4048-158262-t1.jpg

S-au luat acum 5 ani

În urmă cu cinci ani, Cristina Priboi, zisă Aluna, pe atunci de 16 ani, descendentă a clanului Priboi din strada Tismana, dintr-o suburbie a oraşului Târgu Jiu, se mărita cu Mihai, un flăcău din familia Biriţă, din cartierul Meteor. Părinţii fetei, ţigani căldărari paşnici, au făcut zestre mare şi au trimis-o pe Aluna să locuiască acasă la soţul ei.

Nunta a respectat toate tradiţiile ţigăneşti, inclusiv povestea cu cearşaful care dovedeşte “cinstea” miresei. Aluna şi Mihai n-au stat însă prea mult împreună, pentru că băiatul s-a îndrăgostit de Ancuţa, fiica lui Stănescu, autointitulat rege al ţiganilor din Costeşti, Vâlcea. Atunci, fata clanului Priboi a fost gonită acasă, iar întreaga zestre a fost trimisă înapoi, la părinţi.

Astăzi are loc nunta de 1.000.000 $

Astăzi are loc “nunta anului” între clanurile ţigăneşti din judeţele Gorj şi Vâlcea, cheltuielile fiind estimate la suma de un milion de dolari! Mihai Biriţă, din cartierul Meteor din Târgu Jiu, o ia de nevastă pe Ancuţa, fiica regelui Stănescu, din Costeşti, Vâlcea. Evenimentul nu e lipsit de controverse, întrucât Mihai a mai fost căsătorit, cu Aluna, o ţigăncuşă din Târgu Jiu, trimisă acasă cu tot cu zestre pentru ca acesta să o ia de nevastă pe prinţesă. Mai mult, familia ţigăncuşei dezonorate ameninţă că va face tot posibilul să împiedice nunta. Ei au pregătit sticle cu urină şi furci pentru evenimentul de astăzi.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Război cu furci şi sticle cu urină

4048-158263-t2.jpg

Familia fetei “dezonorate” spune că va face totul pentru a împiedica nunta. “Fac moarte de om. Iau furca şi o bag în ei. Sau iau sticle cu urină şi îi stropesc, ca să-i umplu de ruşine pe toţi şi să-i fac să-şi schimbe şi casele, şi maşinile”, spune Ion Priboi. “Singura soluţie e să vină băiatul înapoi la Aluna noastră sau să-mi dea 200 de mahmudele (n.r. – bani de aur) în schimbul cinstei fetei noastre şi al zestrei”, adaugă bătrânul. Din cele 200 de mahmudele, familia Priboi a primit deja un avans de 20, dar ţiganilor le e teamă ca restul să nu se “facă uitat”. Valoarea celor 200 de bani din aur este de circa 200.000 de lei. Din această “despăgubire”, Priboi mai are de primit, aşadar, 180.000 de lei.

4048-158264-t3.jpg

4048-158265-t4.jpg«A fost logodită de şase ori»

Familia Alunei susţine că noua mireasă, fiica regelui Dan Stănescu din Costeşti, nu este demnă de a face parte dintr-o familie ţigănească. Cei din familia Priboi spun că, la nunta de azi, tradiţia ţigănească nu poate fi respectată, deoarece mireasa, fiica regelui Stănescu, nu este virgină. Mai mult, Ancuţa ar fi apelat la un chirurg pentru a fi fată mare în noaptea nunţii. “Noi ştim că a fost logodită de vreo şase ori. Când îşi construiau casa la Costeşti, a fugit cu un maistru câteva zile. Ne-a spus cineva că a fost la Bucureşti, la doctor, să se coasă acolo, jos, şi să înroşească cearşaful în noaptea nunţii”, spune Lenuţa Marin, bunica Alunei. În opinia rudelor fetei, nici mirele n-ar fi uşă de biserică. “Se ţine cu o româncă din Tg. Jiu. Şi îi plac curvele”, completează Vasile Priboi, tatăl Alunei. De partea cealaltă, clanul Biriţă din Meteor, familia mirelui, spune că tinerii au stat împreună cu forţa şi că fata a fost obligată de familia sa să se mărite. ţiganii din Meteor susţin că fata lui Priboi nu a avut relaţii sexuale cu Mihai Biriţă, deci s-a întors aşa cum a plecat: fată mare. Ipoteza este virulent contrazisă de familia Alunei. “Am văzut cearşaful”, spune mama dezonoratei.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Biriţă i-a trimis zestrea acasă

4048-158266-t5.jpg

După ce Cristina Priboi, zisă Aluna, a fost trimisă la ai ei, zestrea fetei a fost şi ea înapoiată familiei Priboi. În camerele palatului ţigănesc din strada Tismana zac de-a valma obiecte electrocasnice, mobilier scump, obiecte de garderobă ale tinerei pirande, bibelouri, accesorii, lămpi, candelabre, în valoare de câteva zeci de mii de euro. ţiganii spun că toate aceste obiecte reprezintă o zestre acum inutilizabilă, pentru că dacă Aluna se mai mărită, trebuie să cumpere altele, noi, aşa cum zice tradiţia.

Citiţi în ediţia de mâine cum s-a desfăşurat cununia

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI