Ce semnifică semnul 277.1

Acest indicator are o regulă simplă: în zonele unde este amplasat, șoferii nu au voie să depășească bicicletele. Singura excepție o constituie bicicletele cargo cu trei roți, considerate vehicule pe două axe.

Introducerea semnului 277.1 face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri implementat în aprilie 2020, care are ca scop creșterea siguranței pe drumuri și încurajarea utilizării bicicletei ca mijloc de transport.

De atunci, șoferii trebuie să respecte distanțe minime mai mari față de bicicliști: 1,5 metri în localități și 2 metri în afara acestora. În trecut, legea prevedea doar un „spațiu lateral suficient”, scrie publicația menționată.

Acum, indicatorul 277.1 indică și când depășirea vehiculelor cu două roți este complet interzisă, scrie publicația menționată.

„Paragraful 5, alineatul 4 din StVO explică în detaliu aceste reguli”, menționează T Online.

Cei care încalcă această regulă riscă o amendă de 70 de euro și un punct în registrul de penalizări din Flensburg, sistemul german care urmărește abaterile rutiere.

Care sunt excepțiile de la regulă

Totuși, există și excepții: la intersecții, dacă un biciclist depășește sau se oprește lângă mașină, șoferul nu este obligat să respecte distanța minimă.

Tot în Germania, pe autostrăzi a apărut tot mai des un indicator care ridică semne de întrebare pentru șoferii străini, dar și pentru localnici. Este vorba despre un semn cu o săgeată neagră și un punct roșu, afișat atât pe panouri clasice, cât și pe tabele electronice suspendate deasupra drumului. Deși nu obligă și nu interzice nimic, semnul are un rol important în trafic.

Mulți șoferi asociază instinctiv punctul roșu cu un pericol sau cu o restricție. În realitate, semnul are exact rolul opus. Indicatorul informează despre un blocaj sau un risc mare de formare a unui ambuteiaj pe autostradă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.