Donald Trump a împlinit 80 de ani, iar America, 250. Cum se văd aceste aniversări de la Versailles?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Până se lămurește componența noului guvern de la București și configurația parlamentară pe care va conta, l-am văzut pe Donald Trump la Versailles, în timp ce semna copia unui MoU („memorandum de înțelegere”) SUA-Iran. Alături de cei 6 colegi de supremație globală, POTUS a ținut să schițeze obișnuita lui ondulație cu pumnul ridicat și previzibilul mesaj: „I am the Boss”. „MoU” e departe de a echivala cu un tratat de pace exhaustiv. E ca o pioasă declarație de intenție. Intenția de a declara că America a învins Iranul, deși n-a obținut decât efecte adverse.
Gărzile Republicane nu mai sunt paznicii clerului șiit, ci însuși regimul, sub forma lui slăbită, dar radicalizată. Uraniul îmbogățit rămâne ascuns. Opoziția internă rămâne decapitată (după cele 42.000 de asasinate din ianuarie 2026, când Trump incita populația să răstoarne regimul, asigurând-o că ajutorul e pe drum). Linia roșie care obliga Iranul să nu atace direct Israel (chiar dacă o făcea prin mijlocirea Hamas & Hezbollah) nu mai e respectată și nici nu va mai fi. Aliații Americii din Golf au văzut că nu sunt cu adevărat protejați în cazul unor atacuri.
Erdogan a rămas supărat pe America, după ce aceasta a încercat iarăși să folosească populația kurdă ca factor destabilizator în regiune. Netanyahu nu poate fi satisfăcut cu „pacea” lui Trump, pentru că IDF nu a terminat misiunea din Liban (și pentru că Trump l-a umilit, amintindu-i că e partenerul minor și că ar fi înfundat pușcăria dacă nu era „El”, supremul). Oricum, nu știm dacă AIEA își va relua inspecțiile în Iran. Nu știm nici dacă deblocarea Strâmtorii Ormuz va dura. Trump a ajuns la Evian cu o carioca groasă, bună pentru semnătura lui ciclopică, numai că „victoria” reclamată pare doar un număr de marketing narcisic, în maniera consacrată.
Un lucru bun a fost prezența președintelui Zelenski la Evian. În lunile de război între America, Israel și Iran, tema invaziei rusești din Ucraina a intrat pe planul doi al atenției globale. S-ar spune că asta a favorizat progresele ucrainene pe front, în Donbass, agravând izolarea peninsulei Crimeea și îndesind raindurile reușite cu drone de atac în profunzimea teritoriului rusesc. La peste 1.500 de zile de la invazie, roata se întoarce în favoarea statului agresat, care se descurcă de minune, inclusiv pentru că emisarii lui Trump nu se mai bagă în seamă, oferindu-i lui Putin iluzia victoriei inevitabile. Dacă Zelenski ar reveni în Biroul Oval, i-ar putea arăta omologului său o mână plină de cărți norocoase. Legendarul autor al teoriei din anii ’90 despre „sfârșitul istoriei” era chiar de părere că Rusia va colapsa înaintea Ucrainei.
Donald Trump a împlinit între timp 80 de ani. În pofida alertelor catastrofice activate de adversarii săi, omul pare în formă, chiar dacă a început să ațipească în public și să redeseneze geografia, susținând că Iranul are, bunăoară, graniță terestră cu Qatar. Nu e însă genul de înțelept calculat, cu combustie discretă, care pare setat pentru longevitate, ci un personaj hiperactiv, agitat, ușor irațional, dominat de marote și prejudecăți tiranice, așa că putem anticipa un final de mandat și mai haotic, mai ales după 4 noiembrie, când puterea lui politică va fi limitată de victoria democrată în ambele camere legislative, lăsându-i (vai nouă!) doar culoarul politicii externe, unde ego-ul său rănit de eșec va căuta supracompensații virile (Urmează Cuba?).
Ne putem întreba de ce dl Trump nu și-a schimbat deja de două-trei ori colaboratorii direcți, așa cum a procedat în primul mandat. Mai întâi, pentru că echipa actuală e aleasă exclusiv de el, pe criteriul unic al totalei loialități față de „șeful suprem”. Apoi, după ce Musk a trecut cu drujba prin administrație, Trump a populat întregul stat american federal cu supuși fără crâcnire. În fine, de data aceasta, Agenda 2025 și ideologia Dark MAGA (inspirată de Peter Thiel & Friends) a coagulat o atmosferă ideologică fără fisuri, în care tot ce mai rămâne de făcut e o nouă sală de bal la Casa Albă. Ca filo-american contrariat și frustrat de insultele dlui Trump la adresa aliaților săi clasici, din bătrâna Europa, îmi pare rău că efectul Trump eclipsează superioritatea încă deținută de America în materie economică, științifică, militară și tehnologică.
Impresia proastă lăsată de prestația internațională a originalului și năbădăiosului președinte a umflat pânzele populismelor tiermondiste, încurajând moral tabăra dictatorilor și obrăznicind gruparea BRICS+, care se și vede la timona treburilor mondiale. Ba chiar și în România - pe motivul întemeiat că suveraniștii neocomuniști și seculegionari se dau cu Putin sub cascheta MAGA - s-a cristalizat un snobism antimerican care combină progresismul urban, strict elitist, cu speranță că UE se va rupe definitiv și foarte repede din lesa strategică americană. Simple visuri iresponsabile, dacă dăm la o parte poza lui Trump și vedem că vom depinde obiectiv de americani pentru următorii 10-20 de ani (la nivel de IA, cloud, sateliți militari și cei 300.000 de militari care folsesc integrat un ecosistem comandat de peste Atlantic). Europa controlează acum numai 5% din puterea globală de calcul AI (SUA dețin 80%), iar cele 200 de miliarde investite de UE în dezvotarea sectorului sunt depășite de cheltuielile americane dintr-un singur an. Campionul european (grupul francez Mistral) a strâns 2,9 miliarde capital: comparați-le cu cele 180 de miliarde dolari ale Open AI și cele 72,3 miliarde dolari din spatele Anthropic.
În concluzie, pe lângă urările de bine pentru aniversarea octogenarului președinte ales de marea națiune aliată, ar trebui să ieșim din corul antiamerican de ocazie și să ne gândim la dezvoltarea parteneriatului bilateral pe termen lung. În preajma celor 250 de ani de la Proclamarea Independenței SUA, lumea civilizată are mai mult ca oricând nevoie de „the Voice of America”.
M.B. 24.06.2026, 15:05
Hmm... deci cum se vede Trumpismul, MAGA, si lucrurile astea în general de pe pământul Republicii? De către cei cărora le curge Republica în vine? Pai viziunea optimistă e "Ah ! ça ira, ça ira, ça ira". Viziunea pesimistă începe cu "Ami, entends-tu ..."