Pasagerii se află în circa 30 de cabine, care circulă între Aiguille du Midi şi vârful Helbronner, ce are o înălţime de 3.800 de metri.

„O sută zece persoane sunt blocate la 3.800 de metri înălțime în cabinele telefericului”, care leagă vârful Aiguille du Midi (3.842 de metri), versantul francez, de Pointe Helbronner (3.462 de metri), care delimitează frontiera cu Italia, a declarat prefectul regiunii Haute-Savoie, Georges-François Leclerc.

S-a produs o încrucișare de cabluri la 16:00 ora locală (14:00 GMT) „din motive inexplicabile”, iar angajații Societății Mont-Blanc nu au reușit să repare incidentul, a explicat AFP, Mathieu Dechavanne, PDG al societății de gestionare a telecabinelor.

Operațiunea de transport cu elicopterul, cu participare a trei aparate elvețian, francez și italian, a fost până la urmă luată. „Va dura ceva timp, dar condițiile meteo sunt bune”, a precizat Mathieu Dechavanne.

Telefericul ‘Panoramique Mont-Blanc’ trece pe deasupra ghețarilor din Valea Blanche și permite traversarea din Franța spre Italia a masivului Mont-Blanc, al cărui vârf măsoară 4.810 de metri. Telecabinele dispun fiecare de 4 locuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.