Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor lua măsuri pentru inscripţionarea vizibilă corespunzătoare a urnelor şi vor îndruma alegătorii să introducă buletinele de vot în urnele destinate acestora.

BEC precizează că introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată NU atrage nulitatea acestuia.

Secţiile de votare din ţară vor avea o singură urnă specială. În aceasta vor fi introduse atât buletinul de vot de la alegerile pentru Parlamentul European, cât şi buletinele de la referendum, urmând a fi separate după deschiderea urnelor.

Doar cetăţenii români vor putea vota la referendumul declanşat de preşedintele Klaus Iohannis. Alegătorii comunitari nu pot vota pentru referendumul naţional din data de 26 mai. Potrivit legii, prin alegător comunitar se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră.

Românii vor vota în secţia de votare arondată, potrivit adresei de domiciliu. Cei aflaţi în altă localitate, vor vota pe lista suplimentară

Totodată, alegătorii care au optat şi şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile din data de 26 mai pentru un singur scrutin şi cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului vor mai putea să îşi exercite dreptul de vot pentru scrutinul la care nu au optat iniţial, în data de 26 mai, până la ora 21,00, ora închiderii secţiilor de votare.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Dacă cetăţeanul se află în localitatea de domiciliu, el va vota la aceeaşi secţie de votare, caz în care va semna pe lista electorală permanentă corespunzătoare scrutinului pentru care nu a optat iniţial, pe locul de semnătură barat anterior, preşedintele urmând a scrie în dreptul acestuia menţiunea ‘revenire’, să semneze şi să aplice ştampila de control a secţiei de votare. În cazul în care alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară corespunzătoare scrutinului pentru care iniţial nu a optat, de la secţia de votare unde se prezintă, se arată în decizia BEC.

Alegătorilor le este interzis să părăsească localul secţiei de votare cu buletine de vot.

Cererile pentru urna specială, indiferent dacă sunt pentru alegerile europarlamentare sau pentru referendumul naţional, se fac în termenul prevăzut de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Potrivit legii, pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua alegerilor, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Echipa care se deplasează cu urna specială va lua buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum, corespunzătoare cererilor aprobate.


Citeşte şi:

Filiala PSD Sascut a dus elevi la mitingul de la Iași, iar acum îi învață să mintă că au fost în excursie!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI