Spectacol de muzică populară la Piaţa Obor. Astăzi şi mâine, între orele 10.30 – 12.30, pe scena amenajată pe platoul central al pieţei vor avea loc o serie de spectacole şi recitaluri de muzică popular susţinute de îndrăgiţi interpreţi. Astăzi pe scenă vor urca Nina şi Nicu Spânu, Marian Cucu, precum şi Ansamblul de dansuri populare Doruleţul, iar mâine îi veţi putea vedea pe Nicoleta Vasile, Constantin Măgureanu, Gheorghe Ciucioiu şi Ansamblul de dansuri populare Doruleţul.
Lally şi Alb Negru cântă în Drumul Taberei. În acest weekend, începând cu ora 17.00, sunt organizate concerte ale unor artişti îndrăgiţi: Lally, Jimmy Dub, Alb Negru, Neylini, Ro-mania şi muzică populară. În cadrul evenimentului copii cu deficienţe de auz de la Centrul „Domniţa Bălaşa” şi cei de la şcoala gimnazială specială „Constantin Păunescu” expun şi vând obiecte artizanale. Nu vor lipsi meşteşugarii şi producătorii care vor veni cu articole tradiţionale inedite. Evenimentele sunt organizate în Parcul Drumul Taberei de către Primăria Sectorului 6.
Bunătăţi în parc. Astăzi şi mâine începând cu ora 17.00 sunteţi aşteptaţi să luaţi parte la Târgul de Toamnă din Parcul Crângaşi Aici vor fi adunate bunătăţi din toată ţara: dulceaţă de casă, pâine ţărănească, pălincă şi cozonac proaspăt, brânzeturi tradiţionale, miere de salcâm şi prăjiturile preparate după vechile reţete româneşti, acestea fiind doar câteva dintre preparatele care vor putea fi degustate şi cumpărate, de la producătorii veniţi din toate colţurile României. Din program nu lipsesc spectacolele de muzică populară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro