Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Cristian Apostol, a spus că acţiunea a fost depusă de către ADI Termo Prahova la instanţa de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova, doar că nu această instanță are competența teritorială să judece solicitarea.

”Declină soluţionarea cauzei

Soluția pe scurt: TRIBUNALUL PRAHOVA SECȚIA A II-A CIVILĂ DOSAR NR.3517/105/2022 MINUTA HOT: 26.08.2022 Admite excepţia necompetenței teritoriale, invocate din oficiu. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Definitivă. Pronunțată în Ședința publică, astăzi 26.08.2022 prin punerea soluției la dispoziţia părților prin mijlocirea grefei instantei”, potrivit portalului instanțelor de judecată.

O cerere similară a fost depusă şi de Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova la Judecătoria Ploiești. Deocamdată acest dosar nu a primit un prim termen de judecată.

Consiliul Judeţean Prahova a anunţat luni că a intentat un proces împotriva firmei care gestionează sistemul de termoficare din Ploieşti. Autorităţile cer ca operatorul să fie obligat de instanţă, prin ordonanţă preşedinţială, să reia de urgenţă alimentarea.

Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu beneficiază, de la 1 august, de apă caldă, după ce operatorul a sistat serviciul invocând necesitatea unor lucrări.

În iulie, conducerea societății Termoficare Prahova a anunțat că furnizarea apei calde, în sistem centralizat, va fi oprită pentru cel puțin 30 de zile, 1 august-31 august, „pentru lucrări necesare și urgente”. Situația a generat proteste.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.