Un accident rutier a avut loc luni dimineață, în jurul orei 5.15, în comuna Pipirig, județul Neamț. Un TIR încărcat cu produse alimentare și nonalimentare s-a răsturnat după ce a ieșit de pe carosabil, lovind doi stâlpi de electricitate, o țeavă de gaz și gardurile a două gospodării, relatează News.ro.
„Un autocamion, încărcat cu produse alimentare şi nonalimentare, în care se aflau două persoane, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat, lovind doi stâlpi de electricitate, o ţeavă de gaz şi gardul a două gospodării”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamț.
În urma impactului, o tânără de 20 de ani care se afla în cabina camionului a rămas încarcerată. Pompierii au intervenit cu echipamente speciale pentru a o elibera în siguranță.
„Ulterior, victima, o femeie în vârstă de 20 de ani care prezenta traumatisme, a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la spital”, au mai precizat reprezentanții ISU Neamț.
Șoferul camionului, un bărbat de 21 de ani, a fost găsit în afara vehiculului și a necesitat, de asemenea, îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital pentru investigații suplimentare.
În urma accidentului, alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a fost afectată în zonă. Reprezentanții companiilor de distribuție au intervenit pentru remedierea avariilor, mai scrie News.ro.