Evenimentul organizat de Biriș, care e student la secția de muzică pastorală de la Universitatea Teologică “Iustinian Patriarhul” din București, a adus între zidurile lăcașului de cult – unul dintre cele mai vechi ale Capitalei, prima piatră fiind așezată la 1586 – corul Tronos dirijat de Arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din București, membrii Teatrului Parohial “Ateneul Sfântului Pantelimon”, dar și piesa “Brâncovenii”, în care joacă Ovidiu Cuncea și Magda Catone.

Cuncea și Catone nu au fost aleși întâmplător în acest proiect ce îmbină cultura cu religia: el a fost hirotonisit, devenind diacon, iar ea este foarte credincioasă și are la activ o mulțime de pelerinaje la mânăstirile și sfintele locuri ale țării.

Student la Teologie, Silviu Biriș duce teatrul în biserică! Doi colegi actori au jucat în incinta unui lăcaș de cult bucureștean
Silviu Biriș (stânga) împreună cu Magdan Catone (a treia din stânga) în vizită la mânăstiri

Silviu Biriș, care e nelipsit de la ceremoniile organizate la facultate, unde susține momemente lirice alături de Doru Bem, un alt actor student la Teologie, declara în urmă cu ceva vreme, tot pentru Libertatea, că legătura dintre teatru și teologie nu este întâmplătoare, fiindcă “trebuie să simți vocație și har pentru amândouă”.

Despre manifestările de la Biserica Mărcuța spune că “au fost seri în care ne întâlnim pentru a da slavă Lui Dumnezeu și sfintilor săi Brâncoveni!”.

Student la Teologie, Silviu Biriș duce teatrul în biserică! Doi colegi actori au jucat în incinta unui lăcaș de cult bucureștean
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații