Spitalul privat din Constanța, unde o tânără a murit după naștere, funcționa într-un spațiu autorizat ca hotel. Ce arată raportul Corpului de Control

Comentează

Raportul efectuat la spitalul privat din Constanța, unde o tânără a murit la naștere, indică o serie de abateri grave. Spațiul funcționa cu o autorizație de hotel, cu camere mai mici față de normele în vigoare și cu un număr de paturi în ATI mai mare ca cel specificat în documente.

Spitalul privat din Constanța a funcționat 14 ani într-o clădire autorizată ca hotel

Spitalul privat din Constanța funcționa într-o clădire autorizată ca hotel, încălcând multiple aspecte ale legislației în vigoare, conform unui raport recent al Ministerului Sănătății. Potrivit News.ro, verificările au scos la iveală numeroase nereguli, de la autorizații neconforme până la materiale sanitare expirate.

Spitalul își desfășoară activitatea din 2009 într-un imobil cu destinație de hotel, administratorii solicitând schimbarea destinației abia în 2024.

„Primăria Constanța autorizează executarea lucrărilor de construcție și de schimbare a destinației din hotel în spital, prin Autorizația de construire nr.712 /29/07/2024. În concluzie, din anul 2009 până în anul 2025 a funcționat cu ASF de spital (nerespectându-se codul CAEN 8610) deși destinația clădirii era de hotel (inclusiv spațiile de spitalizare sunt mici - camere de hotel)”, după cum se menționează în raport.

Neregulile descoperite în ATI, la spitalul privat din Constanța

Verificările au relevat discrepanțe majore în secția ATI. Deși autorizația prevede 3 paturi, în realitate există 4, distribuite în două saloane. Mai mult, suprafața alocată fiecărui pat este sub minimumul legal de 12 mp.

„Se constată neconcordanțe între numărul de paturi aprobate în ASF (3 paturi), numărul de paturi aflate în compartimentul ATI la momentul controlului (4 paturi) și numărul de paturi propuse în chestionarul de clasificare al compartimentului ATI conform Ord. 1500/2009 (în chestionar apare 1 pat ATI-TIIP)”, se mai precizează în raport.

Lipsa circuitelor și echipamentelor esențiale din unitatea medicală

Blocul operator prezintă, de asemenea, deficiențe semnificative. Sala de operații are o înălțime sub standardul legal, iar finisajele pereților nu permit o dezinfectare adecvată. Mai exact, finisajele pereților din sala de operație nu sunt lavabile, nepermițând efectuarea operațiunilor de curățare și dezinfecție.

Totodată, în urma verificărilor, autoritățile au mai descoperit că spitalul nu dispune de circuite separate pentru instrumentarul steril și nesteril, nici de filtre adecvate pentru pacienți și personal medical.

Echipamentele pentru analize rapide lipsesc atât din ATI, cât și din blocul operator.

Biocide și materiale sanitare expirate, descoperite la Constanța

Controlul a identificat materiale sanitare și produse biocide expirate în diverse secții ale spitalului. De exemplu, s-au găsit „mască balon sterilizată, cu termen de expirare 08.2024, balon Ruben sterilizat cu termen de expirare 08.2024, la nivelul salonului ATI”.

Autoclavul din secția de sterilizare nu funcționa la momentul controlului, iar echipamentul de stocare a produselor sanguine nu era validat de Centrul de Transfuzie Sanguină.

S-au constatat diferențe între protocoalele de utilizare a produselor biocide și informațiile din actele administrative. Personalul nu respectă și nu cunoaște aceste protocoale, încălcând astfel normele de igienă și siguranță.

Concluzii ale Corpului de Control

Referitor la activitatea Direcției de Sănătate Publică (DSP), raportul concluzionează că „autorizația sanitară de funcționare pentru spitalul privat s-a acordat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, în contradicție totală cu realitatea din teren”.

În plus, „Secția ATI nu respectă normele legale de funcționare, respectiv prevederile OMS nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital, cu modificările și completările ulterioare”.

Directorul DSP Constanța a fost demis în urma descoperirilor din clinica privată

Ministerul Sănătății a luat măsuri drastice după decesul unei gravide la un spital privat din Constanța. Directorul DSP Constanța a fost demis, iar autorizația de funcționare pentru blocul operator și secția ATI a spitalului a fost retrasă.

Ministrul Alexandru Rogobete a anunțat miercuri demiterea directorului executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța și retragerea autorizației de funcționare pentru blocul operator și secția de terapie intensivă a spitalului.

Autorizația de funcționare a spitalului privat a fost retrasă

Pe lângă aceste măsuri, spitalul a primit amenzi contravenționale de peste 60.000 de lei. Ministrul Rogobete a subliniat că rapoartele anchetei au fost transmise Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului General.

„Nu mă pronunț cu privire la o posibilă culpă medicală. În momentul de față există o anchetă a Colegiului Medicilor, care analizează foile pacienților, conduita terapeutică și sigur că vor veni cu un răspuns, dacă există sau nu o situație de malpraxis”, a declarat ministrul Sănătății.

Spitalul privat va funcționa doar în regim ambulatoriu, în limitele permise de legislația în vigoare. Rogobete și-a exprimat speranța că, în cazul în care unitatea va mai efectua acte medicale, acestea vor respecta toate standardele.

Reacția spitalului privat din Constanța, după raportul Corpului de Control

Spitalul privat din Constanța reacționează la raportul Ministerului Sănătății care a identificat nereguli administrative și tehnice. Unitatea medicală anunță că a început optimizarea procedurilor interne conform recomandărilor ministerului.

„În urma raportului transmis de Ministerul Sănătății, dorim să precizăm că aspectele semnalate vizează exclusiv elemente de natură administrativă și tehnică, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, și se află deja în curs de remediere.

Echipa noastră a demarat toate măsurile necesare pentru actualizarea și optimizarea procedurilor interne identificate, în deplină conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății. (...) Activitatea Armonia Hospital se desfășoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienții să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”, a transmis spitalul privat Armonia, di Constanța.

Unitatea medicală a mai precizat că „îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legislației în vigoare și menținerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activității sale”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ilona Brezoianu
11:04
Ilona Brezoianu, reacție dură după ce trapperul Ian a urinat pe scenă: „Ești caracter zero barat. Sper să nu-l mai primească altă dată”
Oana Roman
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
11:46
Cât va costa încălzirea în Ploiești la iarnă. Facturi estimate pentru apartamentele cu 2 și 3 camere
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
11:12
Renault va investi peste 10 miliarde de euro în Franța pentru mașini electrice și modele mai accesibile
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale