Teodor Baconschi și Adrian Papahagi trimit Bisericii Ortodoxe Române o scrisoare deschisă prin care cer sărbătorirea Paștelui la aceeași dată

 4 comentarii
Arhiva foto

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi și profesorul universitar clujean Adrian Papahagi au adresat duminică, 23 aprilie, o scrisoare deschisă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi Adunării Naţionale Bisericeşti, în care cer BOR să se implice „în dialogul panortodox şi interconfesional” privind celebrarea Paștelui la aceeași dată.

„Conștiința nevoii de a unifica data la care sărbătorim Învierea Domnului a existat mereu în interiorul Ortodoxiei. (…) Cunoaștem dificultatea de a sincroniza calendarul, care se poate face doar prin dialog interconfesional și intraortodox, însă aceasta nu scuză sărbătorirea aceluiași eveniment la date diferite în diversele Biserici”, scrie în petiția online publicată de cei doi intelectuali, care a fost deja semnată de numeroase personalități ale societății civile, printre care scriitori, profesori și artiști.

„Celebrând laolaltă Învierea Domnului, am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile. (...) Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocși, catolici și protestanți, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea”, afirmă semnatarii scrisorii deschise.

Aceștia se declară conștienți de faptul că problema pascaliei „nu poate fi rezolvată doar prin voința unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deși aceasta este tradițional deschisă spre dialog” și solicită ca BOR „să se implice cu energie și convingere în dialogul panortodox și interconfesional pe această temă, spre a convinge și Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unității și să sprijine inițiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol”.

„Naționalismul religios (profund neortodox și necreștinesc), afectele antioccidentale, calculele politice, sau încremenirea în calendare desuete nu trebuie să stea în calea bunului simț și a dreptei credințe (adică a Ortodoxiei postniceene), care ne cer să sărbătorim în unitate Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, punctează inițiatorii demersului.

Scrisoarea este semnată, printre alții, de Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei), Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe), Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris), Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj), scriitoarea Monica Pillat, criticul literar Alex Ștefănescu, profesorul de științe politice Radu Carp.

Baconschi și Papahagi, ambii apropiați de Biserica Ortodoxă Română, au cerut recent ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții, dar discuția a degenerat într-un scandal între Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, și Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Puteți citi AICI integral textul scrisorii deschise adresate BOR de către Teodor Baconschi și Adrian Papahagi.

Foto: Hepta.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    seaman651 23.04.2023, 23:56

    Propun discutarea si cu partea islamica, sa putem sarbatori si Bayramul in aceeasi perioada cu Pastele. Nu trebuie uitati nici evreii, putem sarbatori in acelasi timp cu ei si de ce nu si cu Ziua Bodhi, sau cu orice alta sarbatoare a altei religii. Cred ca de fapt ar trebui sa tinem un congres mondial de contopire a religiilor, in asa fel incat toata planeta sa sarbatoreasca in aceeasi zi o sarbatoare, iar religia sa devina obligatorie, nu numai la bac, ci si in viata de zi cu zi, cu examene anuale pentru toti credin ciosii. L-o fi intrebat cineva pe Putler, el ce-ar zice?

  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 24.04.2023, 05:29

    Dacă se obține serbarea simultană catolico-ortodoxă a Paștelui, PMP ar intra în 2024 în Parlament și s-ar aproba mai ușor finanțarea pentru reconstrucția de către stat, după modelul polonez, a Mănăstirii Văcărești, demolate de comuniști.

  • Avatar comentarii

    User Șters 24.04.2023, 12:39

    Sigur, să se serbeze, dar banii să-i ia Daniel! Blabla pe o non problemă.

  • Avatar comentarii

    KarlMariavonWeber 24.04.2023, 14:09

    Aceasta lamurire este binevenita. Daca se face printr-un acord pan-ortodox, unificarea calendarului pascal cu cel occidental este foarte buna. Pentru mine ar fi o adevarata minune un astfel de acord, in sensul cel mai propriu religios al cuvantului. Din luarile de pozitie anterioare eu am inteles ca se doreste ca BOR sa actioneze pe cont propriu cu speranta ca si alte biserici ortodoxe surori vor urma exemplu (si cu riscul ca altele nu o vor face.)

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!