Revolta unui profesor Merito, după OUG dată pentru mărirea salariilor și intervenția lui Iohannis: „Mi-e silă. Suntem pur și simplu călcați în picioare. Ne aruncă firimituri”
S ar părea că tot corpul didactic este șantajist, imoral, duplicitar etc, că moralitatea a apărut în clasa noastră politică care se dezmiardă cu salarii de peste 10000 de lei și să nu pomenesc de câștigurile din consiliile de administrație și alte afaceri din banii publici. Suntem un popor de fraieri care îi votam de 33 de ani și care nu am învățat că ne conduc dezbinându ne, asmuțindu ne unii împotriva celorlalți. Deci în concluzie pentru cei care au comentat mai sus, dacă nu sunt uneltele șmecherilor de la guvernare sunt fraierii care o să i voteze de fiecare dată când le vor arunca câte un leu, așa ca la cerșetori.
Clar salariile profesorilor sunt mici, dar nu numai ale lor sunt asa ! Vor salarii ca afara, dar ei ce ofera ? Multi dintre ei nu iau nici macar 5 la titularizare sa nu mai vorbim de suplinitori fara studii universitare ! Nici militarii care sunt in NATO nu au salarii ca in NATO si culmea nu au voie sa mai intreprinda altceva in afara de meseria lor, suportand privatiuni de tot felul si traind cu ajutoare sociale...
Prietene, salariu "ca in UE" si salariu decent de 4.000 lei nu sunt acelasi lucru

Prietene, salariu "ca in UE" si salariu decent de 4.000 lei nu sunt acelasi lucru!!
S-a ajuns aici datorită politicienilor noștri incompetenți, corupți, mincinoși, semidocți ! Ce nevoie au de școli și de dascăli dacă ei și-au luat bac-ul, masteratul și bineînțeles doctoratul după ce au ajuns parlamentari ? Pentru speciali, pentru primari,pentru parlamentari sunt bani suficienți..... de unde să mai fie și pentru profesori și "restul " ? Este la fel de vinovată și mass-media care de 33 de ani *** pe fiecare politician în loc să pună tunurile pe ei și să-i întrebe pentru ce își iau banii și cu ce drept își tot dau beneficii și sporuri ?
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Serios? Ei negociază din decembrie. Nimic nu s-a întâmplat. Dacă nu făceau greva acum nu ii baga nimeni în seama. Este imoral sa nu le satisfaci cerințele de bun simt pe care le au. Sa trăiești tu cu 2500 lei. Felicitări profesorilor și celor care ii susțin. Un profesor trebuie sa aibă minim 5000 lei la nivelul de salarizare din România. În rest toti cei care va revoltați aveți doar frustrări ca alte persoane își susțin drepturile. Dacă ar fi darul la început de an va supărați ca este la început de an. Dacă o făceau în vacanta mare nu aveau șansă să fie băgați în seama pe ca vacanta durează mult și ei nu își permiteau sa stea atâta timp fără bani, guvernul ii ignora și greva nu avea rezultat.
Pe langa problema cu ANAF-ul, mai exista si un conflict de interese. La clasa, profesorii sunt mai blanzi cu cei care vin la meditatii si mai severi cu restul. Am trait un cosmar acum 20 de ani, cand profesorul ma ameninta, in mod constant, ca nu voi primi nota de trecere (pentru ca renuntasem sa mai merg la pregatire).
Serios? Și atunci de ce inechitatea? Adică de un șofer la guvern are mai mult decât un profesor? De ce un vânzător are nai mult decât un profesor? Pana la urma de ce ajutoare sociale pt curent, gaze etc dacă nu avem bani? Hai sa dam echitabil din puținul care este dar sa fie echitabil. Sa punem pe locuri fruntașe profesori, medici, cercetători după care categorii plătite în acest moment cu mulți bani. Ce treaba are tara cu ce spui tu? Banii sunt împărțit greșit. Desființate ajutoarele de orice natura și șomajul, sau asigurările medicale pt cei care nu sunt muncit. Sa vezi câți bani apar.
Am o fiica in cl. 12. Nu poate da bacaloreatul si examenul de intrare in facultate. Suntem in mare tensiune. Doresc sa se termine greva. Dar nu sunt orb sa nu vad ca Romania este o tara esuata in toate domenile inclusiv Educatia. Problema este foarte complexa chiar tragica. In cei 30 de ani in loc de meritocratie s-a format o prostocratie. Sistemul de invatamant trebuie reformat in toate domenile. Dar cu cine ? Cu Johanis=primul turist al tarii, cu Ciuca=pensie speciala ?
Haideti, domnilor si doamnelor profesori, ca tot vorbiti de salarii in UE, de ce nu va duceti si voi sa munciti si voi o data in viata? Nu 2-3 ore pe zi, ci zi lumina! Vorbiti de cadrele medicale? Au oferte sa lucreze pe bani multi in UE si peste tot ! Vorbiti de soferi? Un sofer profesionist ajunge si la 4-5000 de euro, incepatorii au 2500-3000. Si in Romania un profesionist castiga minim 7500 lei, ala cu 5000 la guvern e sarantoc! Voi de ce nu va duceti si voi unde aveti oferte mai bune in UE, sa stati si voi departe de familii ca sa trimitreti in tara copiiilor, sa platiti meditatii, etc? Sa nu le incheie mediile astfel...Va intreb pe voi, cat castigati pentru o ora de "munca"? Cate ore munciti intr-un an calendaristic? Eu cred ca sunteti cei mai bine platiti din tara asta, la ora si la an, cum vreti voi sa o luati !!! Contraziceti-ma, dar argumentat !

Din cauza unora suntem considerați „europeni de clasa a doua” (nu arăt cu degetul) - DAR CE AI FĂCUT DUMNEATA PERSONAL CA SĂ NU FIE AȘA? Nu la tastatură, aici, pe Libertatea, ci în viața ta reală? Dacă poți răspunde fără să „găsești vreun vinovat” ai toată stima și respectele mele.
Pe profesori ii înțeleg, dar ce mai vor cei din sănătate??? Dupa ce le-au fost marite salariile peste nivelul unor salarii din Eu, eu i-as trimite sa lucreze în străinătate, sa vada cum programul este program, nu exista voucher, etc. Apare ministrul Don Rafael, și el 'mare specialist'' în ale medicinii și ne spune în mass-media ca le vor fi satisfacute doleanțele. De unde exista bani pentru unii iar pentru alții nu??? Don rafalele și cei din sănătate ar trebui sa fie preocupați și de spitalele mizere în care suntem tratați, pe banii noștri, și de CRIZA Medicamentelor, etc. În afara de diclofenac și creme de genul, nu se mai gaseste altceva în farmacii!!! Sa se ungă Don rafaelo în partea dorsala, sau în cot poate îl ajuta vreun unguent sa se miște și sa asigure bolnavilor cronici medicamentele de care au nevoie!!!

« Înapoi la articol
Adypet 03.06.2023, 15:35

dececartonaselegalbenebaneaza 03.06.2023, 15:39
vasile_69 • 03.06.2023, 10:15
Clar salariile profesorilor sunt mici, dar nu numai ale lor sunt asa ! Vor salarii ca afara, dar ei ce ofera ? Multi dintre ei nu iau nici macar 5 la titularizare sa nu mai vorbim de suplinitori fara studii universitare ! Nici militarii care sunt in NATO nu au salarii ca in NATO si culmea nu au voie sa mai intreprinda altceva in afara de meseria lor, suportand privatiuni de tot felul si traind cu ajutoare sociale...
Prietene, salariu "ca in UE" si salariu decent de 4.000 lei nu sunt acelasi lucru
dececartonaselegalbenebaneaza 03.06.2023, 15:40
vasile_69 • 03.06.2023, 10:15
Clar salariile profesorilor sunt mici, dar nu numai ale lor sunt asa ! Vor salarii ca afara, dar ei ce ofera ? Multi dintre ei nu iau nici macar 5 la titularizare sa nu mai vorbim de suplinitori fara studii universitare ! Nici militarii care sunt in NATO nu au salarii ca in NATO si culmea nu au voie sa mai intreprinda altceva in afara de meseria lor, suportand privatiuni de tot felul si traind cu ajutoare sociale...
Prietene, salariu "ca in UE" si salariu decent de 4.000 lei nu sunt acelasi lucru!!
DoarDiviziaB 03.06.2023, 15:41
Dima9 • 22.05.2023, 19:47
S-a ajuns aici datorită politicienilor noștri incompetenți, corupți, mincinoși, semidocți ! Ce nevoie au de școli și de dascăli dacă ei și-au luat bac-ul, masteratul și bineînțeles doctoratul după ce au ajuns parlamentari ? Pentru speciali, pentru primari,pentru parlamentari sunt bani suficienți..... de unde să mai fie și pentru profesori și "restul " ? Este la fel de vinovată și mass-media care de 33 de ani *** pe fiecare politician în loc să pună tunurile pe ei și să-i întrebe pentru ce își iau banii și cu ce drept își tot dau beneficii și sporuri ?
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Serios? Ei negociază din decembrie. Nimic nu s-a întâmplat. Dacă nu făceau greva acum nu ii baga nimeni în seama. Este imoral sa nu le satisfaci cerințele de bun simt pe care le au. Sa trăiești tu cu 2500 lei. Felicitări profesorilor și celor care ii susțin. Un profesor trebuie sa aibă minim 5000 lei la nivelul de salarizare din România. În rest toti cei care va revoltați aveți doar frustrări ca alte persoane își susțin drepturile. Dacă ar fi darul la început de an va supărați ca este la început de an. Dacă o făceau în vacanta mare nu aveau șansă să fie băgați în seama pe ca vacanta durează mult și ei nu își permiteau sa stea atâta timp fără bani, guvernul ii ignora și greva nu avea rezultat.
DoarDiviziaB 03.06.2023, 15:46
cold_sensitive • 22.05.2023, 19:29
Pe langa problema cu ANAF-ul, mai exista si un conflict de interese. La clasa, profesorii sunt mai blanzi cu cei care vin la meditatii si mai severi cu restul. Am trait un cosmar acum 20 de ani, cand profesorul ma ameninta, in mod constant, ca nu voi primi nota de trecere (pentru ca renuntasem sa mai merg la pregatire).
Serios? Și atunci de ce inechitatea? Adică de un șofer la guvern are mai mult decât un profesor? De ce un vânzător are nai mult decât un profesor? Pana la urma de ce ajutoare sociale pt curent, gaze etc dacă nu avem bani? Hai sa dam echitabil din puținul care este dar sa fie echitabil. Sa punem pe locuri fruntașe profesori, medici, cercetători după care categorii plătite în acest moment cu mulți bani. Ce treaba are tara cu ce spui tu? Banii sunt împărțit greșit. Desființate ajutoarele de orice natura și șomajul, sau asigurările medicale pt cei care nu sunt muncit. Sa vezi câți bani apar.
Trandafir 03.06.2023, 16:17
Am o fiica in cl. 12. Nu poate da bacaloreatul si examenul de intrare in facultate. Suntem in mare tensiune. Doresc sa se termine greva. Dar nu sunt orb sa nu vad ca Romania este o tara esuata in toate domenile inclusiv Educatia. Problema este foarte complexa chiar tragica. In cei 30 de ani in loc de meritocratie s-a format o prostocratie. Sistemul de invatamant trebuie reformat in toate domenile. Dar cu cine ? Cu Johanis=primul turist al tarii, cu Ciuca=pensie speciala ?
vudejea 03.06.2023, 16:25
Haideti, domnilor si doamnelor profesori, ca tot vorbiti de salarii in UE, de ce nu va duceti si voi sa munciti si voi o data in viata? Nu 2-3 ore pe zi, ci zi lumina! Vorbiti de cadrele medicale? Au oferte sa lucreze pe bani multi in UE si peste tot ! Vorbiti de soferi? Un sofer profesionist ajunge si la 4-5000 de euro, incepatorii au 2500-3000. Si in Romania un profesionist castiga minim 7500 lei, ala cu 5000 la guvern e sarantoc! Voi de ce nu va duceti si voi unde aveti oferte mai bune in UE, sa stati si voi departe de familii ca sa trimitreti in tara copiiilor, sa platiti meditatii, etc? Sa nu le incheie mediile astfel...Va intreb pe voi, cat castigati pentru o ora de "munca"? Cate ore munciti intr-un an calendaristic? Eu cred ca sunteti cei mai bine platiti din tara asta, la ora si la an, cum vreti voi sa o luati !!! Contraziceti-ma, dar argumentat !
Gandalf_the_Grey 03.06.2023, 16:36
bozo76 • 22.05.2023, 18:04
Andra lu Marutza. Cat ti-o dat Beecali pe dinte ca si.a ciobit microfonu ?
Iar faci tam-tam TROL AGRAMAT și jenant? Pașol na, la tine la Leningrad și nu te mai băga unde nu te pricepi! Haurar de doi bani și securit kaghebist!
Gandalf_the_Grey 03.06.2023, 16:38
cold_sensitive • 22.05.2023, 19:29
Pe langa problema cu ANAF-ul, mai exista si un conflict de interese. La clasa, profesorii sunt mai blanzi cu cei care vin la meditatii si mai severi cu restul. Am trait un cosmar acum 20 de ani, cand profesorul ma ameninta, in mod constant, ca nu voi primi nota de trecere (pentru ca renuntasem sa mai merg la pregatire).
Din cauza unora suntem considerați „europeni de clasa a doua” (nu arăt cu degetul) - DAR CE AI FĂCUT DUMNEATA PERSONAL CA SĂ NU FIE AȘA? Nu la tastatură, aici, pe Libertatea, ci în viața ta reală? Dacă poți răspunde fără să „găsești vreun vinovat” ai toată stima și respectele mele.
Csabak 03.06.2023, 16:39
Pe profesori ii înțeleg, dar ce mai vor cei din sănătate??? Dupa ce le-au fost marite salariile peste nivelul unor salarii din Eu, eu i-as trimite sa lucreze în străinătate, sa vada cum programul este program, nu exista voucher, etc. Apare ministrul Don Rafael, și el 'mare specialist'' în ale medicinii și ne spune în mass-media ca le vor fi satisfacute doleanțele. De unde exista bani pentru unii iar pentru alții nu??? Don rafalele și cei din sănătate ar trebui sa fie preocupați și de spitalele mizere în care suntem tratați, pe banii noștri, și de CRIZA Medicamentelor, etc. În afara de diclofenac și creme de genul, nu se mai gaseste altceva în farmacii!!! Sa se ungă Don rafaelo în partea dorsala, sau în cot poate îl ajuta vreun unguent sa se miște și sa asigure bolnavilor cronici medicamentele de care au nevoie!!!
‹ 1 2 3 4 5 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.