Reprezentantul Federației Ruse la ONU, Vasili Nebenzia, a calificat acuzațiile României drept „nefondate” și a acuzat autoritățile române că s-au contrazis în declarații, folosindu-l drept exemplu pe președintele Nicușor Dan.
România, acuzată că a convocat „în grabă” reuniunea Consiliului de Securitate ONU
Vasili Nebenzia a susținut întâi că România a organizat „în grabă” întâlnirea Consiliului de Securitate. „Știm că România a convocat în grabă această întâlnire. Credem că scopul acestei întâlniri este de a satisface cerințele occidentale și vrem să prezentăm versiunea obiectivă a evenimentelor pentru că detaliile oferite de români privind căderea dronei pun probleme din punct de vedere factual și tehnic”.
Reprezentantul rus a adăugat că operațiunile armatei ruse din 29 mai, ziua incidentului, vizau infrastructura militară din Portul Reni, regiunea Odessa, ca răspuns la atacurile ucrainene asupra infrastructurii civile din Rusia.
Nebenzia a afirmat că Rusia este dispusă să colaboreze într-o anchetă „depolitizată”, dar doar cu condiția ca „date obiective și rămășițe ale dronei” să fie puse la dispoziția Moscovei.
Nebenzia a folosit cuvintele lui Nicușor Dan și a repetat mesaje răspândite rapid în mediul online de conturi proruse
Ambasadorul Rusiei la ONU a continuat cu o retorică răspândită încă din primele ore care au urmat incidentului din Galați, sugerând că drona ar fi de fapt ucraineană, deși fotografii publicate de Nicușor Dan din investigația echipei tehnice arată clar că este vorba de un model GERAN-2.
„Orice asemenea evaluări trebuie bazate pe evaluări și nu pe sloganuri politice. Vă atragem atenția asupra incoerențelor din declarațiile oficialilor români. Întâi de toate, au vorbit despre o presupusă încălcare, o presupusă lovitură rusească asupra unui obiectiv civil.
Mai târziu, președintele român Nicușor Dan a spus că este rezultatul unei activități antiaeriene ucrainene care a făcut ca drona să-și schimbe cursul și să intre în spațiul aerian românesc. În același timp, posibilitatea unei provocări orchestrate de Kiev pentru a testa reacția statelor membre ale NATO și de a accelera implicarea directă în criză nu a fost nici măcar luată în considerare”, a declarat Nebenzia.
Totodată, a argumentat că drona nu ar putea fi rusească, pentru că pagubele produse de ea sunt prea mici. „Dacă o asemenea dronă ar fi lovit acoperișul unui bloc, consecințele nu ar fi fost limitate la focul arătat de media românească. Acoperișul ar fi fost distrus complet”, a declarat Nebenzia.
Cum a răspuns Oana Țoiu
În replică, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a justificat demersul României subliniind gravitatea situației. „Este pentru prima dată în 70 de ani de când suntem membri ai ONU când România cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate pe o problemă care o privește direct. O facem pentru că trebuie să protejăm securitatea cetățenilor noștri și să contribuim la oprirea războiului de la granițele noastre”, a declarat Țoiu în cadrul reuniunii.
„Aşa cum ne protejăm pământul, apa şi aerul, trebuie să protejăm şi faptele. Acestea riscă să fie prost interpretate. Uneori, cei care nu au argumente ca să-şi explice comportamentul încearcă să fugă de responsabilitate şi încearcă să schimbe adevărul cu propriile poveşti. Prezenţa şi intervenţiile noastre de astăzi vin să apere adevărul ca să ne asigurăm că cei care sunt victimele agresiunii nu sunt reprezentaţi ei înşişi ca agresori”, a mai afirmat Ţoiu.
„De la începutul războiului de agresiune contra Ucrainei, dronele ruseşti au intrat de multe ori în spaţiul aerian românesc şi în spaţiile aeriene ale altor ţări. (…) În România, au avut loc, anul acesta, mai mult de 30 de asemenea incursiuni, cu frecvenţă în creştere. De data aceasta este diferit, pentru că e prima dată când cetăţeni au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a explicat Oana Ţoiu.
„România condamnă această intruzine gravă a Rusiei pe teritoriul nostru. Analizele arată că fragmentele recuperate din Galați provin de la o dronă Geran 2 a Rusiei” a mai spus ministrul afacerilor externe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cfdb3400779b0ca3feff1a1b848538db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_66ff5d21ebeb7926b31b954a88fed79e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7df33cbd4057ab783bccb1689789d878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6e217f051a40ea44048ae76c6f287c66.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a0197ea22f2063a263cf3b3b3b414697.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2d838d318b81d4d742cf881f67a3f517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0f2ba539843b46c188f871ce218979a1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dab35cb3031f2d1711a9b9d7ab12a7a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_84e25b44d1768f803f3af30ee634e9ca.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d9c8da4802e4d647dba3d8310856c77a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c6180f60f91e7243fdec525eb552a6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2675867e9a8d4fbcef1fc74f7a54fe3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f060afb373c66c63280eb17692248e03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_21df70ce13e2e16addec3fea20fcbb87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c39d492964d02f4d1cd8c5206b6f4f60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c933360f4be8ce61a44f218224536511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_edaf404a27f475057f0623a11fe012ed.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/politist-ucis-piatra-neamt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ploaie-torentiala-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adela-popescu-si-radu-valcan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mitrela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f69a7981d6c6447b953cb0e961f663b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3f2b2699344481ac737dea4315cc944a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiv-ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-nu-a-fost-primit-la-sediul-mae-de-oana-toiu-desi-ministrul-de-externe-era-in-cladire-e1780088271677.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu-avertizeaza-ca-razboaiele-din-iran-si-ucraina-pun-romania-in-pericol-si-autoritatile-sustin-ca-nu-patim-nimic-o-spun-deschis-ni-se-pot-intampla-multe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-56870055-scaled-e1780342776523.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hotel-new-york-cazare-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/clienti-platesc-nota-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-01-at-14-32-01-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dupa-ce-turistii-nudisti-au-terorizat-alpii-noul-ghid-lonely-planet-avertizeaza-ca-s-a-introdus-o-lege-speciala--foto-hepta-scaled-e1780326407711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masca-de-fata-cu-capsuni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/06/retete-dulceata-de-cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8781150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/stefan-roman-accident-italia-motocicleta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/viorica-dancila-la-beijing--foto-facebook-ioana-gomoi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/oana-toiu-la-onu--imagine-cu-caracter-ilustrativ-captura-x-oanatoiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-arata-apartamentul-blocului-din-galati-devastat-de-caderea-dronei-rusesti--nicusor-dan-a-cerut-sa-intre-acolo-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/prima-enciclica-a-papei-leon-al-xiv-lea--magnifica-humanitas--foto-pagina-de-facebook-a-institutul-teologic-romano-catolic-franciscan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.