Manifestarea încurajează familia tradiţională şi valorile acesteia, temelia unei societăți solide și sănătoase. În Capitală, evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 Martie, de la ora 12.00 şi se va derula pe traseul Cercul Militar Naţional – Piaţa Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii – Parcul Izvor, cu oprire la intrarea din parc care se află vizavi de Camera Deputaţilor.
 
Spre deosebire de anii precedenţi, de această dată s-a implicat în organizarea marşului şi nou-înfiinţata asociaţie „Studenţi pentru Viaţă”, condusă de Alexandra Nadane, o tânără care urmează cursurile SNSPA.
„Asociaţia îşi propune să ajute fetele să-şi ducă sarcina până la capăt, indiferent de probleme. Ideea este să se înfiinţeze un program naţional, «Adoptă o mamă şi un copil», prin care să se strângă donaţii care să le ajute pe aceste tinere măcar să nască şi să dea copilul spre adopţie, în cazul în care nu-şi doresc să-l crească, pentru a evita avortul. Desigur, dacă vor să-şi păstreze copilul, vor fi ajutate financiar la început. Femeile ar merita să fie sprijinite și pe plan social și politic, prin implicarea autorităţilor competenteˮ, a explicat Andrei Epure, unul dintre voluntarii asociaţiei, care este student în ultimul an la Politehnică.
 
În fiecare an, mii de oameni din întreaga ţară participă la „Marşul pentru Viaţă” – cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieţii din România. Evenimentul urmează tradiţia internaţională a unor manifestări similare din mari metropole ale lumii, precum Washington, Paris, Berlin, Bruxelles şi Budapesta.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.