Statistică alarmantă: 662 de cazuri de femicid în patru ani și jumătate, 60 dintre victime au fost minore. Care sunt cauzele și ce este de făcut 

Peste 30.000 de femei, bătute în ultimii cinci ani

În 2005 era publicat în toată lumea romanul „Bărbații care urăsc femeile” al scriitorului suedez Stieg Larsson. Iar titlul cărții se potrivește, din nefericire, și cu situația din România în ceea ce privește violența domestică. Pentru că și statisticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o arată cât se poate de clar, România a devenit țara bărbaților care bat și ucid femei. 

Din păcate, în România se practică în mod frecvent un patriarhat foarte rudimentar și brutal, în care zeci de mii de femei sunt bătute des de soți sau de parteneri. Practic, violența domestică este la ea acasă în România de mulți ani și, perpetuată, lasă frecvent traume psihice și fizice pe termen lung în rândul a numeroase persoane. 

Iată defalcat și situația ordinelor de protecție admise și emise de instanțele de România: 2021- 6.352 (6.205 agresori bărbați și 152 de agresori femei); 2022 – 6.928 (6.699 de agresori bărbați și 241 de agresori femei); 2023 – 7.066 (6.815 agresori bărbați și 273 de agresori femei); 2024 – 7.360 (7.099 de agresori bărbați și 318 agresori femei); semestrul I 2025 – 3.651 (3.520 de agresori bărbați și 182 de agresori femei). 

În total, în perioada 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2025 au fost emise de instanțe 31.357 de ordine de protecție pentru un număr de 36.485 de victime ale violenței domestice, iar dintre acestea nu mai puțin de 30.699 au fost femei și 5.786 bărbați.

Dintre cele 662 de cazuri de femicid înregistrate în România între 1 ianuarie 2021 și 30 iunie 2025, cele mai multe – 151 – au fost comise în anul 2021. În prima jumătate a acestui an au fost înregistrate 72 de cazuri de femicid. 

În legislația penală română, termenul „femicid” nu este definit expres și nu constituie o infracțiune distinctă, după cum spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totuși, conceptul este recunoscut în doctrină, criminologie și politicile publice, fiind asociat cu „uciderea unei femei pentru motive ce țin de genul ei, de regulă în contextul violenței domestice, relațiilor intime abuzive sau al urii față de femei ca grup social”.  

Libertatea a stat de vorbă, legat de cauzele numărului extrem de mare de cazuri de violență domestică, precum și de soluțiile ce pot fi găsite, cu Mihai Copăceanu – psiholog, Simona Anghel – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și profesor de educație juridică și Corina Voicu – fost judecător la Curtea de Apel Pitești, fost formator la Institutul Național al Magistraturii, în prezent vicepreședinte și cofondator Asociația ADEPT, asociație ce a derulat și derulează și campanii împotriva abuzului fizic și sexual și a violenței domestice. 

„Comunitatea este, în cele mai multe cazuri, pasivă și indiferentă”

În opinia psihologului Mihai Copăceanu, pedeapsa cu condamnarea la detenție în cazurile de femicid este o sancțiune târzie și în esență, ea nu trage niciun semnal de alarmă pentru orice posibil criminal. 

„Toți criminalii au informații despre ce sancțiuni se aplică în țara noastră în cazul omorurilor și cunoașterea Codului Penal nu îi oprește pe niciunul să nu comită omorurile. Deci nu există în mintea unui criminal frica de pedeapsă. De aceea, cele mai eficiente măsuri sunt cele care se adresează femeilor la risc și mai ales celor care deja se află într-un context de violență domestică. 

În multe cazuri, comunitatea, fie că vorbim de familie, vecini sau prieteni, poate avea o mare influență în reducerea cazurilor de femicid. Comunitatea este în cele mai multe cazuri pasivă și indiferentă și în toate cazurile publice declară că u știut de existența unor conflicte și totuși nu a intervenit”, a precizat psihologul Mihai Copăceanu pentru Libertatea. 

Conform acestuia, cazurile pot fi mult mai puține dacă noi vom avea o toleranță zero față de primele semne de agresivitate verbală, să nu ajungem la cea fizică, la cea fizică repetată. Și mai este un detaliu important: să nu diminuăm potențialul agresiv al oricărui agresor. 

„Există o gândire deosebit de gravă în mentalul român, «vorbește el și amenință, dar nu e capabil de mai mult, nu o să-i facă rău, că doar este soția lui». Această prejudecată față de un om violent care amenință este bariera care ne oprește să nu acționăm și să nu tratăm cu seriozitate orice amenințare.
Când victima a ajuns la poliție și a obținut un ordin de protecție, este o etapă târzie, riscul de a-și pune viața în pericol este deosebit de mare, după cum am și văzut că, în ciuda existenței acestor ordine de protecție, criminalii au ucis. Deci să nu ne bazăm pe această măsură, căci nu este salvatoare. 

Criminalului nu îi este teamă de ordinul de protecție sau de brățara electronică de supraveghere. Pentru el, instinctul său este prioritar. De aceea, insist că trebuie să acționăm pentru salvarea victimelor cu mult timp înainte de a se ajunge la ordine de protecție”, mai spune Mihai Copăceanu.

Reputatul psiholog adaugă și că o altă explicație a numărului foarte mare de cazuri de violență domestică și de femicid este reprezentată de cultura românului permisivă față de actele de violență, pe care le consideră legitime din partea bărbatului, pentru că el este șeful femeii și e superior și autoritar.

„Avem obligația de a ne educa și cetățenii să respecte femeile încă din școala primară și grădiniță. Eu le spun educatorilor și părinților să fie atenți la relaționarea dintre băieți și fete și la respectul dintre ei încă din primii ani de școală”, consideră Mihai Copăceanu.

Dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu, Mihai Copăceanu a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna şi doi ani la Oxford. De asemenea, a absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. 

„Majoritatea agresorilor manifestă un tipar stabil de control, escaladare și devalorizare cu mult înainte de ucidere”

Procurorul Simona Anghel se numără printre specialiștii ce predau voluntar educație juridică elevilor și studenților. Un protocol încheiat acum peste doi ani între Ministerul Educației și Consiliul Superior al Magistraturii a introdus acest curs opțional, predat de judecători, avocați, procurori și notari voluntari. Simona Anghel este și profesoară de Drept la Universitatea Titu Maiorescu din București.

„Fiecare crimă are arhitectura ei. Bărbatul vrea banii femeii, crezând că mâine jocurile de noroc vor fi cu noroc. Soțul vrea să devină «liber» fără a intenta divorț, păstrându-și calitatea de soț supraviețuitor și intrând în posesia averii. Le spunem motive josnice. N-au de-a face cu femicidul.

N-are de-a face cu femicidul nici împrejurarea că partenerul, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, alunecat în fantasme delirante, își ucide partenera pe care, cu o minte lucidă, o valorizează. Se întâmplă. Se întâmplă ca femeia să fie ucisă de un necunoscut pentru brățara de la mână. Sau pentru că ascultă muzică, noaptea. O urăște că parchează pe locul lui. Ură și conflicte spontane. «Numărătoarea» e o cifră. Cifra nu surprinde paleta motivațiilor”, explică Simona Anghel, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Conform procurorului, cazurile în care femeile sunt victimele discriminării de gen, și abia aici vorbim despre femicid, presupun derularea unui „proces în proces”, menit să definească relația dintre victimă și agresor: „Moartea unei femei «de mâna» unui bărbat necesită un probatoriu care se îndepărtează, temporal, de momentul crimei. Femicidul nu apare de nicăieri. Deși actul final este brusc și devastator, traseul către femicid este construit în timp. Majoritatea agresorilor manifestă un tipar stabil de control, escaladare și devalorizare cu mult înainte de ucidere. Criminologia explică foarte bine aceste comportamente”.

„Ordinul de protecție eșuează dacă devine o modalitate de șicană între parteneri”

S-a discutat în spațiul public despre incriminarea separată a femicidului. Iar Simona Anghel nu crede că o pedeapsă abstractă, mare, poate descuraja un fenomen așa cum o poate face o pedeapsă în concret aplicată, exemplară.

„Să ne uităm la societățile care reduc femicidul și la societățile care îl deplâng. Dacă analizăm statele care au incriminat separat femicidul, inclusiv cu detențiunea pe viață, observăm că mari diferențe nu sunt în domolirea fenomenului. Această realitate arată că detențiunea pe viață «descurajează» la fel de mult ca 25 de ani de închisoare”, precizează procurorul Simona Anghel.

Aceasta adaugă însă că există soluții concrete și palpabile. Intervenția timpurie, politicile coerente de identificare a femeilor vulnerabile și extragerea lor din mediul abuziv sunt acțiuni ce conduc la reducerea numărului femicidurilor. Spania este un bun exemplu în acest sens. 

„Nu poate sta un polițist lângă fiecare ușă. Prevenția înseamnă educație, reacție rapidă, protecție reală și colaborare instituțională. În majoritatea femicidurilor există un «înainte manifest»: un telefon de ajutor, vecini care aud țipete, prieteni care observă schimbări, medici care văd vânătăi. Fiecare dintre aceste momente reprezintă o șansă de salvare. Standardizarea evaluării riscului trebuie să funcționeze, indiferent de ușa la care bate femeia: poliție, spital, rude, prieteni sau biserică.

Imaginați-vă România profundă. Își cunosc femeile drepturile? Având în vedere numărul redus de sesizări la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, răspunsul este simplu: prea puține. Dacă femeilor le este străin conceptul de viață fără «corecții date din iubire», soluția rămâne aceeași: prevenția, prin educație și prin accent pe comportamentele cu potențial letal”, mai declară Simona Anghel.

O altă chestiune pe care aceasta a punctat-o pe parcursul dialogului avut cu Libertatea se referă la ordinul de protecție: „El trebuie tratat ca un instrument juridic vital, realmente salvator de viață. Dar va eșua dacă este deturnat de la scopul instituirii lui. Dacă ordinul de protecție devine, așa cum se întâmplă în anumite cazuri, o modalitate de șicană între parteneri, nu doar că își pierde funcția protectivă, dar subminează încrederea altor femei în eficiența lui”.

„În multe cazuri nu este înțeleasă psihologia agresorilor”

Fost judecător la Judecătoria Sectorului 3 București, Tribunalul București și Curtea de Apel Pitești și fost formator la Institutul Național al Magistraturii, Corina Voicu consideră că în toate aceste cazuri numeroase de femicid a fost vorba în timp și despre niște semnale pe care autoritățile statului le-au avut, dar nu au sesizat probabil corect riscul. 

Așa a fost și în acest an cazul teribil al Andei Gyurca, tânăra de 23 de ani dintr-un sat din județul Mureș, ucisă cu toporul și apoi incendiată de Emil Gânj, fostul iubit, un recidivist cu care legea și autoritățile au fost constant îngăduitoare. Deși a bătut-o, a amenințat-o, a răpit-o și a abuzat-o în multe rânduri, criminalul a reușit să scape mereu.

„Atât în cazul Gânj, cât și în alte cazuri, autoritățile nu au acționat imediat în momentul în care au avut semnal privind încălcarea ordinii de protecție cu o măsură preventivă. Pentru că dacă luau o măsură preventivă, aceste femei nu ar fi fost ucise. Când însă ți se pare că nu e gravă încălcarea ordinului de protecție și îl mai lași pe agresor în libertate și îi tolerezi și nu doar simpla încălcare, adică apropierea de victimă, ci îi tolerezi inclusiv faptul că intră peste ea în casă, violare de domiciliu, că o bate, că o amenință, că îi transmite tot felul de mesaje prin interpuși. Dacă sunt tolerate toate aceste infracțiuni, agresorul va fi încurajat și va trece la fapte mai grave”, declară Corina Voicu.

Fostul magistrat este de părere că sunt mai multe probleme în relație directă de cauzalitate cu numărul alarmant de cazuri de violență domestică și de femei ucise de parteneri.

„Avem o problemă legată și de sprijinul pe care îl primesc victimele sub aspectul asistenței juridice, în sensul că nici avocații de victime nu sunt foarte motivați și nici atunci când stau de vorbă cu o victimă, să nu se rezume. E adevărat că ei sunt plătiți din oficiu, fie în dosarul penal ca avocat pentru victime, fie în dosarul ordinului de protecție, adică în dosarul civil. Deci tu ești plătit pentru asta, dar trebuie să îi faci o minimă informare victimei în legătură cu ce alte tipuri de căi judiciare are ea la dispoziție pentru a rezolva cazul de violență domestică. Pentru că simplul fapt că s-a emis un ordin de protecție acum nu rezolvă problema nici măcar pe durata lui, pentru că agresorul va încerca să comită în continuare tot felul de fapte penale. Pentru că el vrea să păstreze, să perpetueze controlul asupra victimei”, mai spune fosta judecătoare Corina Voicu. 

Aceasta face referire și la faptul că în destule cazuri nu este înțeleasă psihologia agresorilor, mulți dintre ei având un comportament ce pare adesea unul dezirabil în fața autorităților, vorbind frumos în fața instanței și având conexiuni sociale solide. Consecința? Se ajunge la situația în care victimele nu sunt crezute și măsurile sunt adeseori ineficiente. 

Polițiștii ar trebui să aibă body-cam în cazurile de violență domestică

„Rareori poliția îl duce pe agresor, deși constată că are manifestări violente, pentru a se dispune efectuarea unor analize care să dovedească dacă într-adevăr este consumator de alcool sau de droguri. Aceste analize nu sunt nici foarte invazive, dar un consumator cronic de alcool, de exemplu, are niște modificări incontestabile ale analizelor de sânge dacă știi ce să ceri. 

Nu știm să facem cercetare penală. Este ca și cum în cazurile de violență domestică, toată strategia de cercetare penală în legătură cu actele de violență se evaporă din capul nostru, din capul anchetatorilor”, precizează fosta judecătoare.

Corina Voicu consideră că trebuie făcute cercetări temeinice la fața locului și stabilit cum s-a intrat în casă, dacă sunt urme de forțare, care este dinamica desfășurării conflictului în locuință, dacă au fost găsite, de exemplu, obiecte distruse sau smocuri de păr aruncate prin casă. 

„Cercetarea la fața locului trebuie să fie imediată și să fie exact după standardul de cercetări. Caut obiectul. Victima spune că a fost lovită cu ciocanul de șnițele sau cu racheta de tenis în cap. Dacă nu fac cercetare la fața locului, nu o să găsesc aceste urme și evident că o să consider la final că n-am probe. Doar că probele sunt acolo. Și mai este ceva, legat de monitorizarea electronică. Serviciul care se ocupă de monitorizarea electronică poate să ofere traseul anterior al agresorului. Deci eu îl văd dacă el a venit întâmplător, dacă chiar l-a înfuriat un telefon dat în urmă cu un sfert de oră, dar el era în fața blocului și abia aștepta să intre, să găsească un pretext să intre peste victimă sau dacă nu cumva el a venit după ce a patrulat în ziua respectivă prin jurul blocului victimei”, adaugă Corina Voicu. 

Ea spune că ar fi necesar și ca polițiștii să aibă body-cam atunci când intervin în cazurile de violență domestică. Pentru că înregistrările video ar avea o relevanță majoră în aceste cazuri. 

Mai există și o altă problemă, subliniază fosta judecătoare Corina Voicu, în cazurile de violență domestică: „În destule cazuri, plângerea nu este făcută formal ca plângere prealabilă, poliția stă în așteptare circa 3 luni, cât este termenul de depunere a plângerii prealabile și apoi constată că victima n-a venit. Victima crede că dacă s-a dus la poliție, și faptul că a depus o sesizare este suficient. Dar această sesizare, indiferent că a scris-o ea sau polițistul, că a venit victima X și a reclamat că a fost lovită, nu întrunește condițiile formale, procedurale pentru o plângere penală prealabilă. Și atunci, victima așteaptă să se ia măsuri, polițistul însă se uită și spune că asta nu este plângere penală prealabilă ca act de sesizare”.

Corina Voicu consideră că în acest caz este necesar să se facă mai multe modificări legislative, una dintre acestea fiind ca întotdeauna cercetarea să se facă din oficiu, să se înceapă urmărirea penală din oficiu, să nu mai fie nevoie să se facă plângere penală în prealabil. 

Pe de altă parte, aceasta mai precizează că trebuie gândită o intervenție imediată în ceea ce privește violența domestică, iar aceasta înseamnă prioritizarea acestor tipuri de cauze. Astfel, cererea de obținere a ordinului de protecție trebuie completată imediat și cu o plângere penală împotriva agresorului.

„În cazurile de violență domestică, acest agresor nu este deloc un agresor care nu își poate stăpâni emoțiile. Ba dimpotrivă, este o alegere să se comporte așa cu victima pentru că își permite, pentru că știe că victima nu va reclama, că victima va suporta, că el este în poziție de putere și control. Spre deosebire de violența stradală, spre deosebire de violența accidentală, spre deosebire de violența în bar și în orice alte medii, în violența domestică, agresorul vine în fiecare zi acasă”, explică fosta judecătoare Corina Voicu.

Foto: INQUAM Photos / Pana Tudor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro