Copiii au crescut, in final sotia – alcoolica – a murit, sunt cinci ani deja. Am ramas cu doi baieti si o fetita. A fost greu, tare greu, dar m-a ajutat mult mama. Apoi am avut si eu mari probleme cu alcoolul. incet, incet mi-am revenit. Acum sunt singur, la 46 de ani. Mi-a fost greu sa sper la ceva bun de la viitor. Am de multe ori senzatia ca ma aflu pe muchie de cutit.
Privind in urma,
nu-mi pot derula firul anilor trecuti. Au ramas in urma bucurii, tristeti, greseli, derapaje, dezamagiri, inertia trista a unei casnicii nefericite. Apoi alcoolul, falsa scapare, falsa solutie, fuga de tine, de viata, frica de ziua de maine, amara, fara orizont, rusinea insuportabila, teama de a ma privi in oglinda. inca un pas sau doi si nu mai era decat prapastie. Am sa va spun ceva, nu cred ca o mare filosofie, dar e un adevar amar pe care l-am trait: drumul inapoi, an de an, trece prin alcoolism, e un lucru bine de stiut si de luat in seama. Apoi urcusul, Golgota revenirii la lumina, la viata, la Dumnezeu, la speranta si iubire.
A trebui sa trec prin toate astea? Era nevoie? Sa fie oare adevarata purificarea prin suferinta? Te face mai bun experienta nefericirii si a ratarii de care te-ai facut mai mult sau mai putin vinovat? Nu stiu. Sunt confuz inca.
Sunt sigur de un singur lucru. Am inceput sa vreau, sa sper. imi recapat increderea pas cu pas, incet, dar se poate. Pentru fetita – are 16 ani acum -, pentru mama, pentru mine, pentru Dumnezeu, pentru cineva care ar putea fi langa mine.
E cumplita singuratatea, nu-i asa? Pana la urma mi se pare si o forma de egoism. Dar mai de graba este o forma de alienare. Dar mai degraba ma opresc si va intreb: ce credeti? E tarziu? Ma gandesc totusi ca am 46 de ani, nu ma vad cu nimeni. Nu ma vad in nici un caz iesind la agatat. Nici n-ar merge, nu m-as pricepe.
S.D.,
str. Dirijorului nr. 41, sector 1, Bucuresti

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.