Secvențe pe care nu le-ați văzut niciodată. Cum arată viața muncitorilor români care culeg recoltele de pe câmpurile din Anglia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Toamna asta am petrecut două săptămâni alături de muncitorii sezonieri români care culeg mere la o fermă din Cobham, Kent. Aceasta este prima dintre poveștile lor.
Cuprins:
- Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Pulitzer Center. Elena Stancu este bursieră în cadrul programului Persephone Miel Fellowship 2021.
Am vorbit cu o familie de agricultori din Dăbuleni, o bursieră Erasmus, o mamă care a născut primul copil când era minoră și o femeie care a plecat prima oară la muncă în străinătate la 53 de ani. Am cunoscut și un cuplu de români care locuiește tot timpul anului în rulotă, în campusul fermei, și pe managerul fermei, un român care a cules mere în Anglia, a fost tractorist, a devenit șef de echipă și, câțiva ani mai târziu, a fost promovat în conducerea companiei. Astăzi, povestea familiei din Dăbuleni.
Paula Tălăban e supărată pentru că astăzi a plouat și, după 11 zile de muncă neîntreruptă, muncitorii au fost trimiși la caravane să se odihnească. Deși sunt rupți de oboseală, iar pe masă e un tub mare cu ibuprofen cremă pe care-l folosesc pentru durerile de mâini și de spate, Paula e nemulțumită că „pierd bani”.
„Pierdurăm suta de lire, mai bine ieșeam la muncă”, spune ea. Gătește o ciorbă de fasole în caravana în care locuiește împreună cu soțul și fiul ei la ferma Old Parsonage din Cobham, Kent, una din cele cinci ferme ale companiei Adrian Scripps, printre cei mai importanți cultivatori de fructe din Marea Britanie.
Paula și soțul ei, Relu, amândoi în vârstă de 48 de ani, au venit la muncă în Anglia împreună cu fiul lor, Alin, care are 25. Din 2016, muncesc câteva luni pe an la fermă și locuiesc într-una din cele 18 caravane în care sunt cazați muncitorii sezonieri români, bulgari, polonezi și ucraineni.
Agricultorii din Dăbuleni muncesc sezonier în Anglia
Caravanele sunt case mobile dotate cu bucătărie, toaletă și două-trei dormitoare. Dușurile și toaletele suplimentare sunt amenajate în două containere modulare. Campusul e chiar la intrarea în fermă, iar dimineața muncitorii fac cinci minute până la zona de cules. Anul trecut, când erau mai mulți, toate dormitoarele erau ocupate, dar acum numărul sezonierilor s-a redus la jumătate și câteva caravane sunt goale.
Campusul miroase a mâncare, pentru că femeile gătesc cu ușile deschise. Câțiva bărbați fumează afară, la mesele de lemn, iar din caravanele ucrainenilor se aude muzică techno. Nu știi dacă să saluți cu „Dobŭr den” sau cu „Bună ziua”, dar ți se va răspunde în ambele limbi – bulgarii vorbesc puțină română, românii vorbesc puțină bulgară. Câțiva tineri au plecat în Canterbury, orașul din apropiere, la un magazin cu telefoane mobile, iar femeile și-au lăsat sacii cu haine murdare în fața mașinilor de spălat, unde își așteaptă rândul.
Familia Tălăban e din Dăbuleni, județul Dolj, iar în România se ocupă tot cu agricultura. Cresc porci și păsări și cultivă pepeni, roșii, castraveți, ardei Kapia, varză, grâu, porumb și fasole pe patru hectare de pământ, pe care le lucrează singuri.
În țară, trăiesc din vânzarea acestor produse, deși afacerea lor nu e înregistrată, o situație obișnuită pentru țăranii români. Statul român n-a avut nicio strategie pentru micii fermieri. Oamenii se ocupă cu agricultura de generații fără să plătească taxe și fără să aibă vreo protecție socială.
Paula, Relu și Alin n-au asigurare medicală în România și nici nu vor beneficia de pensie la bătrânețe. Primul contract de muncă din viața lor l-au semnat în Anglia, unde sunt mai protejați din punct de vedere social decât în România.
Cât se câștigă la o fermă din UK
La ferma Old Parsonage, un muncitor e plătit cu 18 lire pe ladă (aprox. 350 de kilograme de mere culese), iar într-o zi câștigă în jur de 120 de lire brut. Venitul a crescut față de anul trecut, când o ladă se plătea cu 16 lire. Cazarea la caravane costă 28 de lire pe săptămână, dar cei care rămân până la sfârșitul culesului primesc banii înapoi. După două luni de muncă, un muncitor poate pleca acasă cu 5.000 de lire.
Familia Tălăban vine în Anglia ca să câștige, așa că trebuie să cheltuiască cât mai puțin. Banii îi vor investi în casa pe care o construiesc la Dăbuleni și în pepenii pe care îi vor planta la primăvară, plus traiul de zi cu zi în România, unde n-au niciun alt venit în afară de lunile de vară, când își vând produsele la piață.
Fasolea pe care Paula o gătește astăzi a fost adusă din România cu microbuzul. Ar putea găsi zboruri low-cost mai ieftine spre Londra, pentru că microbuzul costă 125 de lire, dar fiecare pasager are dreptul la 50 de kilograme de bagaj.
„Abia aștept să se termine culesul să plec acasă”
Familia Tălăban vine în Anglia cu zeci de kilograme de alimente produse în gospodăria lor: carne de porc în untură, carne congelată, vin de casă, brânză, cârnați, bulion, conserve, fasole, ceapă, usturoi, cartofi, vinete și pepeni de Dăbuleni, care au câte 10-15 kilograme fiecare.
În cei șase ani, n-au vizitat niciodată Londra, care e la o oră de mers cu trenul de Cobham. Nu vorbesc engleza și se tem că s-ar putea rătăci. Merg la cumpărături o dată pe săptămână în Gravesend, orașul din apropiere, cu un autobuz double-decker pus la dispoziție de fermă, iar Paula caută produsele „cu care ieși mai bine”.
Pentru Paula și Relu, viața înseamnă doar muncă: vara în agricultură în sudul României, unde temperaturile pot depăși 40 de grade Celsius, iar toamna în Anglia, la mere. N-au plecat niciodată în concediu „ca să nu cheltuie”. Precaritatea vieții din România, unde n-au avut siguranța unui loc de muncă, i-a învățat că nu se pot baza decât pe economiile lor.
Veniturile din agricultură în România sunt nesigure, pentru că într-un an „piatra le-a bătut bostanii” și abia și-au scos investițiile, iar în altul „a dat ploaia otrăvitoare”. Nu-și pot face asigurare, pentru că afacerea lor nu e înregistrată. „Aici (în Anglia) îți rămâne banul în buzunar, nu mai investești în nimica”, spune Paula.
Mulți prieteni și vecini de-ai lor, agricultori din Dăbuleni, muncesc sezonier în Spania, Italia, Belgia, Germania sau Anglia. „Cum suntem noi – investim în cășile ăstea” , spune Relu. „Am făcut o bucătărie, am mobilat-o, am pus gresie, faianță, am băgat boiler cu chiuvetă. Acum doi ani am schimbat tabla la casă și uite acolo se duc banii.”
Paula și Relu se gândesc dacă să rămână iarna asta în Anglia și să lucreze în fabrică, la ambalatul merelor. Relu ar prefera să se întoarcă în România: „Eu abia aștept să se termine culesul să plec acasă”. Dar Paula vrea să strângă bani pentru nunțile copiilor: fiica lor care a rămas în România e însărcinată, iar Alin a cerut-o în căsătorie pe prietena lui. „Dacă ne ducem în fabrică, cât de puțin se strânge. Acasă, dacă te duci, îi cheltui imediat.”
„Dacă am văzut că fac bani și că mă descurc mai bine, am tot plecat”
La ferma Old Parsonage, care se întinde pe 97 de hectare, se cultivă struguri și mai multe soiuri de mere: Gala, Braeburn, Bramley și Red Prince. Până anul trecut, aici lucrau în jur de 85 de muncitori sezonieri în timpul culesului, dar acum numărul lor s-a redus la jumătate.
Managerul fermei, românul Radu Țăndărescu, a încercat să găsească o soluție pentru criza forței de muncă din Anglia, care a început încă de anul trecut din cauza Brexitului și a pandemiei, așa că a importat din Italia platforme de cules mere, care cresc productivitatea și reduc necesarul de muncitori.
Printre cei 41 de sezonieri care lucrează acum la fermă se numără și Niculina Miri, 57 de ani, și Angela Morenciu, 54. Cele două prietene sunt din Filiași, județul Dolj, și au venit la muncă în Anglia la începutul lui septembrie.
Viața lor e împărțită între Spania, România și Anglia: din februarie până în mai locuiesc la module și culeg căpșuni în provincia Huelva din Spania, iar din septembrie până în noiembrie stau la caravane și culeg mere în Cobham, Kent. În lunile care rămân, sunt în România, alături de familiile lor.
„În Spania avem bucătăria comună, aici avem fiecare bucătărie în caravana lui”, spune Niculina. „Dar în Spania ne convine că avem baia în casă, în modul. Ne acomodăm după situație, că dacă nu te acomodezi, n-ai cum să trăiești așa.”
Niculina muncește de opt ani în agricultură în diverse țări din Europa: Spania, Portugalia, Germania, Belgia și Anglia. Ultimul loc de muncă în România a fost la o cofetărie, unde avea un salariu lunar de 1.000 de lei, din care trebuia să-și plătească naveta. „Eu m-am descurcat cam greu financiar, că mie mi-a murit primul soț. Am plecat pentru că nu aveam, nu ajungeau banii.”
De când lucrează în străinătate, Niculina și-a făcut baie în casă, și-a pus parchet și termopane. Visul de a-și construi „o baie modernă” l-a auzit și la alți muncitori migranți din <a href="https://teleleu.eu/nu-ai-ce-sa-muncesti-in-romania/">Spania</a> și <a href="https://teleleu.eu/cand-da-prima-zapada-vine-tati-meu-acasa/">Germania</a>, pentru că 27% din populație României <a href="https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romania-singura-tara-din-ue-unde-peste-un-sfert-din-populatie-are-toaleta-in-curte-1218774">nu are baie în casă</a>.
„Dacă am văzut că fac bani și că mă descurc mai bine, am tot plecat”, spune Niculina. „Cât m-or ține picioarele și mâinile, mai vin.”
Într-un fel, muncitorii sezonieri nu pleacă niciodată din România
Anul trecut, prietena ei, Angela, a însoțit-o prima oară la muncă în Spania și în Anglia ca să-și acopere datoriile. Familia ei a împrumutat de la bancă 15.000 de lei ca să plătească înmormântările socrilor, care au murit la două luni distanță unul de altul.
Angela a lucrat 11 ani la mina din Roșia de Amaradia, județul Gorj, unde era electrician. În 1997 s-au făcut restructurări și a fost dată afară. De atunci, nu s-a mai angajat niciodată până anul trecut, când a plecat prima oară la muncă în Spania, la vârsta de 53 de ani.
Cele două prietene nu ies niciodată din campusul fermei, nici măcar să viziteze Canterbury, orașul din apropiere, un obiectiv turistic important. „Unde să mergem noi? Ce înțelegem noi?”, spune Niculina.
Majoritatea muncitorilor sezonieri de la fermă nu sunt vaccinați, iar această situație reflectă problemele cu care se confruntă în prezent România și alte țări din Europa de Est: sărăcia, lipsa de educație, știrile false care umplu rețelele de socializare, instabilitatea politică și neîncrederea în guvernanți.
Într-un fel, muncitorii sezonieri de la ferma din Cobham nu pleacă niciodată din România. Mănâncă mâncare adusă de acasă, vorbesc românește, urmăresc posturi TV românești și abia așteaptă să se întoarcă în țară, la familiile lor. Migrația este și o corvoadă, și o consecință a șomajului și a sărăciei din România.
