Mi-a batut in geam o randunica,
Sa m-anunte vesel c-a sosit.
Am primit-o cu un zambet
Si i-am zis „Bine-ai venit!”
Mi-a sosit in prag un ghiocel
Mic, suav si inca zgribulit.
L-am primit cu drag in casa
Si cu mireasma-i dulce m-a servit.
Mi-a batut in geam o raza blanda,
Desprinsa din cerul luminat.
Am deschis fereastra casei larg
Si pe obraz, usor, m-a mangaiat.
Intr-un buchet le-as strange toate
Si mamei i le-as duce-n dar
Ca ea e totul pentru mine;
Azi mamele sunt sfinte-n calendar!
Sa le uram cu totii „La multi ani!”
Sa aiba zile multe, fericite
Si-n brate sa le tinem strans
Sa simta ca-s iubite si-ocrotite.
Doresc sa mentionez ca poezia nu-mi apartine mie, ci celei care mi-a dat viata. Mi-am permis sa o trimit eu in numele mamei mele, sperand, astfel, sa-i fac o mare bucurie in caz ca decideti s-o publicati. Numele ei este Lucica Radu, iar versurile sunt scrise si simtite si dedicate mamei ei, Georgeta.
Din pacate, timpul si distanta nu le permite sa se vada cat de des si-ar dori. Ce le leaga cel mai mult este puterea de care amandoua au dat dovada de-a lungul timpului. Puterea de a trece peste incercari si greutati, puterea de a te ridica si a merge mai departe. Atunci cand le vad impreuna inteleg ce inseamna, cu adevarat, bunatatea si iubirea.
Le iubesc mult pe amandoua si ma rog la bunul Dumnezeu sa le tina sanatoase si ferite de necazuri!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_89223233ac99d83671f2b1cae145c5b1.jpg)
Va multumesc mult pentru ocazia pe care mi-ati oferit-o si va doresc din suflet o primavara perfecta si plina de zambete!”
Învață și tu una dintre aceste poezii despre mama!
Alexandra Radu
25 de ani
Ploieşti
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7583377d3ecae6dcfd3271cdfbfd9c40.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a93747eec1a9a332cd76ce4e77e3eb99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b5b7394eee9951d53a262117a663995b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c01896f2a209fe1d81eac3fa63a1e990.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_39db1f701ad26604e138b31d15ffc82a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_55554b59e87c571bd4ec5f44651b10e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_168deeefce8b11ee24e2d1a53200cf53.jpg)