Moartea lui Saddam Hussein a declansat un concurs morbid la Bagdad. Irakienii s-au ingramadit sa se ofere pentru postul de calau al fostului presedinte, care asteapta sa fie spanzurat in orice moment. Premierul irakian Nouri al Maliki a declarat deja ca l-ar vrea mort pe Saddam Hussein pana la 1 ianuarie.
Teoretic, trebuie sa se intample in 30 de zile. Practic, cat mai repede. Asa spun oficialii irakieni despre executia lui Saddam Hussein. Presedintele Curtii de Apel irakiene a precizat ca sentinta ar putea fi pusa in aplicare si maine. O reactie mai radicala a venit chiar de la premierul Nouri al Maliki, care vrea ca executia sa aiba loc chiar pana la sfarsitul saptamanii. Desi guvernul ar opta pentru o spanzurare ne-anuntata, cateva voci importante au cerut ca executia sa fie difuzata in direct la televiziunea publica.
Va fi executat ca in Evul Mediu
Saddam Hussein va fi spanzurat cu un streang obisnuit, ca in Evul Mediu. Va urca pe un esafod, i se va pune franghia in jurul gatului, iar calaul va trage de un maner care deschide trapa de sub picioarele condamnatului. Intre timp, la biroul premierului irakian a fost ieri haos. Un consilier a declarat ca a primit sute de apeluri telefonice in care irakienii s-au oferit sa il execute cu mana lor pe Saddam. “Ofertele vin din toate cele trei comunitati religioase, din toate etniile. Au fost chiar si cativa inalti oficiali guvernamentali”, a spus consilierul Bassam Al Husseini.
Suveniruri cu dictatorul se vand la taraba
In pietele din Bagdad irakienii se gandesc deja la Saddam Hussein ca la o amintire. Obiectele care le erau indispensabile odata oamenilor sunt vandute acum pe post de suveniruri pentru turistii creduli. Banii cu figura lui Saddam, reproduceri ale fotografiilor oficiale sau ceasuri cu chipul fostului presedinte pot fi procurate de la orice colt de strada cu doar cativa dolari.