Violenţele au izbucnit luni dupăamiază, într-un cartier din Baltimore, imediat după ce s-a terminat slujba religioasă în memoria lui Freddie Gray, un afro-american de 25 de ani, care a murit la o săptămână după ce a fost reţinut de poliţişti.
Aşadar, grupuri de oameni furioşi, înarmaţi cu bâte au aruncat cu sticle şi pietre în direcţia poliţiştilor. Mai multe maşini au fost fie incendiate, fie vandalizate, vitrinele magazinelor au fost sparte, o farmacie şi un alt magazin au fost jefuite. Spre seară şi ieri dimineaţă, violenţele s-au extins, iar 27 de persoane au fost arestate, în timp ce 15 poliţişti au fost răniţi.
Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe protestatari, însă fără succes, fapt pentru care guvernatorul statului Maryland a declarat stare de urgenţă, iar ieri, Garda Naţională a fost mobilizată pe străzi. Primarul oraşului, Stephanie Rawlings-Blake, a anunţat că nimeni nu are voie să iasă din casă noaptea, între orele 22.00 şi 5.00, timp de o săptămână, iar şcolile au fost închise.
“Prea mulţi oameni au muncit timp de generaţii pentru construirea acestui oraş ca să fie acum distrus de huligani. Jaful şi actele de violenţă nu vor fi tolerate. E o idioţenie să crezi că, dacă îţi distrugi oraşul, le vei face viaţa mai bună unora”, a spus primarul. Oamenii sunt revoltaţi de ceea ce consideră a fi discriminarea poliţiei faţă de persoanele de culoare. Revolte asemănătoare au izbucnit şi vara trecută la Ferguson, Missouri, după moartea unui tânăr de culoare neînarmat, ucis de un poliţist alb.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.