„Vor fi transferate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) 3.502 dosare cu peste 10.000 de volume din fondurile «Informativ», «Reţea», «Documentar», «Penal», «Neoperativ», «Bibliotecă» şi «UM 0110», pe suport hârtie. Predarea actuală cuprinde şi un număr de aproximativ 49.000 de dosare de cadre și dosare cu documente de personal pe suport hârtie”, a informat SRI într-un comunicat de presă.

De asemenea, vor fi predate 3.184 de role şi 7.562 de jakeți, care conțin copii pe suport microfilm aferente unui număr 184.111 de dosare, precum şi 6 role cu fotografii şi documente din fondul „Penal” şi 30 de benzi de magnetofon.

Potrivit SRI, instituția condusă de Eduard Hellvig va preda baza de date a fostului Centru de Informatică şi Documentare (CID), însumând aproximativ 2.900.000 de înregistrări. Ulterior, va fi predată și Cartoteca Generală Documentară, care cuprinde aproximativ 6.000.000 de fişe de evidenţă provenite de la CID și de la structurile județene ale Securității.

Hellvig: Pas decisiv pentru redarea accesului la studierea arhivei fostei Securități

Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, a transmis că „Predarea întregii arhive pe care SRI o mai are în păstrare este unul dintre obiectivele mandatului meu”

„Sper ca acest pas să se constituie într-un exemplu de urmat. Astăzi, SRI face un pas decisiv către finalul unui proces complex de aplicare a legii și de redare către cetățenii României a dreptului de avea acces la studierea arhivei fostei Securități”, a adăugat directorul SRI.

Anunțul SRI vine la câteva ore după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a precizat că a reluat procedurile de declasificare şi transfer pentru dosarele create de fosta Securitate și că urmează să mai primească documente, imagini video și înregistrări audio realizate până la Revoluția din 1989.

În decembrie 2021, Serviciul Român de Informaţii a anunțat că va preda la CNSAS ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi, mai precis o ultimă parte a arhivei, care nu este de securitate naţională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.