O angajată a reclamat că a fost strânsă de gât de managerul Spitalului Blaj. Primarul o trimite la psihiatru și o amenință cu ancheta disciplinară

Comentează

O angajată a spitalului din Blaj a scris pe Facebook, într-o postare adresată primarului, că ar fi fost strânsă de gât de managerul Spitalului Municipal, iar plângerea ei, depusă acum trei luni, a fost ignorată de Consiliul de Administrație al spitalului. Primarul orașului comentează la postare, îi recomandă să consulte un medic, apoi o amenință cu ancheta disciplinară. Contactat de Libertatea, neagă că ar ști despre ce e vorba și dă vina pe un consilier.

UPDATE: Primarul din Blaj a reacționat după articolul LIbertatea și ne-a transmis noi precizări. Le redăm ca atare: 

„Afirmația că am trimis-o pe d-na Spătăcean la psihiatru este falsă. Eu am recomandat să consulte un medic. De asemenea, nu ați făcut referire la motivul pentru care am recomandat un medic: acela ca s-a mutat în balconul Palatului Cultural Blaj (monument istoric) cu biroul!!!”

Precizare: motivul disputei dintre primarul din Blaj și angajata spitalului a pornit de la mutarea biroului acesteia de pe balconul unei clădiri ce aparține de primărie. Odată cu pandemia de coronavirus, personalul TESA al Spitalului Municipal Blaj a fost mutat în această clădire. Carmen Spătăcean a reclamat faptul că a fost obligată să lucreze într-o garderobă, unde erau 15 grade, și a refuzat. Și-a mutat singură biroul pe unul din balcoanele clădirii. Când a aflat, primarul a dispus să fie mutată. 

Femeia a reclamat acest lucru, după care i-a atras atenția edilului că se întâmplă lucruri mai grave la spital de care ar trebui să se ocupe. Printre ele, și faptul că managerul spitalului a tratat-o cu violență.

***

O angajată a Spitalului Municipal Blaj susține, într-o postare pe Facebook, că a fost strânsă de gât de managerul instituției.

Postarea este adresată primarului din Blaj, pe care îl întreabă ce crede că s-a întâmplat cu plângerea pe care a făcut-o la Consiliul de Administrație al spitalului, în urmă cu aproximativ trei luni.

Mai știți plângerea aceea? Ce s-o mai fi întâmplat cu ea? Să tot fie vreo 3 luni de când am depus-o și... liniște deplină! Mă gândesc că, dacă ați fi pierdut timp în această perioadă foarte dificilă, ați fi făcut-o ca să răspundeți acelei sesizări care a tras un semnal de alarmă că managerul spitalului «european» pe care îl patronați instituțional a strâns de gât un angajat la spital, în timpul serviciului, nu pentru flecuștețuri de-astea cu balcoane!Angajata spitalului din Blaj, pe Facebook:

Femeia îl acuză pe primar că este cel care a instigat acest comportament:

“Bine, având în vedere că ați fost cel care ne-a spus să intrăm într-o cameră, să ne batem sau să ne păruim ca să ajungem la consens, îmi dau seama că s-ar putea ca acesta doar să fi vrut să aplice ce ați transmis dv.”, susține postarea.

Primarul o trimite la psihiatru și amenință cu ancheta disciplinară

Primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a postat mai multe comentarii ca răspuns la postarea angajatei Spitalului Blaj, sugerându-i inclusiv să consulte un psihiatru.

Gheorghe Valentin Rotar

Doamne ferește! Am un sfat, te rog consulta un medic!!Primarul din Blaj:

Apoi a amenințat-o cu o anchetă disciplinară.

“Eu am auzit pe «la colțuri» ce probleme creezi tu spitalului. Nu am crezut. Dar în seara asta m-am convins că exista probleme mari în ceea ce te privește. O să cer Consiliului Director al spitalului o analiză a activității tale și a problemelor pe care le creezi în ultimii ani. Cu siguranță că adevărul o să triumfe și o să luăm cele mai bune decizii ptr spitalul din Blaj. Mai ales în situația în care ne aflăm! O noapte plăcută!”, spune un alt comentariu de pe contul primarului Rotar.

Primarul: nu știu, nu cunosc

L-am sunat pe primarul din Blaj pentru explicații.

Libertatea: Am văzut că și dumneavoastră aveți câteva comentarii la această postare.
Gheorghe Valentin Rotar, primarul din Blaj: Nu știu, doamnă, exact, eu nu mă ocup de Facebook, consilierul o fi avut, nu știu exact. Eu nu cunosc.

- Nu vă asumați postările care sunt însoțite de numele dumneavoastră?- Nu scriu eu pe Facebook.

- Consilierii scriu de capul lor?
- O scris, mi-a comunicat și eu mi le asum. E vreo problemă?

- Din postarea angajatei rezultă că ar fi fost strânsă de gât de manager acum câteva luni și nu s-a făcut nici o anchetă.
- Nu știu așa ceva. La mine nu o ajuns.

- Este în postare. Dumneavoastră ați comentat postarea în care dumneaei asta spune.
- În postare nu scrie așa ceva, am citit și eu azi dimineață. Nu știu de așa ceva.

- Ba scrie. Domnule primar, dar dacă nu cunoșteați situația, de ce ați trimis-o pe doamna la medic și ați insinuat că va fi anchetată?
- Eu nu cunosc să fi fost strânsă de gât. Dacă era așa, trebuia să reclame.

- Este reclamația dumneaei la Consiliul de Administrație de câteva luni.
- I-am sunat de dimineață și mi-au spus că acum nu sunt în subordinea mea, ci a ministerului. Urmează, după ieșirea din starea de alertă, să dau o dispoziție prin care vreau să se analizeze tot ce se întâmplă acolo, la spital, că nici mie nu mi se pare în regulă. Dar asta cu strânsul de gât, asta..., am rămas acum... Doamne, iartă-mă! Trebuie să se adreseze Parchetului, Poliției, nu Consiliului de Administrație.

Primarul revine: “Nu am competența de a spune cine e vinovat”

După ce a cerut o pauză pentru a se documenta în privința situației, primarul din Blaj a revenit cu un telefon.

“Dacă îl ascult pe manager spune despre ea că nu face nimic, că nu lucrează, că... Dacă o ascult pe ea, spune că e un tiran. Eu de care să ascult? Nu am competența de a spune cine e vinovat. Managerul are indicatori de performanță economică, eu pe aceia îi urmăresc. Spitalul merge excepțional. E adevărat că e un pic ursuz managerul. E un pic atipic, fost director economic, din ăsta care vede în față numai cifre, bani”, și-a completat edilul declarația inițială.

Anchetă în aer, pe motiv de pandemie

Libertatea a discutat și cu reprezentantul primarului în Consiliul de Administrație al spitalului.

“Eu știu că a fost depusă o plângere de 16 - 18 pagini care viza o activitate de vreo doi-trei ani. În CA am cerut să se facă o cercetare administrativă de la spital să vadă dacă plângerea aceasta se justifică, e întemeiată sau nu e întemeiată. Între timp a intervenit criza și nu ne-am mai întâlnit”, a spus Sergiu Ștefănescu, membru CA.

Apoi ne-a transmis acțiunile întreprinse de Consiliul de Administrație în privința sesizării.

Arhiva foto
Arhiva foto

„Sesizarea lui Carmen (n. r. - angajata spitalului care a făcut plângere) a fost înregistrată sub nr. 840 din 14 februarie 2020, și a fost discutată în Consiliul de administrație în data de 13 martie 2020, fiind consemnată în procesul-verbal nr. 2. Consiliul anterior a fost în data de 7 februarie 2020”.

Sesizarea, trimisă spre verificare exact managerului acuzat

Spătăcean Carmen

Consiliul de administrație a mai precizat: “În ceea ce privește sesizarea d-rei Spătăcean Carmen, precizăm că, în conformitate cu art. 187, alin. 10 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, nu intră în competența Consiliului de Administrație. Solicităm managerului, oficiului juridic și serviciului de resurse umane, în condițiile legii, să cerceteze sesizarea transmisă și să ne comunice concluziile la care se ajunge, dacă se adeveresc sau nu cele sesizate”.

Managerul spitalului: “Păi, îmi fac eu anchetă singur?”

Iacob Suciu

L-am întrebat pe managerul spitalului din Blaj, Iacob Suciu, ce părere are despre faptul că sesizarea a fost trimisă la el.

“Păi, îmi fac eu anchetă singur?”, a replicat acesta.

Suciu a precizat că nu știe unde s-a dus mai departe sesizarea și nici stadiul anchetei sau cine o face.

“Dacă era așa, eram arestat în secunda doi, nu?”

Întrebat despre postarea angajatei care l-a acuzat, managerul spitalului susține că nu a văzut-o.

Libertatea: Doamna spune în postare că sunt trei luni de când a depus o plângere. Și apoi, mai jos, spune că ați strâns un angajat de gât. Rezultă că ar fi dumneaei.
Iacob Suciu, managerul Spitalului Blaj: Era de competența Parchetului, mă gândesc, nu?

- Nu știu, eu vă întreb dacă ați strâns pe cineva de gât?
- Mă gândesc că era de competența Parchetului și eram arestat în secunda doi, nu?

- Este o întrebare retorică sau vreți să vă răspund eu?
- Acum vă puneți și dumneavoastră întrebarea. Eu postarea nu am văzut-o și nu știu despre ce este vorba.

- Deci dumneavoastră negați că ați fi făcut un asemenea gest.
- Sigur!

Primarul a dat asigurări că, după ce trece starea de alertă provocată de coronavirus, va face lumină în privința conflictelor din spitalul de la Blaj, iar Consiliul de Administrație va discuta cu celeritate sesizarea angajatei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Denise Rifai | Foto: Viva
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
Dorian Popa și Andreea au adoptat o cățelușă
09:11
Dorian Popa a adoptat o cățelușă la 4 luni după pierderea lui Cheluțu: „Ne-a trimis un semn de Sus”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
09:26
Cât va costa o rovinietă pentru autoturisme de la 1 octombrie 2026
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Tigrul asiatic Țânțar Aedes albopictus
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri