Un tânăr de 18 ani, din Mureș, a fost urmărit de polițiști, după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora, și a intrat cu ATV-ul în mașina Poliției.
Poliţiştii din Mureş au urmărit în trafic sâmbătă, 6 septembrie, un tânăr pe care au încercat să îl tragă pe dreapta în timp ce conducea un ATV fără numere de înmatriculare. Incidentul s-a petrecut pe un drum comunal din comuna mureșeană Răstolița.
Ajuns pe un drum forestier, tânărul a intrat cu ATV-ul în autospeciala Poliţiei, după care a încercat să fugă, moment în care a fost prins şi încătuşat.
Tânărul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă și infracțiuni la regimul rutier.
„Cel în cauză, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Răstolița, nu a dat curs solicitării polițiștilor, procedându-se la urmărirea sa pe drumul comunal, iar mai apoi pe un drum forestier, unde, în momentul în care autospeciala de poliție a ajuns în paralel cu ATV-ul, conducătorul acestuia a pierdut controlul și a intrat în partea laterală a autospecialei”, precizează IPJ Mureș.
Pentru că tânărul ar fi încercat să fugă, polițiștii l-au imobilizat și încătușat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
„Din verificările efectuate reiese că cel în cauză nu deține permis de conducere, iar ATV-ul nu este înmatriculat”, mai transmite IPJ Mureș.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.