Sătenii din Dridif, Braşov, aşteaptă de 23 de ani să fie date în folosinţă ţevile instalate din banii lor: „Au plătit, au murit, gazul tot n-a venit!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Locuitorii din satul braşovean Dridif, comuna Voila din Țara Făgărașului, se pregătesc pentru încă o iarnă în care se vor încălzi cu lemne. Prin hornurile caselor în stil săsesc iese fumul încă de dimineaţa.
Cuprins:
Ţevile pentru gaze au fost puse din 1997, dar, din toată comuna Voila, au fost date în folosinţă doar în satul Voivodeni. „Cei din comitetul local de acolo au fost mai insistenţi”, explică primarul Gheorghe-Marian Osalciuc.
Urmăriți reportajul VIDEO:
Epopeea utilităţilor la sat
În optimiştii ani ’90, oamenii din Dridif visau la utilităţi ca la oraş. „Au venit bani şi de la guvern, dar a pus şi satul bani, om cu om, pentru a ne lega la conducta mare de gaze”, explică un bărbat de vreo 60 de ani, ieşit la poartă, să discute cu un vecin.
În fiecare sat al comunei, un comitet local, condus de un angajat al primăriei, s-a ocupat de colectarea banilor.
„Socrul meu a plătit cota lui, apoi a cheltuit cu instalarea ţevilor în casă, în anul 2000.
Pe atunci, un milion însemna ceva, nu ca acum”, spune bărbatul.
Îmi amintesc cum aştepta socrul meu să vină gazul, se ducea şi punea urechea la ţeavă, să vadă dacă se aude fâsâind. A murit şi gazul tot n-a venit.
Localnic Dridif:
Și-au vândut vacile ca să cumpere racordarea la gaz
Vecinul lui, care se ocupă de creşterea animalelor, îi confirmă istoria: „Am vândut vaci, că aveam vaci atunci, şi mi-am plătit partea pentru reţeaua de gaze”.
Cât a dat fiecare gospodărie atunci nu se mai ştie. Şi listele, şi cei care le ţineau au dispărut de pe faţa lumii. „Doar 2 la sută din membrii comitetelor locale de atunci mai trăiesc”, susţine edilul din Voila.
Lucrările de realizare a sistemului de conducte au fost încredinţate firmei TOT SRL, din Braşov, deţinută de un anume Gheorghe Dobre şi intrată în insolvenţă în 2008. Pe măsură ce încasa banii de la săteni, firma punea şi ţevile. În faţa fiecărei case, se văd acum capetele de ţeavă. Lipseşte doar racordul la instalaţia din casă.
„Eu sunt salvatorul! Am şi probe!”
La marginea satului Dridif, se află şi o staţie de reglare, sub lacăt. Lucrarea n-a fost recepţionată niciodată. Pentru ca gazul să ajungă în casele oamenilor, Primăria Voila trebuia să se ocupe de avize, aprobări şi inspecţii de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de la Distrigaz şi de la Transgaz, de la Apele Române, pentru că ţevile trec peste un pârâu.
„De ce s-a ajuns la situaţia asta? Cei care au fost înaintea mea primari nu au dezvoltat destul interes”, afirmă Gheorghe Osalciuc, edilul comunei.
Primarul se află la al doilea mandat şi lucrează în Primăria Voila din 1991, ca inspector. „Eu sunt salvator, aici, şi am şi probe”, adaugă edilul, scoţând un teanc cu adrese către ministere şi alte instituţii.
Țara care așteaptă
Traversată de DN1, Voila este una dintre cele mai mari comune din Ţara Făgăraşului. Are şase sate, Voivodeni, Cincşor, Sâmbăta de Jos, Ludişor, Dridif, Voila, şi în jur de 3.000 de locuitori pe hârtie.
În realitate, străzile asfaltate din Dridif sunt vag populate, patrulate doar de o maşină cu pâine ardelenească şi un angajat al unei companii de electricitate, în misiune de citit contoare.
<strong>Pe majoritatea porţilor, vezi anunţuri: „Casă de vânzare” sau „Câine rău”, „Câine agresiv”, „Câinele muşcă”. E drept, de lătrat, latră, dar de sub porţi se iţesc boturi lânoase de bichoni. </strong>
„Măcar la bucătărie dacă aş avea gaz, dacă nu în rest”, spune o bătrânică, ieşită la poartă să dea indexul la curent şi pentru vecinii care nu-s acasă. Pentru orice aştepţi: pentru lumină, pentru apă, pentru gaze, pentru gunoi. Dacă ar fi după autorităţile şi companiile de stat din România, ar trebui să aştepţi şi să trăieşti.
Cu ochii după omul de la curent, femeia povesteşte că, acum mulţi, mulţi ani, „nici nu-mi mai aduc aminte câţi”, a plătit o firmă, au venit cu excavator şi au săpat în curte, să pună ţevile pentru gaz. A apucat să instaleze şi în casă ţevi, dar apoi le-a scos. „Dacă ne dau drumul la gaze, o să dăm iar bani, să le punem la loc”, oftează bătrâna.
<strong>În campaniile electorale, se fac şedinţe cu sătenii la Dridif, să dezbată chestiunea gazelor. Decenii de discuții ca în teatrul absurd.</strong>
„La ultima, în februarie, n-am vrut să mă mai duc. Să discute acolo, între ei”. Mâna femeiii se ridică şi coboară a lehamite, oprindu-se apoi în buzunarul şorţului.
„Gazul nu-i ca apa!”
Poate vă întrebaţi cum de primarul Gheorghe Osalciuc n-a rezolvat problema încă din primul mandat. „A trebuit să intervenim pe defecte, să reparăm ţevile şi să înlocuim porţiunile de metal care ruginiseră”, explică edilul. Apa de ploaie a fost doar unul dintre duşmanii instalaţiei de gaze. În comună, s-au făcut săpături pentru reţelele de apă şi de canalizare, priorităţi ale administraţiilor trecute. Muncitorii au dat cu ascuţitul pe lângă, dar şi în ţevile de gaz.
Aşa că Primăria Voila, spune Osalciuc, s-a ocupat patru ani de restaurări şi modernizări, plătind pentru a doua oară pentru acelaşi obiectiv.
În 2018, primarul le promitea localnicilor că gazul vine în 2019.
În 2019, gazul sosea iminent „la anul”.
În martie 2020, Osalciuc a lansat licitaţii pentru concesionarea serviciilor de furnizare şi distribuţie a gazelor în satele Dridif, Ludişor şi Sâmbăta de Jos. Prilej cu care edilul anunţa că până la sfârşitul anului vine şi gazul. N-a venit.
„Oamenii sunt nerăbdători” după 20 de ani
Legislaţia s-a schimbat, din 1997, hârtiile s-au uscat şi s-au măcinat între dosarele cu şină. Trebuie făcute altfel. Ţevile trebuie revopsite în galben, staţia de reglare trebuie şi ea îmbunătăţită, e nevoie de evidenţe exacte, cu estimări ale consumului: câte persoane, câte animale sunt în fiecare gospodărie şi cam cât gaz intenţionează respectivii şi respectivele să ardă. „Şi mai vor să trasez un tronson, pe unde trece conducta, cu nişte bastonaşe, să fie vizibil, aşa cere, aşa fac”, afirmă Osalciuc.
Primarul din Voila vrea acum să extindă reţeaua de gaze şi în satul Cincşor, unde locuieşte, şi va înscrie, în martie, un proiect pe fonduri europene în acest sens. „Ştiu că oamenii sunt nerăbdători, le înţeleg nemulţumirea, dar şi ei trebuie să mă înţeleagă pe mine. Că nu baţi din palme să curgă gaz, nu e ca o instalaţie de apă. Gazul e cu totul altceva”, spune Osalciuc.
Edilul refuză să mai dea vreun termen. „Nu mai dau nici un termen, că de la un moment dat lucrurile nu mai depind de primărie. Fiecare instituţie din statul ăsta are proceduri, se întâlnesc comisii, se dispun procese verbale. Când o să fie, se întâmplă şi treaba asta”.
Trei primari în 23 de ani
Pentru oamenii din Dridif, Osalciuc are un singur mesaj: „Răbdare! E ca şi cum aduci un om de 70 de ani la doctor şi te aştepţi să repare în 7 zile ce s-a stricat în 70 de ani. Noi, ca societate, vrem ca lucrurile să se întâmple nu azi, ci ieri. Răbdare! Aşa cum au aşteptat atâţia ani, să mai aştepte câteva luni!”.
Despre tragerea la răspundere a eventualilor vinovaţi din rândul predecesorilor, primarul din Voila declară că nici nu poate fi vorba: „Faptele oricum sunt prescrise, vă spun eu. După cinci ani, se prescrie tot. Şi când cauţi nod în papură altcuiva nu mai apuci să faci ce ai tu în gând”.
„Aşa ne-au lămurit, de peste 20 de ani”, spune o femeie din Dridif, strângându-şi broboada. „Au zis că bagă gaz, dar s-au schimbat primarii şi ba ăsta, ba ăsta, ba ăsta, ba ăsta… N-au mai băgat”.
Din 1996 până în 2020, trei oameni au deţinut postul de primar în Voila. Ioan Florea a ocupat funcţia timp de două mandate, din partea Convenţiei Democrate Române, în primul, şi din partea Partidului Popular, în al doilea. În prezent, Florea este consilier local PNL şi coleg de partid cu Osalciuc. Din 2004 până în 2016, comuna braşoveană a fost condusă de Gheorghe Ovidiu Şerban, de la PSD.
„Nu e simplu, nu e simplu deloc”, punctează primarul actual, după ce enumeră toate demersurile şi actele necesare pentru a porni robinetul de gaz. „Nu e simplu, dar noi de aceea suntem plătiţi, să ne zbatem”.
