Cristian Croitoru, elev la Colegiul Economic “Anghel Rugină”, a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni din oraşul Vaslui, în timp ce traversa strada la culoarea verde a semaforului. După câteva zile în care a fost în care Cristian Croitoru a fost moarte clinică, familia lui a fost de acord să îi doneze organele. Astfel, crede sora lui, adolescentul va trăi prin oamenii care vor beneficia de ele.

“La început, nu am fost de acord cu donarea organelor, dar apoi am stat si ne-am gândit cã, decât sã putrezească, mai bine să ajute. Ștefan urma ca, în luna august, să împlinească 16 ani și am înteles că inima lui a ajuns la un copil de 16 ani. Măcar așa știm că inimioara lui încă bate și o parte din Stefan este printre noi. Ne-am dori să îl cunoaștem, dar mai târziu, după ce ne vom mai liniști și noi și după ce va trece perioada de recuperare pentru cel care a primit inima”, a declarat Nicoleta, sora lui Cristi.

Ficatul băiatului i-a fost transplantat cu succes medicului ginecolog Răz­van Socolov, din Iași. Doctorul se afla pe lista de aşteptare şi a fost operat la Institutul Fundeni de o echipă condusă de chirurgul Irinel Popescu.

medic razvan socolov

”De la donatorul în vârstă de 15 ani s-a prelevat cordul, ficatul, rinichii, corneea, os şi tendon. Corneea și un rinichi au rămas spre transplantare în clinicile ieşene, cordul a fost transferat la institutul specializat din Târgu Mureş, iar celelalte organe şi ţesuturi au fost preluate de medicii din Capitală“, a explicat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatoarea CRT.

În acest timp, șoferul care l-a ucis pe Cristian este cercetat, deocamdată, în stare de libertate. Din primele cercetări, se pare că tânărul în vârstă de 22 de ani trecuse pe culoarea roşie a semaforului şi avea o viteză de peste 80 de kilometri la oră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.