VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran

”Stadiul lucrărilor este variabil, între 7% la stația Râul Doamnei, din punctul de vedere al finisajelor, dar se lucrează într-un ritm destul de susținut, și continuând cu Eroilor, unde are un procent peste 50% de finisaje, cu Parcul Drumul Taberei, unde este la jumătate, Favorit, cu 93% din punctul de vedere al finisajelor. Considerăm că anul viitor, în 2019, în primul trimestru, publicul călător va putea circula pe Magistrala 5”, spune Constantin Mustățea, directorul de investiții și achiziții publice al companiei Metrorex.

VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran

Până atunci însă, Metrorex trebuie să treacă, pe 26 martie, de contestația în instanță a firmei Siemens privind licitația pentru sistemul de siguranță al magistralei, fără de care nu se poate circula.

Lucrările pe această magistrală au început în anul 2013 și ar fi trebuit terminate în decembrie 2015. Anumite incidente, printre care și inundarea galeriilor din stația Eroilor, apoi contestațiile la licitații, cum a fost cazul Siemens, dar și creșterea costurilor pe parcursul lucrărilor au făcut ca termenele să se ”alungească”.

VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran

Partea exotică a lucrării se află la stația ”Favorit”. Acestă stație este dedicată fostului cinematograf  Favorit, astăzi în ruină, din cartierul Drumul Taberei.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

O peliculă cinematografică pe care sunt inscripționate cifrele care reprezentau numărătoarea inversă și erau menite să anunțe începutul filmului apare în toate spațiile publice din acestă stație de metrou.

Magistrala Drumul Taberei are 10 stații de metrou

Magistrala 5, tronsonul 1 (Eroilor – Drumul Taberei), va fi de  7 kilometri lungime, cu 10 stații şi depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor). Metrorex a selectat, la finele lunii februarie 2011, consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) pentru a realiza acest tronson.

Iar acum, la capătul a șapte ani, metroul nu este finalizat, iar firmele constructoare au câştigat plata a 15 milioane de lei şi au mai dat în judecată Metrorex pentru plata a încă 29 de milioane de lei.

În acest context, termenul limită s-a mutat la începutul lui 2019.

VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran


Citește și:

De la minerit la bere. Cele mai bogate femei din lume controlează companii ca Heineken, BMW, Mars sau LOreal

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI