O bătrână a murit în Cluj, după ce ar fi fost aruncată de nepotul ei de la etajul 10. Imobilizată într-un scaun cu rotile, biata femeie nu a avut nicio șansă. Principalul suspect în cazul crimei este un tânăr de 23 de ani care și-ar fi snopit în bătaie și bunicul. Bărbatul de 80 ani a ajuns în stare gravă la spital.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Nicolae Moldovan, a declarat, luni, că tânărul fusese internat, anterior, în mai multe unităţi medicale.
”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au reţinut că în data de 16 martie pe str. Mehedinţi din Cluj-Napoca suspectul Ionuţ Andrei H. l-a agresat fizic pe bunic, apoi a aruncat-o pe bunică de la etajul de la etajul 10 al blocului, intervenind decesul acesteia. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, făptuitorul, nepotul, devenind suspect. Raportat la faptul că acesta a fost internat, anterior, în unităţi medicale, a fost internat provizoriu la Clinica de Psihiatrie, fiind în curs de avizare procedura pentru efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se constata dacă a săvârşit sau nu fapta cu discernământ”, a spus Moldovan.
Mama tânărului de 23 de ani susţinea zilele trecute că acesta este bolnav psihic şi suferă de schizofrenie paranoidă.
Citește și: ȘTIREA MEA/ Părinții reclamă organizarea olimpiadelor. Ministerul Educaţiei: Acum, calendarul nu poate fi modificat
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro