Acesta se ocupa de toaletarea copacilor din Beckenham, când la un moment dat, în timp ce îngrijea un copac într-o curte privată, drujba pe care o folosea i-a sărit în gât, el rămânând atârnat în frânghia de siguranță, la câțiva metri înălțime. O vecină, alertată de zgomotul drujbei, l-a văzut  și a sunat imediat la salvare, iar colegii lui au pus o scară sprijinită de copac ca să-l dea jos, descoperind astfel că acesta avea gâtul tăiat. „Nu am văzut sângele pentru că nu aveam ochelarii. L-am văzut doar atârnând și m-am gândit că s-a electrocutat sau ceva, însă m-am gândit că este mort. Am sunat la 999 și în timp ce așteptam ambulanța, prietenii lui sau colegii de muncă, au pus o scară sprijinită de copac și l-au dat jos. A fost oribil”, a declarat vecina.

Avea un băiețel, în vârstă de un an

Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să facă nimic pentru el, și imediat dupăc e au ajuns l-au declarat mort.

Fratele românului, Ioan Bulbuc (27 de ani), care lucrează în același loc a povestit printre lacrimi pentru Daily Mail că acesta urma să împlinească 32 de ani anul următor și era un om foarte fericit. „A fost un frate perfect. Era tătic, avea un băiețel în vârstă de doar un an. Locuim împreună în aceeași casă. Suntem amândoi români și fratele meu traia aici  din 2001, de mult timp. Lucra la toaletarea copacilor de 10 ani. Era atât de fericit. Era așa fericit că are un băiețel. Ziua lui era săptămâna viitoare și era o persoană atât de fericită”, a spus acesta.

Ioan Bulbuc a mai adăugat că șeful fratelui său i-a spus că ferăstrăul cu lanț a prins ceva, a sărit în spate și l-a lovit pe muncitor în gât.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.