‘În faţa actelor grave de lipsă elementară de profesionalism şi de responsabilitate îndreptate împotriva interesului naţional şi ale drepturilor legitime ale statului român, Partidul Naţional Liberal îi cere premierului Dacian Cioloş demiterea imediată a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu’, a spus Radu F. Alexandru. Potrivit acestuia, cu ocazia unei vizite făcute la Vatican, Vlad Alexandrescu s-a întâlnit cu Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, la discuţii fiind prezent şi ambasadorul României de pe lângă Sfântul Scaun. ‘ Propunerea ministrului Culturii este o iniţiativă strict personală. Nu a fost discutată înainte de plecarea lui de nimeni şi cu nimeni la Bucureşti. Nicio autoritate a statului, Ministerul de Externe, premier, preşedinte, nimeni nu l-a mandatat pe Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, să înainteze o asemenea propunere’, a mai spus Radu F. Alexandrescu. 

Potrivit acestuia, Biblioteca Batthyaneum şi fondul de carte pe care îl deţinea au intrat în proprietatea statului român după Marea Unire de la Alba-Iulia, în virtutea Tratatului de la Trianon. Radu F. Alexandrescu a precizat că biblioteca deţine 64.000 de unităţi bibliografice, scrise în 30 de limbi şi dialecte, 1.650 de manuscrise medievale occidentale, unele din secolul al IX-lea, 609 – circa 70% din incunabulele existente în România. ”Codex Aureus’, cu siguranţă cel mai celebru exponat, este alături de ‘Tezaurul Pietroasele’ unul dintre cele mai scumpe valori pe care le deţine România’, a arătat Radu F. Alexandrescu. Acesta a precizat că toate bunurile şi colecţiile pe care le deţine Biblioteca Batthyaneum sunt proprietate publică a statului şi intră sub incidenţa Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”
Recomandări
REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”

Scandal internațional

Radu F. Alexandru a explicat că statul român se află într-un diferend juridic cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, care revendică biblioteca şi patrimoniul acesteia.

Potrivit lui, în informarea comisiei speciale de retrocedare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor privind şedinţa din 16 septembrie 2015, în care s-a analizat din nou cererea Arhiepiscopiei, s-a consemnat că decizia de respingere este motivată de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză la data preluării de către stat. ‘Dincolo de modul incalificabil şi inadmisibil în care ministrul Culturii ignoră Constituţia şi legile ţării, oferta făcută de Vlad Alexandrescu la Vatican (…) poate să aducă grave prejudicii României şi în relaţiile internaţionale’, a susţinut Vlad Alexandrescu. Acesta a spus că Vlad Alexandrescu a lansat şi oferta organizării a două expoziţii la Vatican, prima urmând să cuprindă piese din tezaurul Batthyaneum. ‘Niciun bun cultural public care se află într-un litigiu juridic nu poate fi scos din ţară nici măcar temporar. E de luat în calcul varianta ca, o dată închisă expoziţia, Vaticanul să nu restituie României partea din tezaurul Bibliotecii Batthyaneum care a ajuns la Vatican şi să spună ‘Ne oferim bunele servicii să le păstrăm noi până când există o hotărâre definitivă a justiţiei.Acest pericol există şi nu poate fi ignorat”, a mai susţinut Radu F. Alexandru.

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci
Recomandări
Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci

Șeful de la cultură nu este la prima gafă diplomatică,acesta a declarat când a venit de la Vatican că motivul pentru care Sanctitatea Sa Papa Francisc nu vine în România este clădirea ”Cathedral Plaza”, al căriu investitor este în proces cu Biserica Catolică și ministerul culturii.

Ulterior Alexandrescu și-a retras afirmația dar parlamentarii i-au cerut demisia pe motiv că a creat un scandal diplomatic între România și Vatican. Dealtfel, afirmațiile ministrului au fost contrazise de Nunțiul Apostolic la București care a spus că Sfântul Părinte dorește să vină în România.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Animalul care a speriat pe toată lumea. Oamenii au crezut că aduce lucruri rele peste ei
FANATIK.RO
Animalul care a speriat pe toată lumea. Oamenii au crezut că aduce lucruri rele peste ei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!