Un sondaj recent realizat de NBC News arată o schimbare majoră în opinia publică din Statele Unite cu privire la Israel. Față de perioada imediat următoare atacurilor din 7 octombrie 2023, opiniile negative au crescut considerabil la nivelul întregului spectru politic american.
Potrivit sondajului, 39% dintre americani au o opinie negativă despre Israel, în timp ce doar 32% mai păstrează o opinie pozitivă.
După 7 octombrie 2023, proporțiile erau complet inversate: 47% dintre respondenți vedeau Israelul într-o lumină favorabilă, iar doar 24% aveau o părere negativă.
Scăderea sprijinului este vizibilă în rândul tuturor grupurilor de alegători, dar este mult mai accentuată printre democrați și independenți.
În prezent, 57% dintre democrați au acum o părere negativă despre Israel (o creștere abruptă de la 35% imediat după 7 octombrie).
Totodată, 48% dintre independenți au acum o opinie negativă (mai mult decât dublu față de procentul de 22% înregistrat toamna trecută).
Republicanii rămân grupul cu cea mai mare susținere pentru Israel (54% au opinii pozitive), însă și aici se înregistrează o scădere față de procentul de 63% raportat la sfârșitul anului 2023.
Sondajul a măsurat și direcția în care se îndreaptă simpatia alegătorilor americani, relevând o societate profund divizată în acest moment.
În acest moment, daor 40% dintre americani se declară că sunt mai degrabă de partea israelienilor, în timp ce 39% afirmă că simpatizează cu palestinienii.
În noiembrie 2013, diferența era uriașă în favoarea israelienilor (45%), în timp ce palestinienii beneficiau de simpatia a doar 13% dintre americani.
Sondajul NBC News a fost desfășurat în perioada 27 februarie – 3 martie, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de alegători înregistrați, având o marjă de eroare de 3,1%.