduşi în zonă, acum jumătate de secol, direct din Po­lo­nia. E greu să-i identifici în iarbă la o primă vizio­nare, mai ales că Ro­ma­niţa se ascunde printre carpeni şi brazi, lăsân­du-se aşteptată la foto­gra­fie. Romo, titular în rolul bărbatului fatal, e indiferenţa întru­chi­pa­tă. Pare fioros şi dur, dar e doar plictisit. „Când mai vin grupuri de copii se mai dă şi el mare, uneori, îşi cheamă gaşca şi se plimbă ca la pro-menadă, prin faţa tutu-ror. În schimb, Roma­ni­ţa e tare jucăuşă. Am bo­te­zat-o aşa şi cu gândul că există o femeie celebră cu acelaşi nume. Zim­­brii noştri chiar me­rită, sunt cele mai frumoase animale din lu­me”, ne mărturiseşte Pe­tre Cră­ciu­nescu.

Turişti de nădejde, avem voie să hrănim o specie pe cale de dispariţie. Umplem o gă­leată cu furaje mă­run­ţite şi lo­vim cu un lemn marginea jgheabului, a­nunţând masa de seară. Romo, şerif peste cele 50 de hectare de pă­du­re, îşi în­­colonează o­doarele şi se apropie mândru ne­vo­ie mare. Şi-a mai salvat o dată imaginea în faţa familiei, recunoscătoare du­pă cină, şi pentru asta ne mulţumeşte uitân­du-se fix şi întrebător în ochii noştri. În amurgul monumental, tristeţea lui iremediabilă parcă vorbeşte.

Cea mai mare rezervaţie, lângă Târgovişte

Pe lângă rezervaţia de la Haţeg, în România se mai află două, apărute ulterior, „alimentate” tot cu zimbri din import. Rezervaţia „Dragoş-Vodă” de la Vânători-Neamţ a fost înfiinţată în 1968, însă animalele au fost aduse după doi ani, trei exemplare o­ri­ginare tot din Polonia. În 1974 s-au născut primii zimbri în captivitate: Rosina şi Ro­co. În 1977 au fost importaţi cinci zimbri caucazieni din fosta URSS: Medalist, Men­tol, Metocika, Meringhia şi Mexicana. Astăzi, la „Dragoş-Vodă” trăiesc patru zim­bri. O altă rezervaţie se găseşte la Neagra-Bucşani, lângă Târgovişte, cu 32 de exemplare.

Romo are o tonă!

Zimbrul este cel mai mare animal de uscat din Europa. Trăieşte cam până la 25 de ani, are o lungime medie de 3 metri, o înălţime de 1,9 metri şi poate atinge o tonă în greutate. Mănâncă peste 10 kg de fân pe zi, plus câteva kilograme de furaje concentrate. Acum un an, Romo, singurul mascul de la Slivuţ, a fost cât pe ce să moară după o infecţie renală severă, doar intervenţia rapidă a unui veterinar din Deva salvându-i viaţa. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE