„Vila lui Ceaușescu” din Timișoara a fost recuperată de stat după 20 de ani: „Îndreptarea unei mari erori istorice”

Comentează

Vila lui Ceaușescu” din Timișoara, construită în 1968 la ordinul Comitetului Central al PCR, a fost recuperată de stat după 20 de ani. Consiliul Județean Timiș a demarat oficial procesul de recuperare a Vilei Internațional (fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu) prin aprobarea procedurii de expropriere, relatează Știri de Timișoara.

A fost votată exproprierea imobilului

Această măsură juridică are scopul de a reintegra imobilul în patrimoniul public, anulând efectele unui parteneriat public-privat vechi de peste două decenii cu omul de afaceri Ovidiu Tender, pe care actuala conducere a instituției îl califică drept un dezastru.

Consiliul Județean a votat exproprierea imobilului cunoscut sub numele de Vila Internațional, într-o tentativă de a repara o eroare administrativă din urmă cu 20 de ani. Actuala administrație consideră că parteneriatul prin care clădirea a fost înstrăinată a fost „profund păgubos” și urmărește acum redobândirea controlului deplin asupra acestui obiectiv de patrimoniu.

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a afirmat că hotărârea reprezintă „îndreptarea unei mari erori istorice”.

„Vorbim despre un contract făcut acum peste 20 de ani, clar în defavoarea județului Timiș. Au fost 20 de ani de nepăsare, 20 de ani de lipsă de implicare și, din păcate, 20 de ani de lipsă de curaj în a te lupta cu mari oameni de afaceri sau în a le spune că nu pot face chiar ce vor ei”, a declarat Simonis.

Afaceristul Ovidiu Tender deținea 55%

Imobilul a fost introdus, în 2003, într-o societate comercială - Intercenter Service SRL - în care Consiliul Județean Timiș a rămas cu 45% din acțiuni, iar grupul controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender cu 55%.

Simonis a precizat că toată această perioadă, statul, care era coproprietar, a fost spectator la propria pierdere.

„(…) Au fost 20 de ani de degradare. Acoperișul a fost decopertat, fațada a fost dată jos, structura a fost afectată. Vorbim despre 20 de ani de neputință, de lașitate, de ignoranță și, în unele cazuri, de complicitate”, a mai declarat Simonis.

Consilierii județeni au aprobat exproprierea imobilului din patrimoniul firmelor controlate de Ovidiu Tender, fiind inițiată și procedura de dizolvare a societății Intercenter.

Ar putea fi transformată într-un centru cultural

Vila Internațional din Timișoara, care înainte de 1989 era reședința de lux a familiei Ceaușescu, ar urma să devină istorie, pe terenul aferent urmând să fie construit un centru cultural, relatează site-ul regional timișorean Tion.

Consiliul Județean Timiș anunța, la sfârșitul anului 2024, ridicarea unui centrul cultural pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă concesionate în urmă cu 20 de ani de o societate controlată de afaceristul Ovidiu Tender.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
MONDEN
Marcel și Armina au părăsit  Insula Iubirii
10:04
Armina și Marcel au părăsit „Insula Iubirii” 2026. Pentru cei doi testul s-a încheiat, după ce soția lui "Maluma de Tenerife" a ajuns de urgență la spital
Puya
09:34
Puya, despre retragerea din muzică. „Mai bine pui tu punct decât să pună alții. Mie îmi face plăcere să-mi aud vocea”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
11:09
Trucul simplu și ieftin care te scapă de umiditatea și mucegaiul din baie: ingredientul din bucătărie care absoarbe apa din aer
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
10:48
Andra și Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă la filmărle pentru „Românii au talent” 2027. Imagini rare cu juriul de la Pro TV
10:46
Senator republican, deranjat de acordul dintre Trump și Putin pe motorină: „Vom bloca orice achiziție de petrol rusesc
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…