A vopsit un radar după un conflict cu poliția

Incidentul a avut loc pe 4 martie 2025, în localitatea Houdeng-Goegnies, unde bărbatul a desenat cu vopsea pe un dispozitiv LiDAR.

Potrivit informațiilor din dosar, belgianul era nemulțumit de modul în care poliția gestionase o situație personală și a decis să își facă singur dreptate. Doar că a fost filmat de camerele de supraveghere, așa că nu a rămas mult timp necunoscut autorităților. Procurorii au precizat că i-a fost propusă o mediere penală în iunie 2025, însă acesta nu s-a prezentat.

Ulterior, în ianuarie, i s-a oferit o soluție care includea plata despăgubirilor și efectuarea a 120 de ore de muncă în folosul comunității.

„Nu suntem la piață, nu inculpatul stabilește pedeapsa”

Bărbatul a refuzat propunerea, considerând că o sancțiune de 80 de ore ar fi suficientă.

Confruntat cu acest refuz, Parchetul a decis să-l cheme în fața instanței penale pentru vandalism, solicitând o pedeapsă de șase luni de închisoare și o amendă de 200 de euro. „Nu suntem la piață, nu inculpatul stabilește pedeapsa”, a reacționat procurorul în instanță, potrivit dhnet.be.

Avocatul Frédéric Guttadauria a susținut că sancțiunea financiară este acum una exagerată: „I se cer peste 2.000 de euro, dintre care 1.500 de euro reprezintă costuri administrative. Este disproporționat. Era vorba de vopsea pe bază de apă, care putea fi ștearsă într-un minut cu un burete”.

Totuși, avocatul a recunoscut că gestul clientului său a fost „imatur” și „deranjant”.

Cu atât mai mult cu cât cazierul judiciar al inculpatului complică orice cerere de suspendare a pedepsei, „chiar dacă acum a renunțat la mașini”. Tată a cinci copii, în curând șase, belgianul lucrează, dar este copleșit de datorii și ar prefera mai degrabă închisoarea decât să plătească cei 2.500 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.